Tot interviul aici.
"I'm the worst advertising photographer in the world. Other photographers are looking for consensus, but I don't care. I do what I think I should. It's fantastic, I've got a voice inside that tells me all the time. To be creative you have to be deeply insecure. Of what are we secure of? To die one day is the only thing, everything else is optional (laughs). So I work in the option! I am not a creative person, but I'm a situationist."
"I don't get angry. I understand that there are people who do not want to move from their point of view. When you start to discuss a problem society doesn't want to deal with. I do my photography. They are not obliged to look at it."
"I'm not interested in the aesthetic and beautiful. I think photography is the memory of humankind."
"Everything is my personal work. Even the most commercial is personal work. Where there is fashion, there are politics, problems, ironies -there is everything that is going on. Every photo is socially political. I mean, a miniskirt is a sociopolical statement."
duminică, 28 iulie 2013
vineri, 12 iulie 2013
Articol despre critica romaneasca -Cristina Nemerovschi
Deși sunt și
articole scrise de Cristina Nemerovschi care mã cam plictisesc și îmi dau
impresia cã au fost publicate doar pentru a o menţine vizibilã și în memoria
publicului (ceea ce nu este, neapãrat, o procedurã de blamat, ba chiar ar putea
fi vãzutã ca o dovadã a interesului faţã de cititori), acest articol despre
critica literarã din România apãrut în revista Tabu, chiar mi-a plãcut.
Versiunea integralã aici.
"Și principala problemă a criticii literare, de fapt, nu este ridicolul ei. Problema principală este aroganța insinuantă și agresivă cu care vrea să convingă atât publicul, cât și scriitorii, că ea încă mai taie și mai spânzură într-o lume care i-a dat de mult cu flit, trântindu-i cinic și pe drept ușa în nas. Aroganța și încăpățânarea de-a nu te lăsa dus din fața unei uși a cărei clanță n-o mai încearcă nimeni."
"Criticul literar nu există pe meleagurile noastre. Criticul literar e acea specie de individ care trăiește din pasiune pentru literatură; o cunoaște bine, o iubește și ține pasul cu ea. Are o pasiune și o bucurie imensă de a descoperi talente noi, imediat cum apar, și a le recunoaște dincolo de preferințele personale. Face tot ce poate pentru a apropia literatura bună de public, pe de o parte, și de a duce prin orice mijloace măcar o frântură din literatura valoroasă a țării sale în lume. Nu avem așa ceva în România."
Cam exagerat, dar cu lipici :
"Când un critic n-are lecturi suficiente, el mai are o șansă, poate. Lipsurile se pot completa, în timp, cu voință. Dar când îi lipsește flerul, tot ce poate să facă e să fugă cât mai repede și cât mai departe de literatură. Pentru că un critic literar adevărat recunoaște talentul și dintr-un bilet în care scriitorul și-a notat ce are de cumpărat din supermarket."
"Și principala problemă a criticii literare, de fapt, nu este ridicolul ei. Problema principală este aroganța insinuantă și agresivă cu care vrea să convingă atât publicul, cât și scriitorii, că ea încă mai taie și mai spânzură într-o lume care i-a dat de mult cu flit, trântindu-i cinic și pe drept ușa în nas. Aroganța și încăpățânarea de-a nu te lăsa dus din fața unei uși a cărei clanță n-o mai încearcă nimeni."
"Criticul literar nu există pe meleagurile noastre. Criticul literar e acea specie de individ care trăiește din pasiune pentru literatură; o cunoaște bine, o iubește și ține pasul cu ea. Are o pasiune și o bucurie imensă de a descoperi talente noi, imediat cum apar, și a le recunoaște dincolo de preferințele personale. Face tot ce poate pentru a apropia literatura bună de public, pe de o parte, și de a duce prin orice mijloace măcar o frântură din literatura valoroasă a țării sale în lume. Nu avem așa ceva în România."
Cam exagerat, dar cu lipici :
"Când un critic n-are lecturi suficiente, el mai are o șansă, poate. Lipsurile se pot completa, în timp, cu voință. Dar când îi lipsește flerul, tot ce poate să facă e să fugă cât mai repede și cât mai departe de literatură. Pentru că un critic literar adevărat recunoaște talentul și dintr-un bilet în care scriitorul și-a notat ce are de cumpărat din supermarket."
joi, 11 iulie 2013
miercuri, 10 iulie 2013
Despre un album de fotografii de calatorie
O tantica a hoinarit prin acele tari cu -stan din Asia si a acumulat un album delicios cu poze. Articolul poate fi gasit aici.
vineri, 5 iulie 2013
Interviu cu Huang Qi
Huang Qi este un blogger militant chinez care a creat un site unde denunţã abuzurile fãcute de autoritãţile chineze care îi sunt aduse la cunoștinţã de victimele sistemului.
The first thing is we have to get the information out. You have to understand that the public security and government agencies are monitoring our site. They read it. News services too. After we publish, it’ll get the attention of the relevant authorities. So we have to send it out and then people can learn about it. That’s how we do it.
…in the early 2000s, you started having people who own property that was being expropriated by the government. The big change now is that middle-class people have entered human rights work. It’s no longer just a few intellectuals or dispossessed poor people. This has pushed our work forward incredibly.
Interviu cu Dan C. Mihăilescu
Cartea, ca orice marfă care se respectă, este bine să circule, să fie cât mai degrabă în ograda cui are mai multă nevoie de ea. Eu unul, nu am avut niciodată mania tezaurizării. Sunt, dimpotrivă, un campion al risipirii.
LIBRIS.RO: Cum vedeţi autorii români în contextul literaturii universale?
DAN C. MIHĂILESCU: Timizi. Complexaţi. Plăpânzi. Cu respiraţie scurtă, fără tupeu, fără osatură, fără proiecte pentru construcţii de anvergură şi descurajaţi ireversibil de mocirla din ţară. Lipsiţi de omnipotenta instituţie care este agentul literar, dar şi de acel extrem de eficient soi de editor care este, în fapt, coautor în toată regula. Deci nu funcţionarul editurii, ca la noi, cel căruia îi duci discheta pentru corectură şi layout, ci expertul în piaţă şi creative writing, cel care taie şi reface manuscrisul, propune scene, scheme, personaje, soluţii, capitole, finaluri, başca reţeta de succes, ba mai are – musai – şi virtuţi de marketing, PR ş.cl.
Dar să ştiţi că nu am deloc de gând să devin un avocat al scriitorului român peste graniţe. Aici rămân ferm de partea Monicăi Lovinescu, care nu înţelegea la ce bun teribilele eforturi ale autorilor noştri de-a se vedea tipăriţi în Apus în câteva exemplare, din care unu la sută vândute, fie şi la edituri de prima mână, în loc să lupte pentru a câştiga piaţa naţională, un potenţial, deci, de câteva milioane de cititori.
Astel încât, deocamdată, i-aş gândi pe scriitorii noştri în context naţional. Asta, în ce priveşte beletristica. În schimb, unde aş lupta masiv la export este la eseistică şi istoria ideilor. Aici, unde suntem în chip flagrant competitivi, aş face totul (ca stat, ca ICR), să traduc în engleză, germană, spaniolă, franceză câteva cărţi semnate de Pleşu, Liiceanu, Patapievici, Culianu, Djuvara…
*sursã foto http://www.esquire.ro
joi, 4 iulie 2013
Interviu cu Antoaneta Ralian
Interviul meritã sã fie citit în întregime
pentru cã este excepţional : aici.
Fragmente:
Zgomotul strazii cum e?
Urat. Nici macar colocvial, cum ar trebui sa fie. Zgomotul strazii e ingrozitor. Traim navala mizeriei, integrarea mahalalei in centru. Si nu o spun fiindca, vezi Doamne, am stat eu toata viata in centru si mahalaua e nu stiu cum. Mahalaua ar putea foarte bine sa se cizeleze, sa se slefuiasca, dar nu o face, dimpotriva, trage in jos pe ceilalti. Si inainte era mult urat si mitocanie, dar parca le simteai mai putin.
De la Iris Murdoch am invatat ca maretia, si nu vorbesc de grandoare, e vecina cu simplitatea. Cu cat omul este mai mare, cu atat e mai simplu.
Se plateau bine traducerile?
Mai bine decat acum. In primul rand existau trei tipuri de traducatori. Traducerile foarte bune se plateau cu 900 de lei, cele de mijloc cam cu 700, iar cele mai usoare cu 500. Acum se platesc otova. Fie ca traduci o carte politista, de doi bani, foarte usoara, fie ca traduci “Ulysse” e acelasi tarif, oricum mizerabil. Suntem tara care platim cel mai prost traducatorii. Mai prost ca bulgarii, mai prost chiar si decat albanezii.
"Am lucrat la epurarea bibliotecilor. E o amintire odioasa din viata mea, o mare pata de rusine. Am scos din biblioteci mari autori. Am scos Kant, Kirkegaard, Leibniz. Am scos tot ce era filosofie idealista. I-am scos pe D.H. Lawrence si Henry Miller, pe care tot eu aveam sa ii traduc peste ani. Ma durea sufletul. Aveam senzatia ca eu, un nimeni, intru cu bocancii in marea literatura a lumii. Astea toate nu le-as mai vrea pentru nimic in lume!"
Cum vedeti viitorul cartii in format electronic?
Nu pot sa fiu decat subiectiva. Nu as putea niciodata sa citesc o carte in format electronic. Nu pot sa imi scriu traducerile la calculator, fiindca am un fel de relatie senzuala cu hartia, cu creionul. Pe hartie ma regasesc pe mine, tai, scriu pe deasupra, sunt eu cu mine insami. Nu as suporta sa vad ca sta un ecran intre mine si mine. Am inca voluptatea sa tin in mana cartea, altadata aveam si voluptatea parfumului cernelii.
Am preferat intotdeauna sa fiu o traducatoare buna decat o scriitoare mediocra.
Nu credeti in viata de dupa moarte.
Nu, nu cred. Si imi pare rau ca nu cred si ca atunci cand se duce suflul, se duce tot, se alege praful. Dar nu pot sa cred ca miliarde si miliarde de suflete, de spirite, plutesc intr-o stratosfera pe undeva. E o naivitate. Ma gandesc insa uneori la chestii triviale, ca o sa ma intalnesc cu sotul meu in viata de dupa si o sa mergem impreuna la un cinema sau la o cofetarie si o sa ne povestim ce am mai facut de cand nu ne-am vazut.
Fragmente:
Zgomotul strazii cum e?
Urat. Nici macar colocvial, cum ar trebui sa fie. Zgomotul strazii e ingrozitor. Traim navala mizeriei, integrarea mahalalei in centru. Si nu o spun fiindca, vezi Doamne, am stat eu toata viata in centru si mahalaua e nu stiu cum. Mahalaua ar putea foarte bine sa se cizeleze, sa se slefuiasca, dar nu o face, dimpotriva, trage in jos pe ceilalti. Si inainte era mult urat si mitocanie, dar parca le simteai mai putin.
De la Iris Murdoch am invatat ca maretia, si nu vorbesc de grandoare, e vecina cu simplitatea. Cu cat omul este mai mare, cu atat e mai simplu.
Se plateau bine traducerile?
Mai bine decat acum. In primul rand existau trei tipuri de traducatori. Traducerile foarte bune se plateau cu 900 de lei, cele de mijloc cam cu 700, iar cele mai usoare cu 500. Acum se platesc otova. Fie ca traduci o carte politista, de doi bani, foarte usoara, fie ca traduci “Ulysse” e acelasi tarif, oricum mizerabil. Suntem tara care platim cel mai prost traducatorii. Mai prost ca bulgarii, mai prost chiar si decat albanezii.
"Am lucrat la epurarea bibliotecilor. E o amintire odioasa din viata mea, o mare pata de rusine. Am scos din biblioteci mari autori. Am scos Kant, Kirkegaard, Leibniz. Am scos tot ce era filosofie idealista. I-am scos pe D.H. Lawrence si Henry Miller, pe care tot eu aveam sa ii traduc peste ani. Ma durea sufletul. Aveam senzatia ca eu, un nimeni, intru cu bocancii in marea literatura a lumii. Astea toate nu le-as mai vrea pentru nimic in lume!"
Cum vedeti viitorul cartii in format electronic?
Nu pot sa fiu decat subiectiva. Nu as putea niciodata sa citesc o carte in format electronic. Nu pot sa imi scriu traducerile la calculator, fiindca am un fel de relatie senzuala cu hartia, cu creionul. Pe hartie ma regasesc pe mine, tai, scriu pe deasupra, sunt eu cu mine insami. Nu as suporta sa vad ca sta un ecran intre mine si mine. Am inca voluptatea sa tin in mana cartea, altadata aveam si voluptatea parfumului cernelii.
Am preferat intotdeauna sa fiu o traducatoare buna decat o scriitoare mediocra.
Nu credeti in viata de dupa moarte.
Nu, nu cred. Si imi pare rau ca nu cred si ca atunci cand se duce suflul, se duce tot, se alege praful. Dar nu pot sa cred ca miliarde si miliarde de suflete, de spirite, plutesc intr-o stratosfera pe undeva. E o naivitate. Ma gandesc insa uneori la chestii triviale, ca o sa ma intalnesc cu sotul meu in viata de dupa si o sa mergem impreuna la un cinema sau la o cofetarie si o sa ne povestim ce am mai facut de cand nu ne-am vazut.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)