Un articol care analizeazã pe scurt eșecul internaţional de a rezolva conflictele din Africa: pe foreignaffairs
De ce mediatorii internaţionali trimiși de SUA, Naţiunile Unite sau Uniunea Africanã nu au reușit pânã acum sã obţinã o pace stabilã între diversele state sau facţiuni politice și militare din mai multe regiuni africane?
Una din explicaţii ar consta în dominanţa ideii cã naţiunile sau ţãrile sunt principalii actori în conflictele de pe continentul african, ignorându-se dinamica regionalã care nu e limitatã la graniţele stat anume. Organizaţiile internaţionale se concentreazã asupra discuţiilor cu pãrţile care au cea mai mare putere militarã, în timp ce grupurile neafiliate unei ţãri, dar cu o capacitate destructivã comparabilã cu a forţelor armate naţionale, nu sunt niciodatã invitate la aceste negocieri, sau atunci când sunt invitate refuzã sã participe.
La fel de ineficiente sunt și alte seturi de mãsuri, cum ar fi organizarea de alegeri înainte de a avea loc reforme politice autentice sau impunerea de sancţiuni în condiţiile în care armele pot circula liber peste graniţe.
Procesul recent de mediere care a pus capãt unei perioade de violenţã extremã în Congo restabilește totuși încrederea cã organismele internaţionale își pot schimba strategiile pentru a le adapta specificului regional și a le spori eficienţa.
Congo a fost scena celui mai violent conflict internaţional dupã cel de-al doilea rãzboi mondial. In 1998, Rwanda și Uganda au sprijinit unele grupãri insurgente care au devastat partea de est a Congoului, numãrul victimelor ridicându-se la peste 5 milioane de oameni uciși de atunci pânã în prezent. Dupã ani de eforturi zadarnice de restabilire a pãcii, s-a organizat o iniţiativã africanã regionalã, susţinutã de trimisul Naţiunilor Unite Mary Robinson și reprezentatul SUA Russ Feingold, care a dus la desfiinţarea celei mai periculoase facţiuni miliatre din regiune, M23, la sfârșitul anului 2013.
Aceastã iniţiativã a acţionat pe 3 direcţii:
1. Naţiunile Unite au sprijinit trupele africane și armata congolezã în confruntãrile cu M23.
2. Acest efort militar a fost combinat cu o serie de acţiuni care sã diminueze pe piaţã cererea pentru așa-numitele minerale de conflict. Mai multe corporaţii, cum ar fi Apple, Hewlett-Packard, Intel și Motorola Solutions, au implementat mãsuri de descurajare a pieţei negre de minerale folosite în industria producãtoare de telefoane celulare și computere. Comerţul ilegal cu aceste minerale reprezintã una din sursele principale de finanţare pentru grupãrile armate de genul M23.
3. Mai multe ţãri au pus presiune asupra președintelui rwandez Paul Kagame, principalul sponsor extern al M23, determinându-l sã-și retragã sprijinul pentru aceastã grupare.
