Cartea, ca orice marfă care se respectă, este bine să circule, să fie cât mai degrabă în ograda cui are mai multă nevoie de ea. Eu unul, nu am avut niciodată mania tezaurizării. Sunt, dimpotrivă, un campion al risipirii.
LIBRIS.RO: Cum vedeţi autorii români în contextul literaturii universale?
DAN C. MIHĂILESCU: Timizi. Complexaţi. Plăpânzi. Cu respiraţie scurtă, fără tupeu, fără osatură, fără proiecte pentru construcţii de anvergură şi descurajaţi ireversibil de mocirla din ţară. Lipsiţi de omnipotenta instituţie care este agentul literar, dar şi de acel extrem de eficient soi de editor care este, în fapt, coautor în toată regula. Deci nu funcţionarul editurii, ca la noi, cel căruia îi duci discheta pentru corectură şi layout, ci expertul în piaţă şi creative writing, cel care taie şi reface manuscrisul, propune scene, scheme, personaje, soluţii, capitole, finaluri, başca reţeta de succes, ba mai are – musai – şi virtuţi de marketing, PR ş.cl.
Dar să ştiţi că nu am deloc de gând să devin un avocat al scriitorului român peste graniţe. Aici rămân ferm de partea Monicăi Lovinescu, care nu înţelegea la ce bun teribilele eforturi ale autorilor noştri de-a se vedea tipăriţi în Apus în câteva exemplare, din care unu la sută vândute, fie şi la edituri de prima mână, în loc să lupte pentru a câştiga piaţa naţională, un potenţial, deci, de câteva milioane de cititori.
Astel încât, deocamdată, i-aş gândi pe scriitorii noştri în context naţional. Asta, în ce priveşte beletristica. În schimb, unde aş lupta masiv la export este la eseistică şi istoria ideilor. Aici, unde suntem în chip flagrant competitivi, aş face totul (ca stat, ca ICR), să traduc în engleză, germană, spaniolă, franceză câteva cărţi semnate de Pleşu, Liiceanu, Patapievici, Culianu, Djuvara…
*sursã foto http://www.esquire.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu