Un articol despre situatia din Romania si fondurile europene

Lucrurile sunt explicate foarte clar, iar punctul pe i, bine accentuat. Articolul poate fi citit aici.

Principiul cresterii valorii actiunilor pus sub semnul intrebarii

Un articol despre problema punerii pe primul loc a creșterii valorii acţiunilor de cãtre corporaţii, în detrimentul angajaţilor și a calitãţii bunurilor/serviciilor: aici.

Dacã la început companiile urmãreau aceleași interese ca și comunitatea din care fãceau parte, acum situaţia angajaţilor s-a înrãutãţit, cu ameninţarea tot mai prezentã a șomajului în condiţiile în care salariile deja stagneazã, în timp ce companiile continuã sã înregistreze profituri record.

In 1970, economistul Milton Friedman, care a luat și Nobelul, a afirmat cã „responsabilitatea socialã a unei firme este sã își mãreascã profitul”.
A devenit tot mai popularã ideea cã scopul principal al unei companii este sã creascã profitul acţionarilor. Combinat cu o competiţie externã tot mai strânsã, aceastã dorinţã de a satisface cererile de profit pe termen scurt venite de pe Wall Street face ca multinaţionalele sã fie tot mai deconectate de nevoile ţãrilor din care fac parte, recurgând la concedieri masive, pãstrând salariile la un nivel scãzut și ameninţând sã își mute filialele în strãinãtate pentru a evita taxele și impozitele.  
Ideea cã acţionarii sunt cei care trebuie serviţi a venit ca un rãspuns acceptat de multã lume la întrebãrile privind scopul corporaţiilor și a dat naștere regulei ca directorii sã fie remuneraţi în funcţie de evoluţia valorii acţiunilor.
Aceastã presiune pusã asupra companiilor de cãtre acţionari nu este legalizatã în nici un fel.

Pornind de la exemplul IBM-ului, specialiștii au început sã se întrebe dacã nu cumva s-a ajuns prea departe cu externalizarea de servicii, dupã cum spune Margaret Blair, profesor la Vanderbilt Law School: „noi nu construim firme pentru cei din Wall Street, ci creãm corporaţii care sã ofere bunuri și servicii societãţii și sã aducã locuri de muncã pentru cetãţeni.”

O coreografie exceptionala

Mie mi-a placut foarte mult: aici pe Youtube

Dazed 93: Oliviero Toscani

Tot interviul aici.

"I'm the worst advertising photographer in the world. Other photographers are looking for consensus, but I don't care. I do what I think I should. It's fantastic, I've got a voice inside that tells me all the time. To be creative you have to be deeply insecure. Of what are we secure of? To die one day is the only thing, everything else is optional (laughs). So I work in the option! I am not a creative person, but I'm a situationist."

"I don't get angry. I understand that there are people who do not want to move from their point of view. When you start to discuss a problem society doesn't want to deal with. I do my photography. They are not obliged to look at it."

"I'm not interested in the aesthetic and beautiful. I think photography is the memory of humankind."

"Everything is my personal work. Even the most commercial is personal work. Where there is fashion, there are politics, problems, ironies -there is everything that is going on. Every photo is socially political. I mean, a miniskirt is a sociopolical statement."

Articol despre critica romaneasca -Cristina Nemerovschi

Deși sunt și articole scrise de Cristina Nemerovschi care mã cam plictisesc și îmi dau impresia cã au fost publicate doar pentru a o menţine vizibilã și în memoria publicului (ceea ce nu este, neapãrat, o procedurã de blamat, ba chiar ar putea fi vãzutã ca o dovadã a interesului faţã de cititori), acest articol despre critica literarã din România apãrut în revista Tabu, chiar mi-a plãcut. Versiunea integralã aici.

"Și principala problemă a criticii literare, de fapt, nu este ridicolul ei. Problema principală este aroganța insinuantă și agresivă cu care vrea să convingă atât publicul, cât și scriitorii, că ea încă mai taie și mai spânzură într-o lume care i-a dat de mult cu flit, trântindu-i cinic și pe drept ușa în nas. Aroganța și încăpățânarea de-a nu te lăsa dus din fața unei uși a cărei clanță n-o mai încearcă nimeni."

"Criticul literar nu există pe meleagurile noastre. Criticul literar e acea specie de individ care trăiește din pasiune pentru literatură; o cunoaște bine, o iubește și ține pasul cu ea. Are o pasiune și o bucurie imensă de a descoperi talente noi, imediat cum apar, și a le recunoaște dincolo de preferințele personale. Face tot ce poate pentru a apropia literatura bună de public, pe de o parte, și de a duce prin orice mijloace măcar o frântură din literatura valoroasă a țării sale în lume. Nu avem așa ceva în România."

Cam exagerat, dar cu lipici :
"Când un critic n-are lecturi suficiente, el mai are o șansă, poate. Lipsurile se pot completa, în timp, cu voință. Dar când îi lipsește flerul, tot ce poate să facă e să fugă cât mai repede și cât mai departe de literatură. Pentru că un critic literar adevărat recunoaște talentul și dintr-un bilet în care scriitorul și-a notat ce are de cumpărat din supermarket."

Short-uri faine

Room 8.

Animatie bolnava

Igor Kovalyov