luni, 3 noiembrie 2025

Stiri de la Cronica.ro

 Link catre site aici

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlament, 35% dintre români ar vota cu Alianţa pentru Unitatea Românilor (AUR), arată datele unui sondaj CURS. 24% ar vota cu Partidul Social Democrat (PSD), 15% cu Partidul Naţional Liberal (PNL), 10% cu Uniunea Salvaţi România (USR) şi 7% cu Partidul Oamenilor Tineri (POT). UDMR şi SOS România ar întruni 4% dintre sufragii. 49% dintre cei chestionaţi ar fi de acord cu suspendarea preşedintelui Nicuşor Dan, într-o anumită măsură, în timp ce 41% se opun ideii. În plus, 37% dintre participanţii la sondaj cred că dovezile sunt insuficiente pentru trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu.

Un raport al Curții de Conturi constată că mai mult de jumătate dintre orașe (55% din total) și 15% din comunele României nu mai îndeplinesc pragul minim al numărului de locuitori prevăzut de legislație pentru încadrarea în categoriile respective. În plus, în 2023, „doar 27% dintre comune şi 34% dintre oraşele mici au reuşit să se finanţeze din venituri proprii în proporţie mai mare de 50%”, au mai constat auditorii.

Din Cronica Spațială: Astronomii de la Universitatea California Irvine au descoperit o nouă planetă care ar putea avea condiții suficient de bune pentru a găzdui forme de viață. Exoplaneta GJ 251 c se află la 18 ani-lumină distanță de Pământ, orbitează o pitică roșie și cel mai probabil este o planetă asemănătoare cu Pământul, dar de circa patru ori mai mare. Planeta are nevoie de 54 de zile pentru o orbită completă în jurul stelei. (EarthSky)

Coeficientul Gini, care mă­soară inegalitatea venitu­rilor populaţiei, a ajuns la valoarea de 28 în România, în 2024, cea mai mică valoare înregis­trată de România din ultimii 10 ani, după cum arată datele de la Eurostat. Cu această valoare a indicatorului, România este pe locul 18 în clasamentul ţărilor membre ale Uniunii Europene. În 2023, România se poziţiona pe locul 10 în UE după coeficientul Gini, cu o valoare de 31 a acestui indicator. Coeficientul Gini poate lua valori între zero şi 100, unde 0 reprezintă o egalitate perfectă a veniturilor, iar 100 reprezintă o inegalitate perfectă a veniturilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu