Alegerile parlamentare din Moldova de la sfârşitul lui noiembrie au arătat o orientare în general pro-europeană a ţării, deşi partidul pro-moscovit a ieşit pe primul loc. Democrat-liberalii, liberalii şi Partidul Democratic au la un loc 44% din voturi, suficient pentru a forma o majoritate şi a constitui noul guvern. Totuşi, opoziţia socialistă rămâne una foarte puternică (cu 21.5% din voturi).
Detalii aici.
luni, 29 decembrie 2014
sâmbătă, 27 decembrie 2014
Dacă Parisul o poate face, cu siguranţă şi Bucureştiul i-ar putea urma exemplul
Anne Hidalgo, primarul Parisului, a venit cu un plan de a înmulţi zonele pietonale din capitala franceză şi de a dubla distanţa pistelor de biciclete, alături de interzicerea maşinilor pe motorină până în 2020. 60% din parizieni oricum nu deţin o maşină (un procent mai mare decât în 2001 -40%). Eforturile de a reduce poluarea sunt considerate ca prioritare de 84% dintre parizieni.
Detalii aici.
Detalii aici.
miercuri, 24 decembrie 2014
Hosni Mubarak –scos nevinovat
Fostul preşedinte egipteam Hosni Mubarak a fost scos de sub acuzare că ar fi ordonat uciderea protestatarilor de la demonstraţiile de acum 4 ani. Au fost acceptate doar acuzaţiile de corupţie, ceea ce înseamnă că va fi eliberat în cateva luni. Această sentinţă i-a revoltat pe egipteni care au ieşit din nou în stradă să protesteze.
Detalii aici.
Detalii aici.
miercuri, 3 decembrie 2014
Mafia italiană loveşte din nou
Se pare că problema mafiei din Italia este departe de a fi rezolvată. In ultimul timp, o judecătoare de lângă Roma a avut surpriza să găsească la tribunal un afiş care îi anunţa înmormântarea peste o lună, poliţia a confiscat mai multe animale exotice folosite în diverse scopuri criminale de către mafie (de ex. plasarea unui boa constrictor pe bancheta din spate a maşinii cuiva care a refuzat să plătească taxa de protecţie), fostul preşedinte italian din 1992 este acuzat într-un proces că a aprobat plata către Cosa Nostra pentru ca aceasta să înceteze cu asasinatele din acea perioadă.
In ciuda acestor eforturi, se vehiculează ideea că totuşi societatea italiană nu vrea cu adevărat să scape de mafie.
Intreg articolul: aici.
In ciuda acestor eforturi, se vehiculează ideea că totuşi societatea italiană nu vrea cu adevărat să scape de mafie.
Intreg articolul: aici.
luni, 1 decembrie 2014
Regresia democratiei in Israel
Deşi situaţia din Israel a fost destul de agitată în ultimul timp, se pare că guvernul lui Benjamin Netanyahu nu face decât să înrăutăţească lucrurile.
Constituţia Israelului din 1948 prevede crearea ţării pentru evrei, dar în condiţii de egalitate a drepturilor pentru toţi locuitorii, indiferent de rasă, religie sau sex. Or, cabinetul israelian tocmai a aprobat o lege controversată care prevede ca drepturile să fie garantate numai pentru evrei. Legea trebuie să treacă de parlament, unde ar fi bine să primească o respingere clară.
Această renunţare la principiile democratice are potenţial nu numai să accentueze tensiunea dintre evrei şi arabi, dar vine şi împotriva cursului firesc de dezvoltare a democraţiilor care tind spre o viziune tot mai cuprinzătoare asupra a ceea ce înseamnă o naţiune, un stat.
Intreg articolul: aici.
Constituţia Israelului din 1948 prevede crearea ţării pentru evrei, dar în condiţii de egalitate a drepturilor pentru toţi locuitorii, indiferent de rasă, religie sau sex. Or, cabinetul israelian tocmai a aprobat o lege controversată care prevede ca drepturile să fie garantate numai pentru evrei. Legea trebuie să treacă de parlament, unde ar fi bine să primească o respingere clară.
Această renunţare la principiile democratice are potenţial nu numai să accentueze tensiunea dintre evrei şi arabi, dar vine şi împotriva cursului firesc de dezvoltare a democraţiilor care tind spre o viziune tot mai cuprinzătoare asupra a ceea ce înseamnă o naţiune, un stat.
Intreg articolul: aici.
vineri, 28 noiembrie 2014
Problema cinema-ului italian actual
Un articol foarte frumos scris despre eşecul cinematografiei italiene de a scoate filme de succes pe plan internaţional.
„La Dolce Vita” –portretul unui infern costumat în paradis- a creat o modă în care toţi visau să participe la orgiile, să îmbrace costumele elegante, să conducă decapotabilele şi să asculte muzica din film. Ca să nu mai vorbim de a face baie în Fontana di Trevi –lucru amendabil după această isterie.
Cele mai bune filme italiene au surprins această combinaţie de degradare atrăgătoare şi capitularea placidă în faţa ei. Cu excepţia recentului „La Grade Bellezza”, restul filmelor italiene sunt triste, conformiste şi au ca punct central criza economică, socială şi politică din care Italia se pare că nu mai reuşeşte să iasă.
Ceea ce este atrăgător la italieni este ambiguitatea morală, combinată cu o poveste bună şi personaje memorabile. Paradoxul italian al triumfului imoralităţii în ţara unde biserica catolică e la ea acasă este unul din factorii succesului creaţiilor italiene.
Din păcate, regizorii şi scenariştii italieni din ziua de azi refuză cu obstinaţie să privească în faţă ceea ce face farmecul Italiei: „In Italia lucrurile sunt întotdeauna tragice, dar niciodată serioase” (după cum spunea Ennio Flaiano împreună cu care Fellini a scris „La Dolce Vita”).
Autorul articolului spune ca Italia nu are nimic contemporan notabil pe plan literar. Aş ţine să-l menţionez pe Itali Calvino pe post de contra-argument.
Dar mai bine citiţi articolul care este o bijuterie: aici.
„La Dolce Vita” –portretul unui infern costumat în paradis- a creat o modă în care toţi visau să participe la orgiile, să îmbrace costumele elegante, să conducă decapotabilele şi să asculte muzica din film. Ca să nu mai vorbim de a face baie în Fontana di Trevi –lucru amendabil după această isterie.
Cele mai bune filme italiene au surprins această combinaţie de degradare atrăgătoare şi capitularea placidă în faţa ei. Cu excepţia recentului „La Grade Bellezza”, restul filmelor italiene sunt triste, conformiste şi au ca punct central criza economică, socială şi politică din care Italia se pare că nu mai reuşeşte să iasă.
Ceea ce este atrăgător la italieni este ambiguitatea morală, combinată cu o poveste bună şi personaje memorabile. Paradoxul italian al triumfului imoralităţii în ţara unde biserica catolică e la ea acasă este unul din factorii succesului creaţiilor italiene.
Din păcate, regizorii şi scenariştii italieni din ziua de azi refuză cu obstinaţie să privească în faţă ceea ce face farmecul Italiei: „In Italia lucrurile sunt întotdeauna tragice, dar niciodată serioase” (după cum spunea Ennio Flaiano împreună cu care Fellini a scris „La Dolce Vita”).
Autorul articolului spune ca Italia nu are nimic contemporan notabil pe plan literar. Aş ţine să-l menţionez pe Itali Calvino pe post de contra-argument.
Dar mai bine citiţi articolul care este o bijuterie: aici.
miercuri, 26 noiembrie 2014
Labele jos de pe neutralitatea internetului
Politicienii americanii au un nou interes: să împiedice definirea legală a statutului neutru al internetului –informaţia, indiferent de unde vine, trebuie să fie tratată în mod egal. In sensul că furnizorul de internet nu îţi poate limita accesul la anumite site-uri şi nici nu poate cere bani site-urilor pentru a nu fi interzise abonaţilor.
Ceea ce în State, bineînţeles, se mai întâmplă: anul trecut Comcast a cerut celor de la Netflix câteva milioane de dolari pentru a nu încetini viteza de conectare a abonaţilor care încercau să vadă on-line un film pe Netflix.
Totul ţine de faimosul lobby american: câte o companie ce furnizează internet cotizează la campaniile electorale ale unor senatori şi se aşteaptă ca, în schimb, aceştia să mai bage câte o gogoriţă dintr-asta care să le permită extorcarea de fonduri de la diverse site-uri pentru a nu le scădea viteza la abonaţi.
Un articol foarte drăguţ şi grafic (cu desene adică): aici.
Ceea ce în State, bineînţeles, se mai întâmplă: anul trecut Comcast a cerut celor de la Netflix câteva milioane de dolari pentru a nu încetini viteza de conectare a abonaţilor care încercau să vadă on-line un film pe Netflix.
Totul ţine de faimosul lobby american: câte o companie ce furnizează internet cotizează la campaniile electorale ale unor senatori şi se aşteaptă ca, în schimb, aceştia să mai bage câte o gogoriţă dintr-asta care să le permită extorcarea de fonduri de la diverse site-uri pentru a nu le scădea viteza la abonaţi.
Un articol foarte drăguţ şi grafic (cu desene adică): aici.
sâmbătă, 22 noiembrie 2014
Amazon şi Hachette au îngropat securea războiului
Amazon şi Hachette şi-au reluat colaborarea în termeni prietenoşi. Se pare că termenii înţelegerii nu sunt foarte clari, dar cele două companii se declară mulţumite. Aşa că puteţi comanda în linişte şi armonie pentru încă 3 ani (cel puţin) cât ţine noul contract.
Se pare că Hachette a înregistrat o scădere a vânzărilor cu 20% în ultimul trimestru, iar febra cumpărăturilor de Crăciun se apropie, aşa că sentimentele lor faţă de Amazon au devenit, normal, mai îngăduitoare.
Detalii aici
Se pare că Hachette a înregistrat o scădere a vânzărilor cu 20% în ultimul trimestru, iar febra cumpărăturilor de Crăciun se apropie, aşa că sentimentele lor faţă de Amazon au devenit, normal, mai îngăduitoare.
Detalii aici
marți, 11 noiembrie 2014
Paul Strand -fotografia moderna
"Wall Street" este, probabil, una dintre cele mai apreciate fotografii ale sale, prin redarea ideii de subminare a individualităţii în faţa instituţiilor financiare într-o imagine fără nici un punct focal.
„Incerca să găsească modul în care arta modernă –fotografie sau altă formă- poate surprinde toată umanitatea pe care o vedem în tradiţia artistică occidentală”.
Intregul articol: aici. (sursa foto)
duminică, 9 noiembrie 2014
Căderea rublei şi canibalizarea sistemului politic rusesc
In ultimul timp rubla este într-o cădere liberă faţă de dolarul american. Cu tot cu intervenţia de 40 de miliarde de dolari a băncii centrale a Rusiei, rubla ajunsese la 1 noiembrie la 43 de ruble pentru 1 dolar (de la 32,86 în ianuarie). Atunci Banca Centrală a decis să renunţe la orice intervenţie pe piaţa monetară, iar cursul rublei a ajuns să fie actualizat la minut, ajungând vineri la un minim istoric de 49 de ruble pentru un dolar. Banca Centrală s-a văzut nevoită să promită că va intra iar pe piaţă.
Cu un volum mare de importuri, rata inflaţiei estimată în Rusia pentru anul acesta se ridică la 9-9.5% (faţă de 6.5% pentru anul trecut), cu o creştere importantă a preţului alimentelor (18% pentru produsele din carne) şi o economie stagnantă (după o perioadă de declin).
Pentru a-şi putea menţine poziţiile în Ucraina de Est, Putin are nevoie de toate resursele din ţară, aşa că intervenţiile pentru susţinerea rublei sunt limitate. In aceste condiţii, a început canibalizarea sistemului politic unde jucătorii economici trebuie să se elimine între ei pentru a-şi putea menţine nivelul financiar cu care sunt obişnuiţi. Astfel, Vladimir Yevtuşenkov tocmai a fost arestat, iar compania sa petrolieră a trecut în proprietatea statului. Si acesta pare să fie abia începutul...
Intregul articol: aici
Cu un volum mare de importuri, rata inflaţiei estimată în Rusia pentru anul acesta se ridică la 9-9.5% (faţă de 6.5% pentru anul trecut), cu o creştere importantă a preţului alimentelor (18% pentru produsele din carne) şi o economie stagnantă (după o perioadă de declin).
Pentru a-şi putea menţine poziţiile în Ucraina de Est, Putin are nevoie de toate resursele din ţară, aşa că intervenţiile pentru susţinerea rublei sunt limitate. In aceste condiţii, a început canibalizarea sistemului politic unde jucătorii economici trebuie să se elimine între ei pentru a-şi putea menţine nivelul financiar cu care sunt obişnuiţi. Astfel, Vladimir Yevtuşenkov tocmai a fost arestat, iar compania sa petrolieră a trecut în proprietatea statului. Si acesta pare să fie abia începutul...
Intregul articol: aici
Din noul gustul amar al post-epidemiilor din Africa
Oyewale Tomori, preşedintele Academiei Nigeriene de Stiinţă, participant la „Intrunirea internaţională despre bolile noi şi controlul lor” care a avut loc la Viena, şi-a declarat deschis tristeţea şi furia că statele africane nu au învăţat probabil nimic nici din această nouă epidemie de ebola.
Tomori a inistat asupra faptului că o parte din cauzele care au contribuit la creşterea impactului epidemiei de ebola în Africa nu au fost analizate şi nu vor fi supuse unui proces de schimbare, ceea ce va face ca şi următoarea epidemie din Africa să aibă aceeaşi intensitate, cu acelaşi răspuns întârziat din partea organizaţiilor de sănătate.
Tomori este foarte supărat pe sistemul de conducere corupt al statelor africane. Primul caz de deces din cauza ebola de anul acesta din Africa a ajuns la cunoştinţa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii cu o întârziere de 3 luni pentru că persoana decedată în Sierra Leone a fost transportată acasă în Guinea de către fiul tău, aşa că nici una dintre cele două ţări nu a considerat că este în responsabilitatea ei să facă ceva în acest sens.
Iar laboratorul modern construit în 1995 la epidemia de kikwit este în paragină, nu atât din cauza lipsei fondurilor, cât a dezinteresului pentru a avea o reţea medicală constantă care să facă faţă situaţiilor de criză, chiar dacă valul de epidemie s-a încheiat.
După ce organizaţiile medicale internaţionale vor pleca din ţările afectate de ebola, acestea vor rămâne la fel de dezorientate ca şi înainte şi nu se vor mobiliza ca să-şi pună la punct o reţea medicală care să intervină cu promptitudine în viitoarele situaţii de acest gen.
Mi s-a părut foarte puternică remarca lui Tomori, supărat pe sistemele guvernamentale africane măcinate de corupţie, cum că Nigeria nu are o companie aeriană proprie, dar numărul de avioane private la ei este mai mare decât toate aeronavele companiilor africane la un loc.
Intregul articol: aici
Tomori a inistat asupra faptului că o parte din cauzele care au contribuit la creşterea impactului epidemiei de ebola în Africa nu au fost analizate şi nu vor fi supuse unui proces de schimbare, ceea ce va face ca şi următoarea epidemie din Africa să aibă aceeaşi intensitate, cu acelaşi răspuns întârziat din partea organizaţiilor de sănătate.
Tomori este foarte supărat pe sistemul de conducere corupt al statelor africane. Primul caz de deces din cauza ebola de anul acesta din Africa a ajuns la cunoştinţa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii cu o întârziere de 3 luni pentru că persoana decedată în Sierra Leone a fost transportată acasă în Guinea de către fiul tău, aşa că nici una dintre cele două ţări nu a considerat că este în responsabilitatea ei să facă ceva în acest sens.
Iar laboratorul modern construit în 1995 la epidemia de kikwit este în paragină, nu atât din cauza lipsei fondurilor, cât a dezinteresului pentru a avea o reţea medicală constantă care să facă faţă situaţiilor de criză, chiar dacă valul de epidemie s-a încheiat.
După ce organizaţiile medicale internaţionale vor pleca din ţările afectate de ebola, acestea vor rămâne la fel de dezorientate ca şi înainte şi nu se vor mobiliza ca să-şi pună la punct o reţea medicală care să intervină cu promptitudine în viitoarele situaţii de acest gen.
Mi s-a părut foarte puternică remarca lui Tomori, supărat pe sistemele guvernamentale africane măcinate de corupţie, cum că Nigeria nu are o companie aeriană proprie, dar numărul de avioane private la ei este mai mare decât toate aeronavele companiilor africane la un loc.
Intregul articol: aici
Republicanii au luat Senatul
După cum ştiţi, Republicanii au luat Senatul în State (înainte Democraţii deţineau majoritatea). Ceea ce face ca în prezent, Congresul să fie republican, iar preşedintele Obama, democrat. Mulţi zic că situaţia asta imposibilă e bună pentru Hillary Clinton în 2016. Să vedem.
marți, 19 august 2014
O lista despre pre-rafaeliti
Articolele de tip listă despre artă sunt slăbiciunea mea. Cu ocazia reluării expoziţiei de pictori pre-rafaeliţi, cei de la Tate Museum au alcătuit o scurtă listă de lucruri mai puţin ştiute despre aceştia.
-la început, pre-rafaeliţii au ţinut secretă mişcarea lor artistică. Picturile din 1848 erau semnate PRB şi artiştii refuzau să desconspire sensul acestei abrevieri [pre-Raphaelite Brotherhood, ha!].
-ideile şi tehnicile pre-rafaeliţilor erau destul de radicale pentru acele timpuri, ceea ce le-a atras, bineînţeles, antipatia instituţiilor tradiţionale de artă. Pre-rafaeliţii s-au întors la pictura medievală şi la Renaşterea timpurie, pictând direct pe fundal alb, ceea ce făcea ca, pe pânză, culorile să fie mai puternice, şi au acordat aceeaşi atenţie atât figurilor umane, cât şi fundalului din tablouri.
-pictau în ceea ce ar putea fi numit azi HD. Toate detaliile, indiferent cât de mici, erau foarte minuţios lucrate.
-John Everett Millais (cel care a pictat faimosul tablou cu Ofelia) a fost un geniu precoce, intrând în Academia Regală de la vârsta de 11 ani.
-contrar bârfelor, Lizzie Siddal, modelul pentru tabloul cu Ofelia menţional mai sus, nu a murit din cauză că a pozat în cadă pentru Millais din decembrie 1851 până în martie anul următor, deşi a prins o răceală zdravănă pentru care pictorul a trebuit să plătească onorariul doctorului. Dar tot se pare că s-a sinucis de pe urma unui pârdalnic de artist.
-Dante Gabriel Rossetti avea o mini-grădină zoologică în Chelsea unde adăpostea, printre altele, un cangur, un raton, o salamandră şi un zebu.
-la început, pre-rafaeliţii au ţinut secretă mişcarea lor artistică. Picturile din 1848 erau semnate PRB şi artiştii refuzau să desconspire sensul acestei abrevieri [pre-Raphaelite Brotherhood, ha!].
-ideile şi tehnicile pre-rafaeliţilor erau destul de radicale pentru acele timpuri, ceea ce le-a atras, bineînţeles, antipatia instituţiilor tradiţionale de artă. Pre-rafaeliţii s-au întors la pictura medievală şi la Renaşterea timpurie, pictând direct pe fundal alb, ceea ce făcea ca, pe pânză, culorile să fie mai puternice, şi au acordat aceeaşi atenţie atât figurilor umane, cât şi fundalului din tablouri.
-pictau în ceea ce ar putea fi numit azi HD. Toate detaliile, indiferent cât de mici, erau foarte minuţios lucrate.
-John Everett Millais (cel care a pictat faimosul tablou cu Ofelia) a fost un geniu precoce, intrând în Academia Regală de la vârsta de 11 ani.
-contrar bârfelor, Lizzie Siddal, modelul pentru tabloul cu Ofelia menţional mai sus, nu a murit din cauză că a pozat în cadă pentru Millais din decembrie 1851 până în martie anul următor, deşi a prins o răceală zdravănă pentru care pictorul a trebuit să plătească onorariul doctorului. Dar tot se pare că s-a sinucis de pe urma unui pârdalnic de artist.
-Dante Gabriel Rossetti avea o mini-grădină zoologică în Chelsea unde adăpostea, printre altele, un cangur, un raton, o salamandră şi un zebu.
luni, 11 august 2014
Amazon vs Hachette –pe scurt
Cunoştinţele mele despre lume şi viaţă sunt de mult ori insuficiente pentru a mă lămuri singură despre ce este vorba în diverse conflicte, discuţii, polemici. Prin urmare sunt foarte fericită atunci când găsesc un articol pe înţelesul meu care să sumarizeze situaţia şi să pară cât de cât imparţial.
Aşa a fost cu articolul de pe medium.com despre disputa dintre Amazon şi Hachette.
Discuţiile sunt, în principal, pe marginea cărţilor electronice. Amazonul este lider pe piaţă în vânzarea de cărţi electronice. El reuşeşte să-şi menţină cota de piaţă prin aplicarea unor reduceri importante la cărţile electronice, ceea ce face ca alţi competitori, cum ar fi Google sau Microsoft, să nu fie interesaţi să intre pe o piaţă unde profitul este atât de mic.
Dar, Amazon plăteşte mereu editurii acelaşi procent din valoarea cărţii, ceea ce înseamnă că aceste promoţii reduc, de fapt, profitul pentru Amazon. Dacă acum editurile plătesc 50% din valoarea cărţii, Amazon vrea ca acest procent să crească la 70% astfel încât profitul site-ului să fie mai mare cu discount-urile aplicate. Amazon are nevoie de menţinerea preţului redus pentru a-şi păstra poziţia pe piaţă în ceea ce priveşte comerţul cu cărţi electronice.
Hachette, bineînţeles, nu este de acord cu mărirea procentului pe care trebuie să-l acopere din valoarea cărţilor. Acum venitul dobândit de Hachette de pe urma vânzărilor cărţilor electronice este unul apreciabil. Vânzările au crescut pentru că Amazon reuşeşte să ofere clienţilor un preţ atrăgător, dar fără ca reducerile să afecteze procentul obţinut de Hachette. Pe de altă parte, Amazon nu mai poate susţine această politică a preţurilor mici la cărţile electronice fără sprijinul Hachette, care nu este dispusă să-şi diminueze propriul profit pentru a uşura poziţia site-ului Amazon.
Dacă Amazon va renunţa la politica agresivă de reduceri, preţurile cărţilor electronice va creşte, vânzările vor scădea, iar profitul va deveni atractiv pentru alţi competitori, mai ales că pătrunderea pe piaţa vânzării de cărţi electronice nu este foarte complicată.
Abia aştept să văd cum se termină toată tărăşenia.
Aşa a fost cu articolul de pe medium.com despre disputa dintre Amazon şi Hachette.
Discuţiile sunt, în principal, pe marginea cărţilor electronice. Amazonul este lider pe piaţă în vânzarea de cărţi electronice. El reuşeşte să-şi menţină cota de piaţă prin aplicarea unor reduceri importante la cărţile electronice, ceea ce face ca alţi competitori, cum ar fi Google sau Microsoft, să nu fie interesaţi să intre pe o piaţă unde profitul este atât de mic.
Dar, Amazon plăteşte mereu editurii acelaşi procent din valoarea cărţii, ceea ce înseamnă că aceste promoţii reduc, de fapt, profitul pentru Amazon. Dacă acum editurile plătesc 50% din valoarea cărţii, Amazon vrea ca acest procent să crească la 70% astfel încât profitul site-ului să fie mai mare cu discount-urile aplicate. Amazon are nevoie de menţinerea preţului redus pentru a-şi păstra poziţia pe piaţă în ceea ce priveşte comerţul cu cărţi electronice.
Hachette, bineînţeles, nu este de acord cu mărirea procentului pe care trebuie să-l acopere din valoarea cărţilor. Acum venitul dobândit de Hachette de pe urma vânzărilor cărţilor electronice este unul apreciabil. Vânzările au crescut pentru că Amazon reuşeşte să ofere clienţilor un preţ atrăgător, dar fără ca reducerile să afecteze procentul obţinut de Hachette. Pe de altă parte, Amazon nu mai poate susţine această politică a preţurilor mici la cărţile electronice fără sprijinul Hachette, care nu este dispusă să-şi diminueze propriul profit pentru a uşura poziţia site-ului Amazon.
Dacă Amazon va renunţa la politica agresivă de reduceri, preţurile cărţilor electronice va creşte, vânzările vor scădea, iar profitul va deveni atractiv pentru alţi competitori, mai ales că pătrunderea pe piaţa vânzării de cărţi electronice nu este foarte complicată.
Abia aştept să văd cum se termină toată tărăşenia.
joi, 1 mai 2014
miercuri, 2 aprilie 2014
Beaux Arts (oct. 2013) -Despre artiștii tineri
Tinerii artiști își formeazã un grup al lor format mai ales din alţi colegi de școalã, fiindu-le astfel mai ușor sã gãseascã un loc unde sã-și expunã lucrãrile.
Artistul tânãr a absolvit cel puţin o școalã de arte, dar a fãcut mai multe specializãri adiţionale. Arta contemporanã este foarte complexã, cu multe nuanţe, astfel încât nu mai poate fi înţeleasã în profunzime decât dacã faci studii de specialitate. De asemenea, școala oferã primele locuri în care tinerii artiști își pot expune creaţiile. In ziua de azi autodidacţii sunt foarte rari.
Expunerea într-un muzeu nu mai reprezintã o etapã definitorie în cariera artistului contemporan. Spaţiile de expunere s-au multiplicat, iar creaţiile presupun de multe ori combinarea mai multor medii, ceea ce nu poate fi restrâns la spaţiul tradiţional muzeal.
Cum comincarea și promovarea înseamnã acum internet, cunoașterea limbii engleze este esenţialã. In același timp, aceasta face ca posibilitãţile de afirmare artisticã sã fie practic globale.
Tânãrul artist din ziua de azi nu se concentreazã exclusiv asupra creaţiei propriu-zise. El trebuie sã știe sã se promoveze, sã gãseascã finanţare și chiar sã-și construiascã atelierul ca modalitate de definire a propriei imagini.
Revista face o selecţie de cei mai promiţãtori tineri artiști contemporani (mai mult sau mai puţin francezi): Théo Mercier, Hicham Berrada, Jean-Marie Appriou, Neïl Beloufa, Julia Cottin, Clémence Seilles, Guillaume Bresson.
marți, 18 martie 2014
De ce sunt ineficiente cele mai multe dintre eforturile de mediere a conflictelor din Africa?
Un articol care analizeazã pe scurt eșecul internaţional de a rezolva conflictele din Africa: pe foreignaffairs
De ce mediatorii internaţionali trimiși de SUA, Naţiunile Unite sau Uniunea Africanã nu au reușit pânã acum sã obţinã o pace stabilã între diversele state sau facţiuni politice și militare din mai multe regiuni africane?
Una din explicaţii ar consta în dominanţa ideii cã naţiunile sau ţãrile sunt principalii actori în conflictele de pe continentul african, ignorându-se dinamica regionalã care nu e limitatã la graniţele stat anume. Organizaţiile internaţionale se concentreazã asupra discuţiilor cu pãrţile care au cea mai mare putere militarã, în timp ce grupurile neafiliate unei ţãri, dar cu o capacitate destructivã comparabilã cu a forţelor armate naţionale, nu sunt niciodatã invitate la aceste negocieri, sau atunci când sunt invitate refuzã sã participe.
La fel de ineficiente sunt și alte seturi de mãsuri, cum ar fi organizarea de alegeri înainte de a avea loc reforme politice autentice sau impunerea de sancţiuni în condiţiile în care armele pot circula liber peste graniţe.
Procesul recent de mediere care a pus capãt unei perioade de violenţã extremã în Congo restabilește totuși încrederea cã organismele internaţionale își pot schimba strategiile pentru a le adapta specificului regional și a le spori eficienţa.
Congo a fost scena celui mai violent conflict internaţional dupã cel de-al doilea rãzboi mondial. In 1998, Rwanda și Uganda au sprijinit unele grupãri insurgente care au devastat partea de est a Congoului, numãrul victimelor ridicându-se la peste 5 milioane de oameni uciși de atunci pânã în prezent. Dupã ani de eforturi zadarnice de restabilire a pãcii, s-a organizat o iniţiativã africanã regionalã, susţinutã de trimisul Naţiunilor Unite Mary Robinson și reprezentatul SUA Russ Feingold, care a dus la desfiinţarea celei mai periculoase facţiuni miliatre din regiune, M23, la sfârșitul anului 2013.
Aceastã iniţiativã a acţionat pe 3 direcţii:
1. Naţiunile Unite au sprijinit trupele africane și armata congolezã în confruntãrile cu M23.
2. Acest efort militar a fost combinat cu o serie de acţiuni care sã diminueze pe piaţã cererea pentru așa-numitele minerale de conflict. Mai multe corporaţii, cum ar fi Apple, Hewlett-Packard, Intel și Motorola Solutions, au implementat mãsuri de descurajare a pieţei negre de minerale folosite în industria producãtoare de telefoane celulare și computere. Comerţul ilegal cu aceste minerale reprezintã una din sursele principale de finanţare pentru grupãrile armate de genul M23.
3. Mai multe ţãri au pus presiune asupra președintelui rwandez Paul Kagame, principalul sponsor extern al M23, determinându-l sã-și retragã sprijinul pentru aceastã grupare.
De ce mediatorii internaţionali trimiși de SUA, Naţiunile Unite sau Uniunea Africanã nu au reușit pânã acum sã obţinã o pace stabilã între diversele state sau facţiuni politice și militare din mai multe regiuni africane?
Una din explicaţii ar consta în dominanţa ideii cã naţiunile sau ţãrile sunt principalii actori în conflictele de pe continentul african, ignorându-se dinamica regionalã care nu e limitatã la graniţele stat anume. Organizaţiile internaţionale se concentreazã asupra discuţiilor cu pãrţile care au cea mai mare putere militarã, în timp ce grupurile neafiliate unei ţãri, dar cu o capacitate destructivã comparabilã cu a forţelor armate naţionale, nu sunt niciodatã invitate la aceste negocieri, sau atunci când sunt invitate refuzã sã participe.
La fel de ineficiente sunt și alte seturi de mãsuri, cum ar fi organizarea de alegeri înainte de a avea loc reforme politice autentice sau impunerea de sancţiuni în condiţiile în care armele pot circula liber peste graniţe.
Procesul recent de mediere care a pus capãt unei perioade de violenţã extremã în Congo restabilește totuși încrederea cã organismele internaţionale își pot schimba strategiile pentru a le adapta specificului regional și a le spori eficienţa.
Congo a fost scena celui mai violent conflict internaţional dupã cel de-al doilea rãzboi mondial. In 1998, Rwanda și Uganda au sprijinit unele grupãri insurgente care au devastat partea de est a Congoului, numãrul victimelor ridicându-se la peste 5 milioane de oameni uciși de atunci pânã în prezent. Dupã ani de eforturi zadarnice de restabilire a pãcii, s-a organizat o iniţiativã africanã regionalã, susţinutã de trimisul Naţiunilor Unite Mary Robinson și reprezentatul SUA Russ Feingold, care a dus la desfiinţarea celei mai periculoase facţiuni miliatre din regiune, M23, la sfârșitul anului 2013.
Aceastã iniţiativã a acţionat pe 3 direcţii:
1. Naţiunile Unite au sprijinit trupele africane și armata congolezã în confruntãrile cu M23.
2. Acest efort militar a fost combinat cu o serie de acţiuni care sã diminueze pe piaţã cererea pentru așa-numitele minerale de conflict. Mai multe corporaţii, cum ar fi Apple, Hewlett-Packard, Intel și Motorola Solutions, au implementat mãsuri de descurajare a pieţei negre de minerale folosite în industria producãtoare de telefoane celulare și computere. Comerţul ilegal cu aceste minerale reprezintã una din sursele principale de finanţare pentru grupãrile armate de genul M23.
3. Mai multe ţãri au pus presiune asupra președintelui rwandez Paul Kagame, principalul sponsor extern al M23, determinându-l sã-și retragã sprijinul pentru aceastã grupare.
luni, 20 ianuarie 2014
Cine sunt "Sapeurii"?
Un articol interesant despre
stilul dandy în Congo aici.
Fenomenul acesta de modã în Congo se numește subcultura Sapeur. Intr-o ţarã devastatã de rãzboaie civile, bãrbaţii din suburbiile sãrace se îmbracã în costume la patru ace, își asorteazã eșarfele de mãtase, fumeazã pipe și se plimbã pe uliţele murdare în pantofi imaculaţi. Este, de fapt, mai mult decât un curent în modã, este un stil de viaţã. Sapeurii sunt persoane non-violente, care îi respectã pe ceilalţi și care nu consumã droguri.
Istoria fenomenului: o datã cu colonizarea Africii în secolul XVIII, stãpânii de sclavi le-au dat acestora haine elegante pentru ca aceștia sã nu facã notã discordantã cu mediul de lux în care erau plasaţi. Dupã abolirea sclaviei, bãrbaţii de culoare au învãţat sã își creeze propriul stil dandy, obţinând chiar ţinute cu un gust mai rafinat decât europenii. Denumirea de Sapeurs vine de la SAPE (Société des Ambianceurs et des Personnes Élégantes). Prima figurã asociatã cu ideea de Sapeur este cea a lui André Matsoua, un lider religios congolez care, la întoarcerea sa din Paris în 1922, și-a pãstrat stilul parizian de a se îmbrãca.
Stilul sapeur propriu-zis a luat oficial naștere în anii 60 când a fost adoptat ca un semn de revoltã de un star pop, Papa Wemba, într-o perioadã când orice element de influenţã occidentalã nu era vãzut cu ochi buni.
Codul Sapologiei conţine urmãtoarele reguli: șosetele trebuie sã fie de o anumitã înãlţime, maxim trei culori pot fi combinate într-o ţinutã și se acordã o atenţie deosebitã detaliilor (de ex. ultimul nasture de la manșetã sã fie lãsat descheiat la un sacou –butonierele false sunt un indiciu cã acel costum nu este croit la comandã). Stilul îl definește pe un bãrbat ca fiind un gentleman.
Existã și o altã faţã a sapeurilor. Mulţi dintre ei își investesc câștigurile în a-și cumpãra haine de firmã foarte scumpe (ajungând sã plãteascã chiar și 10.000 de dolari pe un costum), neglijându-și familliile (într-o ţarã unde venitul mediu este de 100 de dolari pe lunã). Mulţi dintre ei încearcã sã emigreze ilegal la Paris, paradisul modei, unde, dacã reușeșc sã ajungã în viaţã, locuiesc în ghettouri, fãcând munci grele sau devenind victime ale reţelelor de prostituţie masculinã. Poate cã atunci când în Congo se va restabili pacea și o situaţie economicã, socialã și politicã stabilã și pozitivã, și valorile sapeurilor vor fi apreciate întrucât nu vor mai fi asociate cu aceastã parte negativã, de ilegalitate.
Iar pozele sunt absolut minunate.
Fenomenul acesta de modã în Congo se numește subcultura Sapeur. Intr-o ţarã devastatã de rãzboaie civile, bãrbaţii din suburbiile sãrace se îmbracã în costume la patru ace, își asorteazã eșarfele de mãtase, fumeazã pipe și se plimbã pe uliţele murdare în pantofi imaculaţi. Este, de fapt, mai mult decât un curent în modã, este un stil de viaţã. Sapeurii sunt persoane non-violente, care îi respectã pe ceilalţi și care nu consumã droguri.
Istoria fenomenului: o datã cu colonizarea Africii în secolul XVIII, stãpânii de sclavi le-au dat acestora haine elegante pentru ca aceștia sã nu facã notã discordantã cu mediul de lux în care erau plasaţi. Dupã abolirea sclaviei, bãrbaţii de culoare au învãţat sã își creeze propriul stil dandy, obţinând chiar ţinute cu un gust mai rafinat decât europenii. Denumirea de Sapeurs vine de la SAPE (Société des Ambianceurs et des Personnes Élégantes). Prima figurã asociatã cu ideea de Sapeur este cea a lui André Matsoua, un lider religios congolez care, la întoarcerea sa din Paris în 1922, și-a pãstrat stilul parizian de a se îmbrãca.
Stilul sapeur propriu-zis a luat oficial naștere în anii 60 când a fost adoptat ca un semn de revoltã de un star pop, Papa Wemba, într-o perioadã când orice element de influenţã occidentalã nu era vãzut cu ochi buni.
Codul Sapologiei conţine urmãtoarele reguli: șosetele trebuie sã fie de o anumitã înãlţime, maxim trei culori pot fi combinate într-o ţinutã și se acordã o atenţie deosebitã detaliilor (de ex. ultimul nasture de la manșetã sã fie lãsat descheiat la un sacou –butonierele false sunt un indiciu cã acel costum nu este croit la comandã). Stilul îl definește pe un bãrbat ca fiind un gentleman.
Existã și o altã faţã a sapeurilor. Mulţi dintre ei își investesc câștigurile în a-și cumpãra haine de firmã foarte scumpe (ajungând sã plãteascã chiar și 10.000 de dolari pe un costum), neglijându-și familliile (într-o ţarã unde venitul mediu este de 100 de dolari pe lunã). Mulţi dintre ei încearcã sã emigreze ilegal la Paris, paradisul modei, unde, dacã reușeșc sã ajungã în viaţã, locuiesc în ghettouri, fãcând munci grele sau devenind victime ale reţelelor de prostituţie masculinã. Poate cã atunci când în Congo se va restabili pacea și o situaţie economicã, socialã și politicã stabilã și pozitivã, și valorile sapeurilor vor fi apreciate întrucât nu vor mai fi asociate cu aceastã parte negativã, de ilegalitate.
Iar pozele sunt absolut minunate.
marți, 14 ianuarie 2014
De ce nu ar trebui sa ne ingrijoreze diminuarea numarului absolventilor de litere?
Un articol despre lipsa motivelor de îngrijorare privind scãderea numãrului de absolvenţi americani de facultate pentru profilurile umaniste, mai ales specialiști în studiul literar: aici.
Ideile din articol nu m-au câștigat 100%. Studiul literaturii presupune mai mult decât simpla reacţie de agreabil sau regãsire în cele citite, este un interes aparte, complex, o plãcere diferitã de pura lecturã. Ideea principalã a articolului este cã nu ar trebui sã ne îngrijorãm de diminuarea absolvenţilor de profile umaniste, mai ales cu orientare literarã, pentru cã oricum literatura rãspunde cumva la o nevoie umanã aproape fiziologicã, așa cum se întâmplã și cu dragostea. Renunţarea la studiul literaturii în facultate este ca o liberalizare a acesteia, o revigorare a cãrţilor dupã ce ele au fost epuizate de sens prin supra-analizã. Articolul protesteazã împotriva trecerii acestei pãrţi umane intraductibile în cuvinte din sfera simţirii umane în cea a teoretizãrii și a competiţiei pentru note care nu face decât sã distrugã tot farmecul lecturii. Personal, nu sunt de acord cu partea aceasta. Eu nu m-am simţit într-o competiţie pentru note în facultatea de litere, ba chiar nu am simţiti cursurile ca pe o corvoadã, ca pe o datorie, ci ca pe un mod de a-mi disciplina cititul pentru a-mi însuși paradigma necesarã comunicãrii propriilor opinii despre cãrţile citite într-un mod convingãtor, organizat și atrãgãtor pentru ceilalţi.
O idee interesantã e cea cã studiul universitar al literaturii este o consecinţã a rãzboiului. Dupã cel de-al doilea rãzboi mondial, soldaţii aveau nevoie sã înţeleagã ororile prin care au trecut, sã dea un sens propriilor experienţe traumatizante. Astfel, studiul literaturii ca mod de a analiza enigmele existenţei noastre a rezonat foarte bine cu o coardã sensibilã din sufletul colectiv de la acel moment. Apoi tot entuziasmul a început sã se diminueze o datã cu rãzboiul din Vietnam când orice autoritate, inclusiv cea universitarã, a fost contestatã vehement.
Intrucât în zilele noastre de erã digitalã predominant vizualã schimbãrile se petrec cu o vitezã nãucitoare, iar interesele oamenilor sunt mai mult economice decât existenţiale, este normalã aceastã modificare a orientãrii studenţilor cãtre domenii mai curând știinţifice sau medicale, acestea fiind mai relevante pentru lumea în care trãiesc și în care își gãsesc identitatea. In acest context, cãrţile se elibereazã de dimensiunea evaluativã și teoreticã în care au fost ţinute prizoniere pânã acum pentru a evada în spaţiul uman unic și inefabil cãruia ar fi trebui sã-i aparţinã întotdeauna. Sau cel puţin așa concluzioneazã articolul.
Ideile din articol nu m-au câștigat 100%. Studiul literaturii presupune mai mult decât simpla reacţie de agreabil sau regãsire în cele citite, este un interes aparte, complex, o plãcere diferitã de pura lecturã. Ideea principalã a articolului este cã nu ar trebui sã ne îngrijorãm de diminuarea absolvenţilor de profile umaniste, mai ales cu orientare literarã, pentru cã oricum literatura rãspunde cumva la o nevoie umanã aproape fiziologicã, așa cum se întâmplã și cu dragostea. Renunţarea la studiul literaturii în facultate este ca o liberalizare a acesteia, o revigorare a cãrţilor dupã ce ele au fost epuizate de sens prin supra-analizã. Articolul protesteazã împotriva trecerii acestei pãrţi umane intraductibile în cuvinte din sfera simţirii umane în cea a teoretizãrii și a competiţiei pentru note care nu face decât sã distrugã tot farmecul lecturii. Personal, nu sunt de acord cu partea aceasta. Eu nu m-am simţit într-o competiţie pentru note în facultatea de litere, ba chiar nu am simţiti cursurile ca pe o corvoadã, ca pe o datorie, ci ca pe un mod de a-mi disciplina cititul pentru a-mi însuși paradigma necesarã comunicãrii propriilor opinii despre cãrţile citite într-un mod convingãtor, organizat și atrãgãtor pentru ceilalţi.
O idee interesantã e cea cã studiul universitar al literaturii este o consecinţã a rãzboiului. Dupã cel de-al doilea rãzboi mondial, soldaţii aveau nevoie sã înţeleagã ororile prin care au trecut, sã dea un sens propriilor experienţe traumatizante. Astfel, studiul literaturii ca mod de a analiza enigmele existenţei noastre a rezonat foarte bine cu o coardã sensibilã din sufletul colectiv de la acel moment. Apoi tot entuziasmul a început sã se diminueze o datã cu rãzboiul din Vietnam când orice autoritate, inclusiv cea universitarã, a fost contestatã vehement.
Intrucât în zilele noastre de erã digitalã predominant vizualã schimbãrile se petrec cu o vitezã nãucitoare, iar interesele oamenilor sunt mai mult economice decât existenţiale, este normalã aceastã modificare a orientãrii studenţilor cãtre domenii mai curând știinţifice sau medicale, acestea fiind mai relevante pentru lumea în care trãiesc și în care își gãsesc identitatea. In acest context, cãrţile se elibereazã de dimensiunea evaluativã și teoreticã în care au fost ţinute prizoniere pânã acum pentru a evada în spaţiul uman unic și inefabil cãruia ar fi trebui sã-i aparţinã întotdeauna. Sau cel puţin așa concluzioneazã articolul.
luni, 13 ianuarie 2014
joi, 9 ianuarie 2014
Abonați-vă la:
Postări (Atom)