Un interviu pentru a-l descoperi pe Gabriel Josipovici

Articolul complet aici.

Sursa foto

Cine mai are un cuvant de spus in domeniul artei in ziua de azi

O listă interesantă cu oamenii influenţi în domeniul artei -articolul complet aici.

Sursa foto

Susan Sontag si impacarea gusturilor

Susan Sontag şi părerile ei despre cum nu ar trebui să ne ruşinăm de faptul că, pe lângă marii artişti grei ai lumii, suntem atraşi şi de un tip de artă minoră să zicem, combinarea între clasici şi pop art cum spune ea. Astfel, ne pot place şi the Doors şi Dostoievski în acelaşi timp.

Articolul complet aici

Sursa foto.

Scriitorii evita autenticitatea de dragul succesului

Tim Parks se opreşte asupra unei tendinţe recente a noastră de a fi în căutare de feedback şi mai ales de feedback care să nu fie negativ. El susţine că am devenit tot mai conformişti din dorinţa de a primi aprobări continue faţă de ceea ce facem. Un fel de comportament de FB extins în afara virtualului. Tim Parks insistă asupra domeniului literar unde scriitorii par să fie mai puţin inovativi, nu neapărat pentru a-şi asigura o bunăstare financiară ca urmare a succesului literar sigur, ci şi ca urmare a unei anxietăţi pervazive faţă de critici.

Intregul articol aici.

Sursa foto.

Impresii pariziene

Molly Crabapple povesteşte atât de frumos cum a simţit ea Parisul atunci când s-a mutat acolo că m-au asaltat amintirile (şi nostalgia):

"Străzile Parisului îmi păreau cunoscute ca dintr-un vis. Oraşul mirosea a caca de câine şi flori de cireş. Clădirile lui baroce luceau în aceeaşi culoare ca Sena."

"Sena era întunecată, iar felinarele luceau aurii pe apa brăzdată de vânt. In caietul meu, am desenat fiecare val în parte."

Intregul articol aici.

Sursa foto

Italo Calvino despre placerea mersului la cinema

Italo Calvino povesteste despre escapismul lui cinematografic din cel de-al doilea razboi mondial.
M-am regasit in paragraful unde descrie senzatia ciudata si miraculoasa pe care o ai atunci cand intri la film pe lumina si iesi in intuneric cand cumva lumea filmului da senzatia ca a invadat realul la sfarsit.

Articolul aici.

Sursa foto aici

Refugiatii in Europa

Refugiatii (in special sirieni) au devenit o problema pentru Europa. O serie de articole care ar trebui sa ne dea de gandit in panica noastra de superioritate:

Nici un parinte nu si-ar pune copilul intr-o barca daca uscatul ar fi o optiune.
Sa nu uitam ca si noi, romanii, am fost refugiati la randul nostru.

Sursa foto aici

Ne luam ramas bun de la metoda stiintifica

Găsiţi aici un articol interesant despre cum metoda ştiinţifică este depăşită de realitatea tehnică şi informatică.

Ideea că există doar o singură metodă ştiinţifică pentru a testa ipoteze prin experimente, măsurători şi observaţii devine tot mai desuetă o dată cu dezvoltarea noilor tendinţe din ştiinţa actuală: bazele de date imense, crowdsourcing-ul şi biologia sintetică.

Crearea bazelor de date din cloud aduce o schimbare de abordare prin oferirea posibilităţii de a identifica acele cazuri relevante, izolate, dintr-un întreg în continuă expansiune, de a găsi excepţiile necesare teoriei, cum ar fi polimorfismele genomice. In plus, obţinerea de date în studii longitudinale a devenit mult mai simplă pentru trasarea pattern-urilor şi a comportamentelor ciclice. Se depăşeşte astfel modelul cauzalităţii simple din metoda ştiinţifică tradiţională pentru a se ajunge la modele sistemice de corelare şi asociere.

Crowdsourcing-ul presupune coordonarea prin internet a unui eşantion foarte mare de subiecţi care să participe la o activitate prestabilită. In acest fel, studiile actuale sunt mai ieftine, mai rapide şi de dimensiuni de 100 de ori mai mari decât cele posibile anterior. In plus, datele furnizate de subiecţi pot fi cuantificabile prin folosirea diverselor dispozitive mobile de auto-monitorizare care sunt legate la un website de colectare a acestor date.

A treia mare tendinţă din ştiinţa actuală este biologia sintetică, numită "tranzistorul secolului al XXI-lea". Unul din principalele domenii de aplicabilitate este ingineria metabolică, aceasta propunându-şi manipularea celulară pentru a creşte nivelul de producţie de substanţe ce pot fi folosite în industria energetică şi farmaceutică, agricultură etc. Biologia sintetică vrea să creeze noi sisteme şi proprietăţi biologice, spre deosebire de metoda ştiinţifică tradiţională, pasivă, care se baza pe observarea şi caracterizarea fenomenelor.

Aceste direcţii noi de dezvoltare ştiinţifică oferă posibilităţi de cercetare şi inovaţie atât la nivel micro, prin oferirea accesului la detalii, la excepţii, la rezoluţii foarte înalte, cât şi macro, prin facilitarea unei perspective largi şi dinamice a sistemelor complexe de dimensiuni mari, în timp real.

Sursa foto

Cum a devenit America o super-putere financiara

Găsiţi aici un articol interesant despre cărţile lui Adam Tooze,"The Deluge" şi "The Wages of Destruction", care aduc o perspectivă nouă asupra situaţiei economiei globale din cele două războaie mondiale.

După ce Germania a ratat momentul de la sfârşitul secolului al XIX-lea (noua Germanie unificată în 1870 avea aceeaşi populaţie ca SUA, dar, în ciuda diferenţei de suprafaţă şi resurse, producţia americană era doar cu o treime mai mare decât cea germană) de a stopa evoluţia SUA către statutul de super-putere, paranoia lui Hitler din cel de-al doilea război mondial nu a fost deloc susţinută de o Germanie rămasă în urmă la capitolul modernism, cu un sfert din populaţie care lucra în agricultură şi cu un venit pe cap de locuitor comparabil cu al Iranului sau al Tunisiei din zilele noastre.
Primul război mondial se termină cu o datorie totală a ţărilor europene faţă de creditorul America de o valoare echivalentă azi cu 560 de miliarde de dolari. Preşedintele Wilson a fost primul politician care a observat schimbarea de statut a SUA, acestea transformându-se într-un super-stat, cu putere de veto în problemele financiare şi de securitate ale tuturor marilor ţări de pe Glob.
Dar, America nu era încă pregătită pentru această poziţie şi nu a ştiut cum să se alăture eforturilor franceze, britanice, japoneze şi germane pentru a stabiliza situaţia financiară şi politică mondială.
Criza financiară din 1920-1921 a avut un caracter special întrucât economiştii americani au decis ca preţurile (crescute din timpul războiului) nu doar să fie menţinute la acelaşi nivel, ci să scadă la nivelul de dinainte de război (în 1922 cu un dolar se putea cumpăra aceeaşi cantitate de aur ca în 1913).
Această deflaţie a cauzat o dilemă pentru ţările europene: dacă se revenea la preţul aurului din 1913, atunci trebuia să susţii şi la tine în economie o deflaţie cel puţin asemănătoare cu cea americană cu acceptarea nivelului înalt de şomaj legat de aceasta, iar dacă se făcea raportarea monezii naţionale la aur la o rată mai mică, atunci trebuia suportată deprecierea monezii locale, ceea ce făcea ca investiţiile interne să fie răscumpărate la un nivel mai scăzut decât datoriile în dolari către SUA. UK a fost singura ţară care a ales deflaţia.
In plus, SUA au crescut taxele pe importuri astfel încât bunurile ieftine din Europa nu mai puteau fi exportate în America, ceea ce a le-a forţat pe ţările europene să găsească alte surse de venit prin care să-şi plătească datoriile de război.
Partea cea mai interesantă a cărţii lui Tooze (ne-dezbătută în articol) se referă la pierderea poziţiei de hegemonie mondială a SUA în faţa unui competitor economic aflat în plină dezvoltare, China, ceea ce va duce la o schimbare a echilibrului de forţe financiare şi decizionale pe plan internaţional, estimată să se întâmple la sfârşitul anilor 2020.

Sursa foto aici

Cum te poţi îmbogăţi dacă eşti profesor în Coreea de Sud

In România, ştim cu toţii că meseria de profesor îţi aduce beneficii financiare insuficiente şi satisfacţii intelectuale limitate.
Se pare că în ţări, cum e Coreea de Sud, unde locul de muncă depinde de ce facultate ai terminat, iar admiterea la o universitate de prestigiu necesită o medie bună la echivalentul lor al examenului de bacalaureat, să fii profesor bun (nu doar la nivelul cunoştinţelor, ci şi la cel pedagogic) este o metodă de îmbogăţire.
Coreea de Sud ocupă în mod constant primul loc la nivel mondial privind gradul de alfabetizare şi de cunoştinţe matematice al elevilor, dar este şi fruntaşă atunci când vine vorba de rata sinuciderilor. Intr-un sistem de învăţământ unde competiţia pentru un loc într-o instituţie de prestigiu începe de la grădiniţă, elevii sunt şi cei mai nefericiţi din lume atunci când se duc la şcoală. Cursurile la şcolile de stat nu mai sunt suficiente; ele trebuie completate cu o serie de cursuri private care pot fi, mai recent, ţinute şi on-line. Un profesor de matematică bun are cam 300.000 de elevi la un curs on-line de 20 de ore care costă 40 de dolari. Vă las să faceţi socoteala. Această practică a devenit atât de răspândită încât nici nu se mai pune problema să-ţi dai bacalaureatul fără aceste meditaţii.
Pe de o parte, profesorii consideră că este un lucru bun că educaţia on-line are loc pentru că aceasta înteţeşte competiţia între profesori care, pentru a atrage mai mulţi elevi, oferă cursuri de mai bună calitate, mai ales că îşi pot permite să şi investească financiar în creşterea calităţi "serviciilor".
Pe de altă parte, clasa politică şi economiştii încearcă să-i facă pe părinţi şi pe profesori să înţeleagă că evoluţia industrială necesită mai nou şi aptitudini sub-dezvoltate într-un astfel de sistem, cum ar fi creativitatea, autonomia şi abilitatea de a rezolva probleme, indiferent de natura lor. Să vedem dacă această perspectivă va reuşi să schimbe lucrurile.

Intregul articol aici.
Sursa foto

"Blurred lines" -antipatic, dar original

Un articol contemporan-maiorescian despre drepturile de autor. Controversatul hit "Blurred Lines" al lui Thicke tocmai a pierdut procesul de copyright intentat de cei care administrează moştenirea lui Marvin Gaye. Deşi Pharrell a recunoscut că s-a inspirat ca muzicalitate din creaţiile lui Gaye (a împrumutat, de exemplu, folosirea falsetto-ului masculin şi sunetul de talangă), el nu a preluat propriu-zis nici o succesiune de note muzicale, cum s-a întâmplat cu Vanilla Ice în anii '90 pentru al său "Ice Ice Baby". Totuşi, juriul a dat dreptate avocaţilor care l-au susţinut pe Marvin Gaye. O decizie pe care autorul articolul o consideră nedreaptă, indiferent de cât de antipatic ne este personajul Thicke.

In primul rând, nu a fost copiat ca atare nici un fragment din melodiile lui Marvin Gaye, aşa cum este definit în legea copyright-ului.
In plus, tipul de copyright obţinut pentru muzica lui Marvin Gaye se referă exclusiv la compoziţia cântecelor sale, nu la sonoritatea de ansamblu. Doar pentru că o piesă muzicală "sună"ca alta, asta nu înseamnă şi că încalcă vreo lege, atât timp cât originalul nu are şi un drept de copy-right pe stil.
Iar la nivel artistic, influenţele stilistice sunt un lucru comun, mulţi artişti având ca punct de plecare în opera proprie inspiraţia altora dinaintea lor, evoluţia oricărui domeniu artistic bazându-se pe legăturile estetice între artişti. Ideile sunt o componentă a libertăţii de expresie şi nu trebuie să fie incluse în nici un copyright.

Intregul articol din "The New Yorker" aici
Sursa foto aici

Recenziile de cărţi sunt un serviciu public sau o formă de artă ?

"The New York Times" are o secţiune săptămânală în care doi scriitori discută despre diverse subiecte legate de literatură. La începutul lui februarie subiectul ales s-a referit la recenziile de cărţi. Intreaga dezbatere aici.

Câteva idei luate din discuţie:
-recenziile sunt o activitate de igienizare culturală întrucât selectează ce este intersant dintr-o mocirlă editorială în care riscăm serios să ne înecăm. O muncă dificilă, murdară, insuficient apreciată şi prea puţin plătită. Există însă şi riscuri, greşeli: cărţi minunate sunt trecute cu vederea, iar mediocrităţi, exaltate. Dar, totuşi, e bine să ai pe cineva care să fi citit cartea înaintea ta şi să emită păreri şi recomandări.
-recenziile se concentrează pe carte, nu pe cel care scrie recenzia. Acesta trebuie să-şi ţină în frâu tendinţa (dacă o are) de a se dovedi superior textului analizat.


Si aici o opinie interesantă despre impactul pe care îl are o recenzie asupra cifrei totale de vânzări pentru o carte. Deşi la nivel personal ni se întâmplă să cumpărăm o carte pe baza recomandării de pe un blog, de la TV sau dintr-o revistă, la nivelul total al vânzărilor pentru o carte cifrele par să arate că recenziile nu au un impact major. Aş putea da câteva exemple de excepţii (Cristina Nemerovschi, la noi), dar, pe de altă parte, eu nu am acces la cifrele editoriale pentru cărţi ca să pot emite o părere şubredă, dar pertinentă. Oricum, e de admirat Anthony McGowan pentru curajul provocării aduse creatorilor de recenzii.

Concluzia: recenziile blogger-ilor, alături de cele din reviste, cu postările pe Twitter şi recomandările între prieteni, adunate, ar putea avea un impact asupra succesului de vânzare a unei cărţi. De aceea, o varietate de recenzii este necesară, dar să nu se aştepte vreun blogger ca el singur să conteze în modul în care o carte este primită de public.

Sursa foto aici

Obama la Selma

Acum o lună, Barack Obama a mers la Selma pentru un discurs comemorativ a acelei duminici însângerate de la marşul spre Montgomery din 1965.
Acuzat în mai multe rânduri că nu iubeşte America de mai înflăcăraţii şi demonstrativii conservatori, Obama a subliniat că o naţiune creată din imigranţi se fundamentează pe un naţionalism civic bazat pe principii democratice.
"Pentru că noi ne-am născut din schimbare. Am desfiinţat vechea aristocraţie auto-proclamându-ne vrednici nu prin descendenţă, ci prin faptul că Dumnezeu ne-a înzestrat cu anumite drepturi inalienabile. Ne consfinţim drepturile şi responsabilităţile printr-un sistem de guvernare autonomă de către, prin şi pentru oameni. De aceea punem atâta pasiune şi convingere în discuţiile şi luptele noastre, pentru că ştim că eforturile noastre pot aduce o schimbare. Noi ştim că America este ceea ce o facem noi să fie."

Intregul articol (şi sursa foto) aici

Heinz a cumpărat Kraft

Pe 25 martie, s-a anunţat că producătorul de ketchup H. J. Heinz &co., deţinut de 3G capital şi Berkshire Hathaway Inc. a lui Warren Buffet, a cumpărat cea mai mare parte din Kraft Foods Group Inc pentru a crea cea de-a treia mare companie alimentară din America de Nord, ceea ce a dus la o creştere cu 36% a acţiunilor.

Producătorii de alimente pre-ambalate, semi-preparate, cum e Kraft, se confruntă cu o scădere a vânzărilor deoarece consumatorii au început să se orienteze tot mai mult spre opţiuni de alimentaţie sănătoasă. Noua companie Kraft-Heinz îşi propune reducerea costurilor anuale cu 1,5 miliarde de dolari până în 2017 şi să-şi impună 8 mărci cu o valoare individuală de peste 1 miliard de dolari. CEO-ul Kraft Heinz va fi Bernardo Hees care va trebui să conducă o companie de 28 de miliarde de dolari (jumătate din cota de piaţă a leader-ului PepsiCo).

Intregul articol poate fi citit aici.

Sursa foto aici

Acordul cu Iranul privind dezvoltarea nucleara

După mai multe încercări eşuate de a ajunge la o înţelegere cu Iranul privind programul său de dezvoltare nucleară, săptămâna trecută s-a ajuns la un acord-cadru care dovedeşte atât flexibilitatea iranienilor, cât şi înţelepciunea politică a Occidentului de a renunţa la unilateralitate şi a încheia un acord flexibil care să mulţumească ambele părţi.

Un articol pe care îl puteţi citi aici listează părerile mai multor experţi în domeniu privind recent încheiatul acord-cadru.

Acordul aduce două lucruri importante:
1. limitează semnificativ posibilităţile Iranului de a crea bomba nucleară
2. stabileşte organizarea de inspecţii riguroase pentru a depista orice încercare a Iranului de a încălca prevederile acordului.
Iranul a acceptat să renunţe la două treimi din centrifugile pe care le deţine şi să-şi reducă stocul de uraniu gaz de la 10.000 kg la 300 kg, ceea ce face aproape imposibilă producerea a suficient de mult uraniu şi plutoniu pentru a construi bomba nucleară. Multe dintre prevederile acordului vor fi păstrate pentru următorii 25 de ani, iar unele (organizarea de inspecţii şi interdicţia de a construi arme nucleare) nu au nici un termen limită.

Din cauza mizei politice implicite oricărui acord între organizaţiile internaţionale şi Iran, sunt mulţi (îndeosebi conservatorii de la Washington şi din Teheran şi prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu) cei care se opun din principiu acestei înţelegeri nucleare, însă, în domeniul nuclear, specialiştii ar trebui să fie cei care au ultimul cuvânt de spus. Acest acord-cadru este un prim pas foarte important pentru încheierea unui acord deplin, în perspectiva obţinerii unei stabilităţi generale în regiune.

Sursa foto aici

Lee Kuan Yew, fondatorul statului Singapore, a murit la vârsta de 91 de ani

Lee Kuan Yew, conducătorul politic care a pus bazele statului Singapore, a murit la vârsta de 91 de ani.
Cei care îl admiră îi laudă refuzul de a adopta valorile liberal-democraţiei occidentale ca soluţie pentru societatea asiatică, ceea ce a făcut din Singapore una dintre cele mai sigure ţări asiatice, cu un nivel de dezvoltare economică extrem de ridicat. De cealaltă parte, criticii scot în evidenţă faptul că sistemul drastic de cenzură impus de acesta şi stilul de micromanagement social au inhibat orice urmă de creativitate şi iniţiativă la nivelul populaţiei, creând o societate claustrofobă nesănătos de docilă.
Totuşi, cu toţii sunt de acord că prosperitatea statului Singapore se datorează măsurilor politice, economice şi sociale pe care Lee le-a implementat în mod obsesiv întreaga lui viaţă.

Lee a fost cel dintâi prim-ministru al statului Singapore, votat în această funcţie după ce coloniştii britanici au acordat insulei dreptul la auto-guvernare în 1959. Deşi intenţia lui iniţială de a se uni cu Malaezia a eşuat, Lee nu a renunţat şi a venit cu propria strategie, contestabilă, dar eficientă, de a transforma o insulă tropicală mică, săracă, devastată de malarie, lipsită de orice resursă naturală într-una dintre cele mai moderne şi prospere ţări din lume. A convins multinaţionalele să-şi mute sediul central în Singapore promiţându-le un mediu lipsit de conflicte, scutiri de taxe şi o mare stabilitate legislativă. Toate acestea în detrimentul libertăţii individuale pe care a catalogat-o adesea ca fiind o fiţă occidentală. Stim cu toţii faptul anecdotic că guma de mestecat a fost interzisă o lungă perioadă de timp în Singapore. Dar sunt şi alte pedepse drastice pentru fapte considerate minore în Vest: traficanţii de marijuana riscă pedeapsa capitală prin spânzurare, desenatorii de graffiti în locuri publice sunt biciuiţi în public, cei care nu trag apa la WC sunt amendabili, aluziile la droguri sau la homosexualitate în emisiuni TV, filme, reviste etc. sunt cenzurate, discuţiile publice pe teme de rasă sau religie sunt supuse la un control foarte riguros, considerat necesar pentru a evita conflictul dintre populaţia chineză majoritară (budişti, taoişti şi creştini) şi minorităţile malgaşe (musulmani) şi indiene (hinduşi).

In ciuda criticilor primite, chiar şi la nivel internaţional, Lee nu a încetat niciodată să creadă în eficienţa acestor măsuri. Si, dacă ne uităm la situaţia economică, politică şi socială a statului Singapore în comparaţie cu restul ţărilor din regiune, e greu, din nefericire, să găseşti argumente concrete pentru a-l contrazice.

Intregul articol aici
Sursa foto

Unul dintre rarele interviuri ale lui Kurosawa

Cum azi se fac 105 ani de la naşterea marelui Akira Kurosawa, puteţi găsi aici unul dintre rarele interviuri pe care a acceptat să le dea.

Ideea recurentă ţine de amărăciunea lui faţă de modul în care a evoluat lumea şi modul de a face cinema.
"Tinerii regizori se folosesc de tehnologie pentru a-şi umili publicul."
"In ceea ce priveşte cinema-ul american, aş spune că în trecut s-au făcut filme mult mai bune. Cinema-ul american de azi deserveşte publicul. Prea des vezi violenţă şi ciocniri de maşini. Ce plăcere poţi avea când vezi asemenea scene? Filmele americane vechi explorau destul de bine problemele umane, dar în zilele noastre cinema-ul american e cel care are probleme. Nu contest faptul că filme ca Jurassic Park sunt interesante, dar filmele vechi erau cu mult mai impresionante. Spre deosebire de acestea, filme ca cele făcute de Kiarostami îţi ating sufletul şi sunt foarte frumase. Aceste filme noi SF şi de acţiune sunt bune, dar nu sunt cinema."
"Jurnaliştii mă întreabă mereu care este subiectul filmelor mele şi le spun că nu există aşa ceva. Eu vorbesc despre lucruri de zi cu zi. Un film nu trebuie să ţină o predică."

Iar în loc de la revedere, maestrul Kurosawa se uită pe fereastră şi remarcă: "Pe vremuri de aici se vedea muntele Fuji. Acum nu se mai vede din cauza poluării."

Sursa foto

Sugestii pentru city-break la Roma

Cei de la Lonely Planet propun o listă interesantă cu 40 de lucruri gratuite pe care le puteţi face într-o excursie la Roma.

Intreaga listă aici

Preferatele mele sunt:

1. Vizitaţi (intrarea e gratuită) Panteonul, Basilica San Pietro (deşi de obicei e o coadă foarte lungă), Chiesa di Santa Prassede, Chiesa di Santa Maria della Vittoria (unde puteţi vedea Extazul Sfintei Tereza de Bernini), Chiesa di San Pietro in Vincoli (unde se află Moise al lui Michelangelo), Chiesa di San Luigi dei Francesi (unde sunt picturi de Caravaggio)
2. Neapărat să vă uitaţi pe gaura cheii de la Cavalerii de la Malta
3. Să o cauţi la măsele pe Boca della Verita (doar că fiţi atenţi că vă înghite mâna dacă spuneţi o minciună)
4. New Rome Free Tour –organizează plimbări pietonale zilnice prin centrul istoric
5. Mergeţi în Quartiere Coppede pentru o frumoasă arhitectură în stil Art Nouveau
6. In Area Sacra de la Largo di Torre Argentina puteţi vedea locul unde se presupune că a fost ucis Iulius Cezar

In plus intrarea este liberă la unele locuri în felul următor:
Colosseum, Palatino, Forul Roman, Palazzo di Montecitorio, toate muzeele de stat –prima duminică din lună
Muzeul Vaticanului –ultima duminică din lună

Sursa foto

Ce a insemnat "pulp fiction"-ul pentru literatura moderna

"The New Yorker" a publicat un articol interesant despre cum evoluţia formatului cărţilor a democratizat lectura prin analiza fenomenului de "pulp fiction". Asemănător cu încercările editurilor de la noi: de la cartea care vine cu ziarul "Adevărul" până la colecţia 10+ de la Polirom.

Intregul articol aici

Cel care a revoluţionat nu atât formatul (care era deja propus de Penguin Books), cât mai ales modul de distribuţie a cărţilor a fost Robert de Graff. In 1939 el a înfiinţat Pocket Books (cărţile de buzunar).
Cărţile publicate nu aveau coperţi cartonate şi erau tipărite într-un format mic astfel încât să fie accesibile oricui nu avea obiceiul de a intra în librării (insuficiente, iar într-unele oraşe de-a dreptul inexistente). Astfel, distribuţia de carte a fost lansată nu de cunoscători în literatură, ci de specialişti în marketing şi vânzări. Cărţile au început să fie comercializate alături de bunurile de larg consum în farmacii, chioşcuri de ziare, gări, cantine etc.
Un element important al noului produs oferit era preţul: o carte nu costa mai mult ca un pachet de ţigări –oricine şi-o putea permite.Al doilea element distinctiv îl reprezintă coperţile foarte colorate şi de multe ori deocheate (chiar dacă fără legătură directă cu conţinutul). De Graff a descoperit în acest fel o nouă piaţă de desfacere întrucât plăcerea poveştilor este comună tuturor oamenilor şi era o nevoie neacoperită în perioada de dinaintea apariţiei televizorului. După cum a spus şi De Graff (care renunţase la şcoală), pentru oameni cititul ar trebui să fie la fel de natural ca mâncatul de îngheţată.

O altă strategie isteaţă de marketing a constat în distribuirea cărţilor prin Ministerul Apărării către soldaţii din cel de-al doilea război mondial (cărţile au fost tipărite într-un format care să încapă în buzunarul de la uniformă). Astfel, s-a creat un obicei, acela de a citi de plăcere, care s-a păstrat după încheierea războiului.

Acest gen de cărţi nu-şi propunea să concureze cu literatura "serioasă". Vânzările erau principalul lor scop şi nu se făcea nici o diferenţă între literatura consacrată şi cea kitch. Se publicau clasici, romane poliţiste, romane siropoase, orice prindea la public.
Deşi conţinutul cărţilor nu era unul revoluţionar, totuşi, ele au adus o schimbare pe piaţa editorială deoarece au promovat şi poveşti de dragoste (mai ales) la limita decenţei din acea perioadă. Ceea ce a deschis drumul publicării pe scară largă a unor scriitori ca D. H. Lawrence sau James Joyce consideraţi vulgari până atunci, deşi nimeni nu-i citise. Cărţile "pulp" i-au familiarizat pe cititori cu ideea că este în regulă ca unele scrieri să conţină subiecte sau referinţe sexuale (sau de altă natură) care să le stârnească interesul unora şi să-i facă să roşească pe alţii.

Declinul publicaţiilor în acest format a fost cauzat, pe de o parte, de scandalurile privind aluziile sexuale asociate cu respectivele cărţi (deşi de multe ori aceastea erau limitate la realizarea coperţii –cu toţii ştim că sexul vinde, şi mai puţin cu vulgaritatea conţinutului –motiv pentru care nici nu au putut fi interzise), iar, pe de altă parte, de modelul financiar (profitul era foarte mic la preţuri atât de joase, ceea ce însemna că un tiraj trebuia să iasă în câteva sute de mii de exemplare, ajungându-se astfel la o supra-saturare a pieţii).

Alte referinţe bibliografice dacă vă interesează subiectul:
Paula Rabinowitz -"American Pulp: How Paperbacks Brought Modernism to Main Street"
David Earle "Re-Covering Modernism"

Sursa foto

Kim Jong Il pentru coreeni

Un articol simpatic despre biografia lui Kim Jong Il aşa cum este ea prezentată nord-coreenilor.

Intrucât tatăl lui Kim Jong Il, Kim Il Sung, era o personalitate bine definită care îşi câştigase popularitatea după ce s-a opus japonezilor, s-a împrietenit cu Stalin şi Mao, a dat vina pe americani pentru orice şi a construit o republică populară în toată regula (cu lagărele de concentrare de rigoare etc.), o dată cu moartea lui în 1994, fiul nu prea avea nici o justificare în realitate pentru a se contura ca o personalitate bine definită (în afară de faptul că a apărut mereu în poze cu taică-su), acesta şi-a alcătuit o biografie măreaţă, deşi fantasmagorică, pe care i-a băgat-o pe gât propriului popor.

Biografia lui arată cam aşa:
>naşterea – s-a născut într-o bază militară secretă din muntele sfânt Paektu (nu în siguranţă, aşa cum susţin imperialiştii, într-un oraş din Siberia) în 1942;
>copilăria –la 10 ani a scris primul cântec „Imbrăţişarea patriei-mamă”, cel mai frumos cântec scris vreodată, la 12 ani a pus bazele Ministerului de Turism, la 15 ani repara motoare cu o dexteritate mai bună decât a oricui altcineva înaintea lui;
>tinereţea –la 16 ani, după ce a organizat o ligă a tineretului care să se ocupe cu antrenarea revoluţionarilor, a rezolvat problema locuinţelor din Coreea de Nord, construind 20.000 de case pentru clasa muncitoare; când a intrat la facultate, a recitat în faţa mulţimilor poezia „Coreea, pe tine te preamăresc”, cel mai frumos poem scris vreodată; la facultate, s-a ocupat de instruirea colegilor săi în învăţăturile lui Kim Il Sung, dar le-a dat lecţii şi profesorilor în economie, filosofie şi tehnică militară şi a regândit curriculum-ul; după terminarea facultaţii a intrat în Comitetul Central în 1964 unde a purificat partidul de elemente negative fie obligându-le la auto-critică, fie trimiţându-le (împreună cu familiile) în lagărele de reabilitare prin muncă;
>a sprijinit dezvoltarea ştiinţifică a Coreei de Nord care a ajuns să obţină succese atât de mari încât imperialiştii au fost atât de necăjiţi că nu au mai trimis oameni pe Lună;
>a implementat ideile lui Kim Il Sung în agricultură imediat înainte de anii `90, ceea ce a salvat multe vieţi când a început foametea din 1994;
>iar în 2011 a murit.

Intregul articol aici

Site-uri foarte utile

O listă foarte bună (şi lungă) de site-uri utile (şi mai ales gratuite). Eu am folosit intens punctul G. de la Business şi Marketing (free image editors).

Toată lista: aici
Sursa foto

Idei pentru a salva Pământul

Un articol care face o listă interesantă cu 10 invenţii care să încetinească ritmul în care folosim resursele Pământului:

10. Apă Warka –în Etiopia, ţara cu cea mai puţină apă potabilă din Africa, 2 ingineri italieni au construit un sistem ingenios, numit Warka Water, făcut din bambus şi un polietilen special, care produce apă prin fenomenul de condensare a vaporilor din aer. Fiecare drăcovenie dintr-asta cântăreşte 60 kg şi e nevoie de 4 oameni pentru a o construi. Poate produce 100l de apă pe zi.

9. Un turn de energie –bazat pe principiul răcirii aerului de sus, ceea ce-l face să coboare, iar acest curent de aer pune în mişcare turbinele de la baza turnului, producând curent electric. Ar trebui să fie destul de înalt însă, dar eficace în zonele aride aflate în apropierea unei surse de apă (aerul este răcit printr-un fel de ploaie artificială). 

8. Bio-frigiderul –Electrolux vine cu un model futuristic de frigider care este făcut dintr-un gel biopolimer care absoarbe căldura din alimente şi o elimină sub formă de lumină. Acest frigider nu are nevoie de nici un motor, iar 90% din el este folosit ca spaţiu pentru alimente. Deocamdată acest proiect este la stadiul de concept, dar cu siguranţă lucrurile vor evolua şi vom ajunge să ne ţinem oala de ciorbă în gel.

7. Mine Kafon –un afgan (nu e greu să înţelegem de ce) a venit cu o idee simplă şi ingenioasă pentru a detona minele de pământ: un fel de minge uriaşă cu ventuză de 70 kg şi cu un cost de producţie de doar 40 de dolari.

6. Aerogelul –este un material solid făcut din gel de silica printr-un procedeu care elimină tot lichidul, dar lasă neschimbată structura moleculară. Astfel, aerogelul este 99,98% aer, deci foarte uşor (deşi foarte casant, de asemenea). Poate susţine de 4000 de ori propria greutate, dar se rupe uşor dacă îl îndoi. Oamenii de ştiinţă caută o soluţie pentru a-l face mai rezistent astfel încât să poată fi folosit în construcţii având în vedere faptul că aerul este cel mai bun termoizolant.

 5. Soylent-ul –un amestec care conţine toate mineralele şi substanţele hrănitoare de care avem nevoie (şi o porţie costă doar 3 dolari). Poftă bună!

4. Biolumină –oamenii de ştiinţă au creat copaci care luminează în întuneric, ca licuricii, o invenţie care ar putea înlocui iluminatul stradal.

3. Reactorul cu undă călătoare (sună mai bine Traveling Wave Reactor) –un nou tip de reactor care funcţionează cu deşeurile de uraniu, U238, de la centralele nucleare.

2. Plite solare –plitele solare sunt construite pe un principiu simplu: concentrarea razelor solare într-un singur punct cu ajutorul materialelor reflectorizante pentru a găti (mâncarea are astfel nevoie de 10-15% mai mult timp să fie gata decât pe plitele tradiţionale, dar nu e nevoie de nici un combustibil).

1. Platforme plutitoare –construirea de turbine de curent pe platforme plutitoare în largul oceanelor pentru a rezolva problema estetică şi de spaţiu a turbinelor de vânt terestre. Astfel de platforme ar genera energie electrică din mişcările produse de maree şi valuri.

Tot articolul: aici
Sursa foto

Tumultoasa si intortocheata relatie istorica intre Ucraina si Rusia

In umbra ultimelor evenimente de la est graniţelor noastre, este binevenit articolul scris de William R. Polk despre istoria pe scurt a relaţiilor ucraino-ruseşti.

Aşa aflăm următoarele:
-principatul medieval al Kievului stă la originea statului rus (iar înainte de crearea acestuia zona respectivă era mai mult un loc de tranzit: vikingii coborau ca să captureze sclavi –de la ei vine, de altfel, şi termenul de "rus"-, din Bizanţ urcau neguţători şi misionari, iar popoarele migratoare din Asia bântuiau după bunul lor plac);
-diviziunea comunităţilor s-a făcut în principal pe bază religioasă: marile întinderi de stepă de la Marea Azov erau locuite de convertiţi la iudaism, în prajma Kievului populaţia devenise creştin-ortodoxă, iar cea mai mare parte din nomazi era reprezentată de islamişti;
-deşi nu exista nici o autoritate ucraineană unică (nici religios, nici politic şi nici social), marii proprietari de pământ s-au organizat într-o formă primitivă de parlament pentru a putea negocia diverse înţelegeri economice unii cu alţii;
-pentru o scurtă perioadă de timp în secolul al XII-lea Kievul a dominat tot teritoriul actual al Rusiei (dar nu tot teritoriul actual al Ucrainei);
-în 1223 s-au instalat acolo mongolii (în 1238 au cucerit Moscova, iar în 1240, Kievul);
-principalul eveniment în această perioadă a fost faptul că Moscova a devenit oraşul central al Bisericii Ortodoxe; în plus, râul Moskva a adus dezvoltarea economică prin intensificarea comerţului; dar Moscova tot a fost prădată de mongoli atunci când moscoviţii au încercat să-şi impună puterea;
-unii istorici susţin că experienţa mongolă a dat naştere la impulsurile totaliste ale statului rus; tot dominaţia mongolă se pare că este cauza izolării Rusiei de elanul de dezvoltare a Europei de Vest după perioada medievală;
-primul mare duce al Moscovei independent de puterea mongolă a fost Ivan al III-lea în secolul al XV-lea, care a cucerit teritoriile între Finlanda şi Munţii Ural şi a adus specialişti occidentali care să-l ajute să construiască o Moscovă contemporană -la mijlocul secolului al XVI-lea, cu Ivan cel Groaznic au fost create două realităţi care caracterizează spiritul rus până în zilele noastre: instituţionalizarea despotismului şi expansiunea moscovită în tot imperiul rusesc;
-în 1571, Moscova a fost prădată şi parţial incendiată de tătari; pentru a elimina pericolul tătar, Ivan cel Groaznic a întreprins o campanie de ocupare a Asiei Centrale şi a nord-estului Ucrainei; s-a oprit la Crimeea care făcea parte din Imperiul Otoman;
-vreme îndelungată după moartea lui Ivan cel Groaznic, expansiunea, ocuparea de alte teritorii, a fost văzută ca cea mai bună metodă de apărare în faţa invaziilor străine;
-pătura socială care trăia în cele mai dure condiţii erau ţăranii; pe măsură ce imperiul se extindea, ei îşi abandonau stăpânii pentru a fugi în noile ţinuturi în speranţa unei vieţi mai bune; pentru a stopa acest fenomen, în 1597 este dat un decret care îi transformă pe ţărani în servi şi îi leagă de pământul moşierului;
-ţăranii fugari au acum doar opţiunea de a se pierde în nemărginitele stepe din sud unde devin cazaci, adică formează grupări semi-militare care trăiau din tâlhării şi din oferirea unor servicii de mercenariat; sprijinul lor de mercenari va juca un rol important în războiul civil de după Revoluţia din 1917;
-Moscova cunoaşte o dezvoltare tot mai accentuată, dar Rusia, de la începuturile ei până în zilele noastre, este o colectivitate, mai mult decât o unitate; cea mai mare parte a regiunilor din nord care alcătuiesc centrul Rusiei actuale era locuită de populaţii finice, germanico-baltice, letoni, poloni şi diverse comunităţi migratoare;
-în secolul al XVIII-lea, ţăranii erau cei care vorbeau rusa, în timp ce păturile nobile foloseau germana sau franceza;
-în sud, pe ţărmul Mării Negre, populaţia era şi mai diversificată: evrei, triburi turceşti, tătarii din Crimeea descendenţi ai mongolilor etc.; aceste comunităţi nu şi-au găsit niciodată locul şi nu au fost reprezentate în poziţiile de conducere până la instaurarea sistemului bolşevic după 1917 (Stalin fiind el însuşi de origine georgiană, nu rusească);
-sentimentul naţional a luat naştere treptat, în ritm încet, cu succesorii lui Ivan cel Groaznic (Petru cel Mare, Ecaterina cea Mare etc.), dar a definit mai mult regiunile din nordul ţării decât comunităţile de la Marea Neagră sau din Ucraina;
-cel mai puternic imbold în formarea naţiunii ruseşti pare să-l fi dat războaiele napoleoniene când Moscova a fost cucerită (în 1812) de armata franceză;
-aspectul cel mai delicat al faptului că Peninsula Crimeea era dominată de comunităţile tătare consta în faptul că aici este singurul loc de comunicare a Rusiei cu Marea Mediterană; în 1652, Ucraina a fost obligată să recunoască suveranitatea rusească, iar în 1783 Crimeea a fost luată de sub puterea Imperiului Otoman;
-aceste schimbări le-au îngrijorat pe puterile europene care, mai ales la îndemnul Angliei, au încercat să împiedice pătrunderea ruşilor în Marea Neagră şi, îndeosebi, în Marea Mediterană (războiul din Crimeea în 1854);
-în primul război mondial, forţele germane au susţinut consiliul guvernamental din Ucraina în lupta împotriva bolşevicilor, iar în martie 1918 nemţii au declarat independenţa Ucrainei; doar că atât Germania Imperială, cât şi regimul bolşevic au dispărut la sfârşitul războiului; iar sentimentul paranoic al ruşilor că sunt încolţit nu a făcut decât să se accentueze;
-deşi Ucraina părea să fie într-o poziţie favorabilă pentru a se auto-guverna, bolşevicii au refuzat să renunţe la ce mai rămăsese din ea după ce Polonia încorporase o bună bucată din teritoriu; Ucraina îi era necesară Rusiei pentru producţia sa de zahăr şi cereale şi pentru minele de cărbune din Donbas;
-din 1934 pânăla începutul celui de-al doilea război mondial, Stalin a dus o campanie crâncenă de epurare politică, cu 3 milione şi jumătate de oameni care au dispărut în gulag, lăsând la o parte condamnările la moarte;
-această slăbire a Rusiei a venit la fix pentru invazia nemţească cu operaţiunea Barbarossa din 1941; Wehrmacht-ul a ocupat Kievul în septembrie 1941;
-mulţi istorici susţin că dacă nemţii ar fi colaborat cu ucrainenii în loc să-i umilească şi să-i înfometeze, aceştia ar fi reprezentat un aliat-cheie care le-ar fi asigurat victoria asupra ruşilor; dar dacă Moscova era principala ţintă politică a atacului german, Ucraina era cea mai importantă ţintă economică;
-împreună, Rusia şi Ucraina au pierdut 9 milioane de soldaţi şi 20 de milioane de civili, iar cel de-al doilea război mondial nu a făcut decât să întărească teama faţă de intruziunile străine şi de lipsa de unitate din interior;
-iar în perioada de după război, acest climat de suspiciune şi neîncredere a fost menţinut în Războiul Rece, cu unele perioade foarte critice de risc de atac nuclear iminent atât din partea Rusiei, cât şi din partea puterilor occidentale.

Intrebarea principală a articolului este dacă Rusia şi puterile occidentale au dobândit suficientă maturitate de pe urma tuturor acestor experienţe pentru a dovedi înţelepciune, înţelegere şi bunăvoinţă în abordarea problemelor geopolitice recente.

Articolul original: aici.

Sursa foto

Jon Stewart pleaca de la The Daily Show

Jon Stewart a anunţat că nu-şi prelungeşte contractul în septembrie pentru emisiunea The Daily Show. :( Imi va lipsi teribil, dar sunt şi foarte curioasă ce va face în continuare.

Intre timp, să ne consolăm cu un top al celor mai bune momente din emisiunea lui: aici

Sursa foto

Haideti sa incetam cu antibioticele luate dupa ureche

Cu toţii ştim că rezistenţa la antibiotice cauzată de consumul pastilelor pe post de bomboane placebo a devenit o problemă medicală foarte importantă. Unii oameni de ştiinţă au venit cu o abordare foarte eficientă pe termen scurt: scăderea timpului de identificare a antibioticului la care bacteria este sensibilă. De multe ori, înainte de a primi rezultatele de laborator, medicii prescriu un antibiotic pacienţilor pe principiul "să fie".
Astfel, se pare că timpul de identificare a antibioticului potrivit pentru a combate o anumită bacterie va scădea de la 16-20 de ore la 3-4 ore.
Important este totuşi să realizăm cu toţii că ghiftuirea cu antibiotice la răceală nu ne ajută cu nimic pe termen scurt, dar ne dăunează serios pe termen lung.

Intregul articol aici.
Sursa foto

Scadearea conspirativa a pretului petrolului

Cu toţii ne bucurăm de scăderea preţului la carburant. Mai puţin exportatorii de petrol, bineînţeles. Articolul de mai jos analizează posibilitatea conspirativă a intervenţiei SUA pe lângă Arabia Saudită, cel mai mare producător de petrol din lume, pentru a scădea preţul petrolului, lovind astfel puternic în Rusia, Iran şi Siria.

Nu este prima dată când Arabia Saudită se foloseşte de puterea ei de a influenţa preţul petrolului. De exemplu, în 1973, preşedintele egiptean Anwar Sadat l-a convins pe regele saudit să diminueze cantitatea de petrol produsă, ceea ce a dus la creşterea de 4 ori a preţului combustibilului, pentru a le pedepsi pe SUA pentru sprijinul acordat Israelului împotriva statelor arabe.

In ceea ce priveşte slăbirea Rusiei prin această strategie, comentatorii rămând sceptici, întrucât Rusia a încheiat în noiembrie un nou contract cu o companie de stat chinezească pentru a le furniza 30 de miliarde de metru cub de gaz pe an, ceea ce face ca exportul de gaz din Rusia către China să ajungă la o valoare de 400 de miliarde de dolari pe an. Suficient pentru ca Rusia să îşi permită să păstreze nivelul de actual de export de petrol şi în 2015, preferând să ruineze piaţa de carburant decât să renunţe la locul ei pe piaţa petrolului.

Intregul articol aici
Sursa foto

jesuischarlie?

Dramaticele evenimente din ultimul timp din Franţa au inflamat opinia publică. Cu toţii ştim că excesele emoţionale nu prevestesc nimic bun. Am fost foarte plăcut surprinsă să găsesc oameni care au scris articole potolite, încercând să evite o identificare emoţională pripită şi să propună o analiză mai puţin înfierbântată asupra inacceptabilului atac asupra jurnaliştilor de la Charlie Hebdo.

David Palumbo-Liu a scris un minunat articol în care compară sloganele care încearcă să ne reprezinte revolta faţă de evenimente incalificabile din societatea din care facem parte: je suis charlie si i can’t breathe, listând reacţiile noastre posibile: empatie, solidaritate şi identificare. Deşi o atitudine rezervată faţă de promovarea sloganului jesuischarlie atrage blamarea imediată şi categorică din partea celorlalţi, ar trebui totuşi să acceptăm că şi unele aspecte ale acestei situaţii merită să fie subiect de discuţie. Solidaritatea cu Charlie Hebdo este văzută ca o necesitate, ca o atitudine absolută de apărare a valorilor occidentale şi, în special, a libertăţii de expresie. Insă, ar fi benefică o analiză a reacţiilor noastre şi o delimitare între solidaritatea noastră cu jurnaliştii pentru a apăra principiul libertăţii presei şi solidaritatea noastră specifică în acest caz cu o publicaţie care a fost acuzată în numeroase rânduri de rasism.
Intr-adevăr, libertatea de expresie este o valoare esenţială pentru cultura noastră, unul din factorii decisivi ai progresului societăţii din care facem parte şi este justificată condamnarea oricărui act menit să o îngrădească sau să o sancţioneze. Dar de aici până la identificarea cu mesajul cu tente rasiste şi intolerante al unei reviste este o diferenţă la care ar fi bine să reflectăm cu toţii.

David Palumbo-Liu a dezbătut pe larg acest subiect într-un articol foarte bine scris: aici.
Sursa foto

Cât de puternice sunt stereotipurile

In perspectiva scandalurilor din ultimele luni în care poliţişti americani albi au împuşcat mortal persoane de culoare, fără ca acestea să fi fost o ameninţare directă la viaţa poliţiştilor, am găsit un articol care discută despre natura inconştientă puternică a stereotipurilor faţă de alte rase. Dacă ştiţi bine engleză, recomand să vă faceţi şi acel test IAT (Implicit Association Test). Rezultatele au fost surprinzătoare pentru mine (ca şi pentru autorul articolului, de altfel).
Concluzia: chiar şi persoanele care consideră că noţiunea de rasă este nefondată nu se pot împotrivi asimilării inconştiente a stereotipurilor privind diferenţele rasiale promovate de societatea în care trăiesc.

Un studiu foarte interesant citat în articol este simularea pe calculator a deciziei de a împuşca pe cineva sau nu. Deşi poliţiştii au obţinut scoruri mai bune decât civilii în a decide dacă împuşcă pe cineva (pe lângă persoane înarmate apăreau şi oameni cu un portofel sau alt obiect inofensiv în mână), au avut aceeaşi diferenţă ca şi civilii atunci când alegeau dacă să împuşte o persoană de culoare sau nu (apăsau mai târziu pe „don’t shoot” decât atunci când persoana era de culoare albă).

Intregul articol aici.
Sursa foto

Să nu renunţăm, totuşi, la scrisul de mână

Deşi pentru unii este un fapt care nu are nevoie de explicaţii, nu strică niciodată să ai şi nişte justificări la îndemână.
Scrisul pe laptop, deşi (şi tocmai de aceea) mai rapid, face din luarea notiţelor o activitate relativ automată, de transcriere simplă a ideilor auzite. Notarea pe hârtie a ideilor de la un curs, de exemplu, ajută mai mult învăţatul pentru că, desfăşurându-se mai încet, acoperă primul stadiu din procesul de învăţare: reformularea ideilor şi sumarizarea conţinutului prin evidenţierea ideilor principale, a informaţiilor valoroase.
Scrisul de mână implică deci un proces de gândire analitică, mult mai util învăţării decât capturarea automată fidelă a conţinutului auzit prin transcrierea lor la laptop.

Detalii aici.

Rusia şi Turcia –mai apropiate, în ciuda diferendelor geopolitice

In ciuda diferenţelor de politică internaţională între Rusia şi Turcia (Rusia îl susţine pe preşedintele sirian Bashir al-Assad, în timp ce Turcia sprijină forţele de opoziţie), preşedinţii celor două ţări au semnat o serie de înţelegeri comerciale şi energetice la sfârşitul lui noiembrie. Rusia va reduce preţul gazului furnizat Turciei cu 6% începând cu 2015 şi va creşte cantitatea livrată cu 3 miliarde de metri cubi. De asemenea, Putin a anunţat întreruperea proiectului South Stream care presupunea realizarea unei conducte de gaz care să evite Ucraina (motivul invocat de Putin este opoziţia Uniunii Europene, întrucât Bulgaria nu şi-a dat acordul pentru construirea acestei conducte pe teritoriul ei). Rusia şi Turcia s-au angajat să crească volumul comerţului între cele două ţări de la 33 la 100 de miliarde de dolari până în 2020.

Detalii aici.
Sursa foto

Ce îi motivează pe angajaţi

Procentul de motivare a angajaţilor la locul de muncă este destul de scăzut: 13% dintre angajaţi manifestă interes pentru propria muncă.
Un rezumat al mai multor studii din domeniu evidenţiază 10 factori care contribuie la motivarea angajaţilor:
1. angajaţii trebuie să simtă că sunt apreciaţi pentru munca depusă
2. relaţiile bune cu colegii
3. un echilibru între viaţa profesională şi cea personală
4. relaţiile bune cu şefii
5. stabilitatea financiară a firmei
6. posibilităţile de a învăţa şi a se dezvolta în carieră
7. siguranţa locului de muncă
8. un salariu atractiv (da, e abia pe locul 8, de reţinut!)
9. conţinutul interesant al muncii depuse
10. valorile promovate de companie.
Intrucât ocaziile de a-ţi deschide propria afacere, de a lucra ca freelancer, de a iniţia diverse activităţi care să-ţi aducă bani fără a fi angajat, accentul se mută de la partea financiară, la partea atractivităţii locului de muncă.

Detalii aici.
Sursa foto