Lee Kuan Yew, fondatorul statului Singapore, a murit la vârsta de 91 de ani

Lee Kuan Yew, conducătorul politic care a pus bazele statului Singapore, a murit la vârsta de 91 de ani.
Cei care îl admiră îi laudă refuzul de a adopta valorile liberal-democraţiei occidentale ca soluţie pentru societatea asiatică, ceea ce a făcut din Singapore una dintre cele mai sigure ţări asiatice, cu un nivel de dezvoltare economică extrem de ridicat. De cealaltă parte, criticii scot în evidenţă faptul că sistemul drastic de cenzură impus de acesta şi stilul de micromanagement social au inhibat orice urmă de creativitate şi iniţiativă la nivelul populaţiei, creând o societate claustrofobă nesănătos de docilă.
Totuşi, cu toţii sunt de acord că prosperitatea statului Singapore se datorează măsurilor politice, economice şi sociale pe care Lee le-a implementat în mod obsesiv întreaga lui viaţă.

Lee a fost cel dintâi prim-ministru al statului Singapore, votat în această funcţie după ce coloniştii britanici au acordat insulei dreptul la auto-guvernare în 1959. Deşi intenţia lui iniţială de a se uni cu Malaezia a eşuat, Lee nu a renunţat şi a venit cu propria strategie, contestabilă, dar eficientă, de a transforma o insulă tropicală mică, săracă, devastată de malarie, lipsită de orice resursă naturală într-una dintre cele mai moderne şi prospere ţări din lume. A convins multinaţionalele să-şi mute sediul central în Singapore promiţându-le un mediu lipsit de conflicte, scutiri de taxe şi o mare stabilitate legislativă. Toate acestea în detrimentul libertăţii individuale pe care a catalogat-o adesea ca fiind o fiţă occidentală. Stim cu toţii faptul anecdotic că guma de mestecat a fost interzisă o lungă perioadă de timp în Singapore. Dar sunt şi alte pedepse drastice pentru fapte considerate minore în Vest: traficanţii de marijuana riscă pedeapsa capitală prin spânzurare, desenatorii de graffiti în locuri publice sunt biciuiţi în public, cei care nu trag apa la WC sunt amendabili, aluziile la droguri sau la homosexualitate în emisiuni TV, filme, reviste etc. sunt cenzurate, discuţiile publice pe teme de rasă sau religie sunt supuse la un control foarte riguros, considerat necesar pentru a evita conflictul dintre populaţia chineză majoritară (budişti, taoişti şi creştini) şi minorităţile malgaşe (musulmani) şi indiene (hinduşi).

In ciuda criticilor primite, chiar şi la nivel internaţional, Lee nu a încetat niciodată să creadă în eficienţa acestor măsuri. Si, dacă ne uităm la situaţia economică, politică şi socială a statului Singapore în comparaţie cu restul ţărilor din regiune, e greu, din nefericire, să găseşti argumente concrete pentru a-l contrazice.

Intregul articol aici
Sursa foto

Unul dintre rarele interviuri ale lui Kurosawa

Cum azi se fac 105 ani de la naşterea marelui Akira Kurosawa, puteţi găsi aici unul dintre rarele interviuri pe care a acceptat să le dea.

Ideea recurentă ţine de amărăciunea lui faţă de modul în care a evoluat lumea şi modul de a face cinema.
"Tinerii regizori se folosesc de tehnologie pentru a-şi umili publicul."
"In ceea ce priveşte cinema-ul american, aş spune că în trecut s-au făcut filme mult mai bune. Cinema-ul american de azi deserveşte publicul. Prea des vezi violenţă şi ciocniri de maşini. Ce plăcere poţi avea când vezi asemenea scene? Filmele americane vechi explorau destul de bine problemele umane, dar în zilele noastre cinema-ul american e cel care are probleme. Nu contest faptul că filme ca Jurassic Park sunt interesante, dar filmele vechi erau cu mult mai impresionante. Spre deosebire de acestea, filme ca cele făcute de Kiarostami îţi ating sufletul şi sunt foarte frumase. Aceste filme noi SF şi de acţiune sunt bune, dar nu sunt cinema."
"Jurnaliştii mă întreabă mereu care este subiectul filmelor mele şi le spun că nu există aşa ceva. Eu vorbesc despre lucruri de zi cu zi. Un film nu trebuie să ţină o predică."

Iar în loc de la revedere, maestrul Kurosawa se uită pe fereastră şi remarcă: "Pe vremuri de aici se vedea muntele Fuji. Acum nu se mai vede din cauza poluării."

Sursa foto

Sugestii pentru city-break la Roma

Cei de la Lonely Planet propun o listă interesantă cu 40 de lucruri gratuite pe care le puteţi face într-o excursie la Roma.

Intreaga listă aici

Preferatele mele sunt:

1. Vizitaţi (intrarea e gratuită) Panteonul, Basilica San Pietro (deşi de obicei e o coadă foarte lungă), Chiesa di Santa Prassede, Chiesa di Santa Maria della Vittoria (unde puteţi vedea Extazul Sfintei Tereza de Bernini), Chiesa di San Pietro in Vincoli (unde se află Moise al lui Michelangelo), Chiesa di San Luigi dei Francesi (unde sunt picturi de Caravaggio)
2. Neapărat să vă uitaţi pe gaura cheii de la Cavalerii de la Malta
3. Să o cauţi la măsele pe Boca della Verita (doar că fiţi atenţi că vă înghite mâna dacă spuneţi o minciună)
4. New Rome Free Tour –organizează plimbări pietonale zilnice prin centrul istoric
5. Mergeţi în Quartiere Coppede pentru o frumoasă arhitectură în stil Art Nouveau
6. In Area Sacra de la Largo di Torre Argentina puteţi vedea locul unde se presupune că a fost ucis Iulius Cezar

In plus intrarea este liberă la unele locuri în felul următor:
Colosseum, Palatino, Forul Roman, Palazzo di Montecitorio, toate muzeele de stat –prima duminică din lună
Muzeul Vaticanului –ultima duminică din lună

Sursa foto

Ce a insemnat "pulp fiction"-ul pentru literatura moderna

"The New Yorker" a publicat un articol interesant despre cum evoluţia formatului cărţilor a democratizat lectura prin analiza fenomenului de "pulp fiction". Asemănător cu încercările editurilor de la noi: de la cartea care vine cu ziarul "Adevărul" până la colecţia 10+ de la Polirom.

Intregul articol aici

Cel care a revoluţionat nu atât formatul (care era deja propus de Penguin Books), cât mai ales modul de distribuţie a cărţilor a fost Robert de Graff. In 1939 el a înfiinţat Pocket Books (cărţile de buzunar).
Cărţile publicate nu aveau coperţi cartonate şi erau tipărite într-un format mic astfel încât să fie accesibile oricui nu avea obiceiul de a intra în librării (insuficiente, iar într-unele oraşe de-a dreptul inexistente). Astfel, distribuţia de carte a fost lansată nu de cunoscători în literatură, ci de specialişti în marketing şi vânzări. Cărţile au început să fie comercializate alături de bunurile de larg consum în farmacii, chioşcuri de ziare, gări, cantine etc.
Un element important al noului produs oferit era preţul: o carte nu costa mai mult ca un pachet de ţigări –oricine şi-o putea permite.Al doilea element distinctiv îl reprezintă coperţile foarte colorate şi de multe ori deocheate (chiar dacă fără legătură directă cu conţinutul). De Graff a descoperit în acest fel o nouă piaţă de desfacere întrucât plăcerea poveştilor este comună tuturor oamenilor şi era o nevoie neacoperită în perioada de dinaintea apariţiei televizorului. După cum a spus şi De Graff (care renunţase la şcoală), pentru oameni cititul ar trebui să fie la fel de natural ca mâncatul de îngheţată.

O altă strategie isteaţă de marketing a constat în distribuirea cărţilor prin Ministerul Apărării către soldaţii din cel de-al doilea război mondial (cărţile au fost tipărite într-un format care să încapă în buzunarul de la uniformă). Astfel, s-a creat un obicei, acela de a citi de plăcere, care s-a păstrat după încheierea războiului.

Acest gen de cărţi nu-şi propunea să concureze cu literatura "serioasă". Vânzările erau principalul lor scop şi nu se făcea nici o diferenţă între literatura consacrată şi cea kitch. Se publicau clasici, romane poliţiste, romane siropoase, orice prindea la public.
Deşi conţinutul cărţilor nu era unul revoluţionar, totuşi, ele au adus o schimbare pe piaţa editorială deoarece au promovat şi poveşti de dragoste (mai ales) la limita decenţei din acea perioadă. Ceea ce a deschis drumul publicării pe scară largă a unor scriitori ca D. H. Lawrence sau James Joyce consideraţi vulgari până atunci, deşi nimeni nu-i citise. Cărţile "pulp" i-au familiarizat pe cititori cu ideea că este în regulă ca unele scrieri să conţină subiecte sau referinţe sexuale (sau de altă natură) care să le stârnească interesul unora şi să-i facă să roşească pe alţii.

Declinul publicaţiilor în acest format a fost cauzat, pe de o parte, de scandalurile privind aluziile sexuale asociate cu respectivele cărţi (deşi de multe ori aceastea erau limitate la realizarea coperţii –cu toţii ştim că sexul vinde, şi mai puţin cu vulgaritatea conţinutului –motiv pentru care nici nu au putut fi interzise), iar, pe de altă parte, de modelul financiar (profitul era foarte mic la preţuri atât de joase, ceea ce însemna că un tiraj trebuia să iasă în câteva sute de mii de exemplare, ajungându-se astfel la o supra-saturare a pieţii).

Alte referinţe bibliografice dacă vă interesează subiectul:
Paula Rabinowitz -"American Pulp: How Paperbacks Brought Modernism to Main Street"
David Earle "Re-Covering Modernism"

Sursa foto