Cum a devenit America o super-putere financiara

Găsiţi aici un articol interesant despre cărţile lui Adam Tooze,"The Deluge" şi "The Wages of Destruction", care aduc o perspectivă nouă asupra situaţiei economiei globale din cele două războaie mondiale.

După ce Germania a ratat momentul de la sfârşitul secolului al XIX-lea (noua Germanie unificată în 1870 avea aceeaşi populaţie ca SUA, dar, în ciuda diferenţei de suprafaţă şi resurse, producţia americană era doar cu o treime mai mare decât cea germană) de a stopa evoluţia SUA către statutul de super-putere, paranoia lui Hitler din cel de-al doilea război mondial nu a fost deloc susţinută de o Germanie rămasă în urmă la capitolul modernism, cu un sfert din populaţie care lucra în agricultură şi cu un venit pe cap de locuitor comparabil cu al Iranului sau al Tunisiei din zilele noastre.
Primul război mondial se termină cu o datorie totală a ţărilor europene faţă de creditorul America de o valoare echivalentă azi cu 560 de miliarde de dolari. Preşedintele Wilson a fost primul politician care a observat schimbarea de statut a SUA, acestea transformându-se într-un super-stat, cu putere de veto în problemele financiare şi de securitate ale tuturor marilor ţări de pe Glob.
Dar, America nu era încă pregătită pentru această poziţie şi nu a ştiut cum să se alăture eforturilor franceze, britanice, japoneze şi germane pentru a stabiliza situaţia financiară şi politică mondială.
Criza financiară din 1920-1921 a avut un caracter special întrucât economiştii americani au decis ca preţurile (crescute din timpul războiului) nu doar să fie menţinute la acelaşi nivel, ci să scadă la nivelul de dinainte de război (în 1922 cu un dolar se putea cumpăra aceeaşi cantitate de aur ca în 1913).
Această deflaţie a cauzat o dilemă pentru ţările europene: dacă se revenea la preţul aurului din 1913, atunci trebuia să susţii şi la tine în economie o deflaţie cel puţin asemănătoare cu cea americană cu acceptarea nivelului înalt de şomaj legat de aceasta, iar dacă se făcea raportarea monezii naţionale la aur la o rată mai mică, atunci trebuia suportată deprecierea monezii locale, ceea ce făcea ca investiţiile interne să fie răscumpărate la un nivel mai scăzut decât datoriile în dolari către SUA. UK a fost singura ţară care a ales deflaţia.
In plus, SUA au crescut taxele pe importuri astfel încât bunurile ieftine din Europa nu mai puteau fi exportate în America, ceea ce a le-a forţat pe ţările europene să găsească alte surse de venit prin care să-şi plătească datoriile de război.
Partea cea mai interesantă a cărţii lui Tooze (ne-dezbătută în articol) se referă la pierderea poziţiei de hegemonie mondială a SUA în faţa unui competitor economic aflat în plină dezvoltare, China, ceea ce va duce la o schimbare a echilibrului de forţe financiare şi decizionale pe plan internaţional, estimată să se întâmple la sfârşitul anilor 2020.

Sursa foto aici