Cei care îl admiră îi laudă refuzul de a adopta valorile liberal-democraţiei occidentale ca soluţie pentru societatea asiatică, ceea ce a făcut din Singapore una dintre cele mai sigure ţări asiatice, cu un nivel de dezvoltare economică extrem de ridicat. De cealaltă parte, criticii scot în evidenţă faptul că sistemul drastic de cenzură impus de acesta şi stilul de micromanagement social au inhibat orice urmă de creativitate şi iniţiativă la nivelul populaţiei, creând o societate claustrofobă nesănătos de docilă.
Totuşi, cu toţii sunt de acord că prosperitatea statului Singapore se datorează măsurilor politice, economice şi sociale pe care Lee le-a implementat în mod obsesiv întreaga lui viaţă.
Lee a fost cel dintâi prim-ministru al statului Singapore, votat în această funcţie după ce coloniştii britanici au acordat insulei dreptul la auto-guvernare în 1959. Deşi intenţia lui iniţială de a se uni cu Malaezia a eşuat, Lee nu a renunţat şi a venit cu propria strategie, contestabilă, dar eficientă, de a transforma o insulă tropicală mică, săracă, devastată de malarie, lipsită de orice resursă naturală într-una dintre cele mai moderne şi prospere ţări din lume. A convins multinaţionalele să-şi mute sediul central în Singapore promiţându-le un mediu lipsit de conflicte, scutiri de taxe şi o mare stabilitate legislativă. Toate acestea în detrimentul libertăţii individuale pe care a catalogat-o adesea ca fiind o fiţă occidentală. Stim cu toţii faptul anecdotic că guma de mestecat a fost interzisă o lungă perioadă de timp în Singapore. Dar sunt şi alte pedepse drastice pentru fapte considerate minore în Vest: traficanţii de marijuana riscă pedeapsa capitală prin spânzurare, desenatorii de graffiti în locuri publice sunt biciuiţi în public, cei care nu trag apa la WC sunt amendabili, aluziile la droguri sau la homosexualitate în emisiuni TV, filme, reviste etc. sunt cenzurate, discuţiile publice pe teme de rasă sau religie sunt supuse la un control foarte riguros, considerat necesar pentru a evita conflictul dintre populaţia chineză majoritară (budişti, taoişti şi creştini) şi minorităţile malgaşe (musulmani) şi indiene (hinduşi).
In ciuda criticilor primite, chiar şi la nivel internaţional, Lee nu a încetat niciodată să creadă în eficienţa acestor măsuri. Si, dacă ne uităm la situaţia economică, politică şi socială a statului Singapore în comparaţie cu restul ţărilor din regiune, e greu, din nefericire, să găseşti argumente concrete pentru a-l contrazice.
Intregul articol aici
Sursa foto
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu