Interviu cu Antoaneta Ralian

Interviul meritã sã fie citit în întregime pentru cã este excepţional : aici.

Fragmente:

Zgomotul strazii cum e?
Urat. Nici macar colocvial, cum ar trebui sa fie. Zgomotul strazii e ingrozitor. Traim navala mizeriei, integrarea mahalalei in centru. Si nu o spun fiindca, vezi Doamne, am stat eu toata viata in centru si mahalaua e nu stiu cum. Mahalaua ar putea foarte bine sa se cizeleze, sa se slefuiasca, dar nu o face, dimpotriva, trage in jos pe ceilalti. Si inainte era mult urat si mitocanie, dar parca le simteai mai putin.

De la Iris Murdoch am invatat ca maretia, si nu vorbesc de grandoare, e vecina cu simplitatea. Cu cat omul este mai mare, cu atat e mai simplu.Era o femeie de o simplitate colosala in viata reala, desi cartile ei sunt foarte sofisticate si pline de relatii erotice incalcite. Ea era o buna familista, isi adora sotul, era o femeie simpla. In scrisorile ei mi se parea ca isi exorcizeaza toata complexitatea, toata intelectualitatea din carti. Erau scrisori simple intre doua femei.

Se plateau bine traducerile?
Mai bine decat acum. In primul rand existau trei tipuri de traducatori. Traducerile foarte bune se plateau cu 900 de lei, cele de mijloc cam cu 700, iar cele mai usoare cu 500. Acum se platesc otova. Fie ca traduci o carte politista, de doi bani, foarte usoara, fie ca traduci “Ulysse” e acelasi tarif, oricum mizerabil. Suntem tara care platim cel mai prost traducatorii. Mai prost ca bulgarii, mai prost chiar si decat albanezii.

"Am lucrat la epurarea bibliotecilor. E o amintire odioasa din viata mea, o mare pata de rusine. Am scos din biblioteci mari autori. Am scos Kant, Kirkegaard, Leibniz. Am scos tot ce era filosofie idealista. I-am scos pe D.H. Lawrence si Henry Miller, pe care tot eu aveam sa ii traduc peste ani.  Ma durea sufletul. Aveam senzatia ca eu, un nimeni, intru cu bocancii in marea literatura a lumii. Astea toate nu le-as mai vrea pentru nimic in lume!"

Cum vedeti viitorul cartii in format electronic?
Nu pot sa fiu decat subiectiva. Nu as putea niciodata sa citesc o carte in format electronic. Nu pot sa imi scriu traducerile la calculator, fiindca am un fel de relatie senzuala cu hartia, cu creionul. Pe hartie ma regasesc pe mine, tai, scriu pe deasupra, sunt eu cu mine insami. Nu as suporta sa vad ca sta un ecran intre mine si mine. Am inca voluptatea sa tin in mana cartea, altadata aveam si voluptatea parfumului cernelii.

Am preferat intotdeauna sa fiu o traducatoare buna decat o scriitoare mediocra.

Nu credeti in viata de dupa moarte.
Nu, nu cred. Si imi pare rau ca nu cred si ca atunci cand se duce suflul, se duce tot, se alege praful. Dar nu pot sa cred ca miliarde si miliarde de suflete, de spirite, plutesc intr-o stratosfera pe undeva. E o naivitate. Ma gandesc insa uneori la chestii triviale, ca o sa ma intalnesc cu sotul meu in viata de dupa si o sa mergem impreuna la un cinema sau la o cofetarie si o sa ne povestim ce am mai facut de cand nu ne-am vazut.