Cine sunt "Sapeurii"?

Un articol interesant despre stilul dandy în Congo aici.

Fenomenul acesta de modã în Congo se numește subcultura Sapeur. Intr-o ţarã devastatã de rãzboaie civile, bãrbaţii din suburbiile sãrace se îmbracã în costume la patru ace, își asorteazã eșarfele de mãtase, fumeazã pipe și se plimbã pe uliţele murdare în pantofi imaculaţi. Este, de fapt, mai mult decât un curent în modã, este un stil de viaţã. Sapeurii sunt persoane non-violente, care îi respectã pe ceilalţi și care nu consumã droguri.
Istoria fenomenului: o datã cu colonizarea Africii în secolul XVIII, stãpânii de sclavi le-au dat acestora haine elegante pentru ca aceștia sã nu facã notã discordantã cu mediul de lux în care erau plasaţi. Dupã abolirea sclaviei, bãrbaţii de culoare au învãţat sã își creeze propriul stil dandy, obţinând chiar ţinute cu un gust mai rafinat decât europenii. Denumirea de Sapeurs vine de la SAPE (Société des Ambianceurs et des Personnes Élégantes). Prima figurã asociatã cu ideea de Sapeur este cea a lui André Matsoua, un lider religios congolez care, la întoarcerea sa din Paris în 1922, și-a pãstrat stilul parizian de a se îmbrãca.

Stilul sapeur propriu-zis a luat oficial naștere în anii 60 când a fost adoptat ca un semn de revoltã de un star pop, Papa Wemba, într-o perioadã când orice element de influenţã occidentalã nu era vãzut cu ochi buni.
Codul Sapologiei conţine urmãtoarele reguli: șosetele trebuie sã fie de o anumitã înãlţime, maxim trei culori pot fi combinate într-o ţinutã și se acordã o atenţie deosebitã detaliilor (de ex. ultimul nasture de la manșetã sã fie lãsat descheiat la un sacou –butonierele false sunt un indiciu cã acel costum nu este croit la comandã). Stilul îl definește pe un bãrbat ca fiind un gentleman.

Existã și o altã faţã a sapeurilor. Mulţi dintre ei își investesc câștigurile în a-și cumpãra haine de firmã foarte scumpe (ajungând sã plãteascã chiar și 10.000 de dolari pe un costum), neglijându-și familliile (într-o ţarã unde venitul mediu este de 100 de dolari pe lunã). Mulţi dintre ei încearcã sã emigreze ilegal la Paris, paradisul modei, unde, dacã reușeșc sã ajungã în viaţã, locuiesc în ghettouri, fãcând munci grele sau devenind victime ale reţelelor de prostituţie masculinã. Poate cã atunci când în Congo se va restabili pacea și o situaţie economicã, socialã și politicã stabilã și pozitivã, și valorile sapeurilor vor fi apreciate întrucât nu vor mai fi asociate cu aceastã parte negativã, de ilegalitate.

Iar pozele sunt absolut minunate.

De ce nu ar trebui sa ne ingrijoreze diminuarea numarului absolventilor de litere?

Un articol despre lipsa motivelor de îngrijorare privind scãderea numãrului de absolvenţi americani de facultate pentru profilurile umaniste, mai ales specialiști în studiul literar: aici.

Ideile din articol nu m-au câștigat 100%. Studiul literaturii presupune mai mult decât simpla reacţie de agreabil sau regãsire în cele citite, este un interes aparte, complex, o plãcere diferitã de pura lecturã. Ideea principalã a articolului este cã nu ar trebui sã ne îngrijorãm de diminuarea absolvenţilor de profile umaniste, mai ales cu orientare literarã, pentru cã oricum literatura rãspunde cumva la o nevoie umanã aproape fiziologicã, așa cum se întâmplã și cu dragostea. Renunţarea la studiul literaturii în facultate este ca o liberalizare a acesteia, o revigorare a cãrţilor dupã ce ele au fost epuizate de sens prin supra-analizã. Articolul protesteazã împotriva trecerii acestei pãrţi umane intraductibile în cuvinte din sfera simţirii umane în cea a teoretizãrii și a competiţiei pentru note care nu face decât sã distrugã tot farmecul lecturii. Personal, nu sunt de acord cu partea aceasta. Eu nu m-am simţit într-o competiţie pentru note în facultatea de litere, ba chiar nu am simţiti cursurile ca pe o corvoadã, ca pe o datorie, ci ca pe un mod de a-mi disciplina cititul pentru a-mi însuși paradigma necesarã comunicãrii propriilor opinii despre cãrţile citite într-un mod convingãtor, organizat și atrãgãtor pentru ceilalţi.

O idee interesantã e cea cã studiul universitar al literaturii este o consecinţã a rãzboiului. Dupã cel de-al doilea rãzboi mondial, soldaţii aveau nevoie sã înţeleagã ororile prin care au trecut, sã dea un sens propriilor experienţe traumatizante. Astfel, studiul literaturii ca mod de a analiza enigmele existenţei noastre a rezonat foarte bine cu o coardã sensibilã din sufletul colectiv de la acel moment. Apoi tot entuziasmul a început sã se diminueze o datã cu rãzboiul din Vietnam când orice autoritate, inclusiv cea universitarã, a fost contestatã vehement.

Intrucât în zilele noastre de erã digitalã predominant vizualã schimbãrile se petrec cu o vitezã nãucitoare, iar interesele oamenilor sunt mai mult economice decât existenţiale, este normalã aceastã modificare a orientãrii studenţilor cãtre domenii mai curând știinţifice sau medicale, acestea fiind mai relevante pentru lumea în care trãiesc și în care își gãsesc identitatea. In acest context, cãrţile se elibereazã de dimensiunea evaluativã și teoreticã în care au fost ţinute prizoniere pânã acum pentru a evada în spaţiul uman unic și inefabil cãruia ar fi trebui sã-i aparţinã întotdeauna. Sau cel puţin așa concluzioneazã articolul.

50 de reviste pe care sa le cititi

O lista interesanta: aici.

Grafica interesanta despre Woody Allen

Aici.