Frustrari de birou: pe noi, oamenii capabili, nu ne intelege nimeni

Da, loazele au viata usoara, iar angajatii competenti sunt exploatati -dovada: aici.

"High-self-control people, the researchers found, end up burdened by their own competence. For one thing, people will expect more of you — whether or not that’s actually a valid expectation."

Sursa foto aici.

Impresii pariziene

Molly Crabapple povesteşte atât de frumos cum a simţit ea Parisul atunci când s-a mutat acolo că m-au asaltat amintirile (şi nostalgia):

"Străzile Parisului îmi păreau cunoscute ca dintr-un vis. Oraşul mirosea a caca de câine şi flori de cireş. Clădirile lui baroce luceau în aceeaşi culoare ca Sena."

"Sena era întunecată, iar felinarele luceau aurii pe apa brăzdată de vânt. In caietul meu, am desenat fiecare val în parte."

Intregul articol aici.

Sursa foto

Ne luam ramas bun de la metoda stiintifica

Găsiţi aici un articol interesant despre cum metoda ştiinţifică este depăşită de realitatea tehnică şi informatică.

Ideea că există doar o singură metodă ştiinţifică pentru a testa ipoteze prin experimente, măsurători şi observaţii devine tot mai desuetă o dată cu dezvoltarea noilor tendinţe din ştiinţa actuală: bazele de date imense, crowdsourcing-ul şi biologia sintetică.

Crearea bazelor de date din cloud aduce o schimbare de abordare prin oferirea posibilităţii de a identifica acele cazuri relevante, izolate, dintr-un întreg în continuă expansiune, de a găsi excepţiile necesare teoriei, cum ar fi polimorfismele genomice. In plus, obţinerea de date în studii longitudinale a devenit mult mai simplă pentru trasarea pattern-urilor şi a comportamentelor ciclice. Se depăşeşte astfel modelul cauzalităţii simple din metoda ştiinţifică tradiţională pentru a se ajunge la modele sistemice de corelare şi asociere.

Crowdsourcing-ul presupune coordonarea prin internet a unui eşantion foarte mare de subiecţi care să participe la o activitate prestabilită. In acest fel, studiile actuale sunt mai ieftine, mai rapide şi de dimensiuni de 100 de ori mai mari decât cele posibile anterior. In plus, datele furnizate de subiecţi pot fi cuantificabile prin folosirea diverselor dispozitive mobile de auto-monitorizare care sunt legate la un website de colectare a acestor date.

A treia mare tendinţă din ştiinţa actuală este biologia sintetică, numită "tranzistorul secolului al XXI-lea". Unul din principalele domenii de aplicabilitate este ingineria metabolică, aceasta propunându-şi manipularea celulară pentru a creşte nivelul de producţie de substanţe ce pot fi folosite în industria energetică şi farmaceutică, agricultură etc. Biologia sintetică vrea să creeze noi sisteme şi proprietăţi biologice, spre deosebire de metoda ştiinţifică tradiţională, pasivă, care se baza pe observarea şi caracterizarea fenomenelor.

Aceste direcţii noi de dezvoltare ştiinţifică oferă posibilităţi de cercetare şi inovaţie atât la nivel micro, prin oferirea accesului la detalii, la excepţii, la rezoluţii foarte înalte, cât şi macro, prin facilitarea unei perspective largi şi dinamice a sistemelor complexe de dimensiuni mari, în timp real.

Sursa foto

Cum te poţi îmbogăţi dacă eşti profesor în Coreea de Sud

In România, ştim cu toţii că meseria de profesor îţi aduce beneficii financiare insuficiente şi satisfacţii intelectuale limitate.
Se pare că în ţări, cum e Coreea de Sud, unde locul de muncă depinde de ce facultate ai terminat, iar admiterea la o universitate de prestigiu necesită o medie bună la echivalentul lor al examenului de bacalaureat, să fii profesor bun (nu doar la nivelul cunoştinţelor, ci şi la cel pedagogic) este o metodă de îmbogăţire.
Coreea de Sud ocupă în mod constant primul loc la nivel mondial privind gradul de alfabetizare şi de cunoştinţe matematice al elevilor, dar este şi fruntaşă atunci când vine vorba de rata sinuciderilor. Intr-un sistem de învăţământ unde competiţia pentru un loc într-o instituţie de prestigiu începe de la grădiniţă, elevii sunt şi cei mai nefericiţi din lume atunci când se duc la şcoală. Cursurile la şcolile de stat nu mai sunt suficiente; ele trebuie completate cu o serie de cursuri private care pot fi, mai recent, ţinute şi on-line. Un profesor de matematică bun are cam 300.000 de elevi la un curs on-line de 20 de ore care costă 40 de dolari. Vă las să faceţi socoteala. Această practică a devenit atât de răspândită încât nici nu se mai pune problema să-ţi dai bacalaureatul fără aceste meditaţii.
Pe de o parte, profesorii consideră că este un lucru bun că educaţia on-line are loc pentru că aceasta înteţeşte competiţia între profesori care, pentru a atrage mai mulţi elevi, oferă cursuri de mai bună calitate, mai ales că îşi pot permite să şi investească financiar în creşterea calităţi "serviciilor".
Pe de altă parte, clasa politică şi economiştii încearcă să-i facă pe părinţi şi pe profesori să înţeleagă că evoluţia industrială necesită mai nou şi aptitudini sub-dezvoltate într-un astfel de sistem, cum ar fi creativitatea, autonomia şi abilitatea de a rezolva probleme, indiferent de natura lor. Să vedem dacă această perspectivă va reuşi să schimbe lucrurile.

Intregul articol aici.
Sursa foto

Idei pentru a salva Pământul

Un articol care face o listă interesantă cu 10 invenţii care să încetinească ritmul în care folosim resursele Pământului:

10. Apă Warka –în Etiopia, ţara cu cea mai puţină apă potabilă din Africa, 2 ingineri italieni au construit un sistem ingenios, numit Warka Water, făcut din bambus şi un polietilen special, care produce apă prin fenomenul de condensare a vaporilor din aer. Fiecare drăcovenie dintr-asta cântăreşte 60 kg şi e nevoie de 4 oameni pentru a o construi. Poate produce 100l de apă pe zi.

9. Un turn de energie –bazat pe principiul răcirii aerului de sus, ceea ce-l face să coboare, iar acest curent de aer pune în mişcare turbinele de la baza turnului, producând curent electric. Ar trebui să fie destul de înalt însă, dar eficace în zonele aride aflate în apropierea unei surse de apă (aerul este răcit printr-un fel de ploaie artificială). 

8. Bio-frigiderul –Electrolux vine cu un model futuristic de frigider care este făcut dintr-un gel biopolimer care absoarbe căldura din alimente şi o elimină sub formă de lumină. Acest frigider nu are nevoie de nici un motor, iar 90% din el este folosit ca spaţiu pentru alimente. Deocamdată acest proiect este la stadiul de concept, dar cu siguranţă lucrurile vor evolua şi vom ajunge să ne ţinem oala de ciorbă în gel.

7. Mine Kafon –un afgan (nu e greu să înţelegem de ce) a venit cu o idee simplă şi ingenioasă pentru a detona minele de pământ: un fel de minge uriaşă cu ventuză de 70 kg şi cu un cost de producţie de doar 40 de dolari.

6. Aerogelul –este un material solid făcut din gel de silica printr-un procedeu care elimină tot lichidul, dar lasă neschimbată structura moleculară. Astfel, aerogelul este 99,98% aer, deci foarte uşor (deşi foarte casant, de asemenea). Poate susţine de 4000 de ori propria greutate, dar se rupe uşor dacă îl îndoi. Oamenii de ştiinţă caută o soluţie pentru a-l face mai rezistent astfel încât să poată fi folosit în construcţii având în vedere faptul că aerul este cel mai bun termoizolant.

 5. Soylent-ul –un amestec care conţine toate mineralele şi substanţele hrănitoare de care avem nevoie (şi o porţie costă doar 3 dolari). Poftă bună!

4. Biolumină –oamenii de ştiinţă au creat copaci care luminează în întuneric, ca licuricii, o invenţie care ar putea înlocui iluminatul stradal.

3. Reactorul cu undă călătoare (sună mai bine Traveling Wave Reactor) –un nou tip de reactor care funcţionează cu deşeurile de uraniu, U238, de la centralele nucleare.

2. Plite solare –plitele solare sunt construite pe un principiu simplu: concentrarea razelor solare într-un singur punct cu ajutorul materialelor reflectorizante pentru a găti (mâncarea are astfel nevoie de 10-15% mai mult timp să fie gata decât pe plitele tradiţionale, dar nu e nevoie de nici un combustibil).

1. Platforme plutitoare –construirea de turbine de curent pe platforme plutitoare în largul oceanelor pentru a rezolva problema estetică şi de spaţiu a turbinelor de vânt terestre. Astfel de platforme ar genera energie electrică din mişcările produse de maree şi valuri.

Tot articolul: aici
Sursa foto

Haideti sa incetam cu antibioticele luate dupa ureche

Cu toţii ştim că rezistenţa la antibiotice cauzată de consumul pastilelor pe post de bomboane placebo a devenit o problemă medicală foarte importantă. Unii oameni de ştiinţă au venit cu o abordare foarte eficientă pe termen scurt: scăderea timpului de identificare a antibioticului la care bacteria este sensibilă. De multe ori, înainte de a primi rezultatele de laborator, medicii prescriu un antibiotic pacienţilor pe principiul "să fie".
Astfel, se pare că timpul de identificare a antibioticului potrivit pentru a combate o anumită bacterie va scădea de la 16-20 de ore la 3-4 ore.
Important este totuşi să realizăm cu toţii că ghiftuirea cu antibiotice la răceală nu ne ajută cu nimic pe termen scurt, dar ne dăunează serios pe termen lung.

Intregul articol aici.
Sursa foto

Cât de puternice sunt stereotipurile

In perspectiva scandalurilor din ultimele luni în care poliţişti americani albi au împuşcat mortal persoane de culoare, fără ca acestea să fi fost o ameninţare directă la viaţa poliţiştilor, am găsit un articol care discută despre natura inconştientă puternică a stereotipurilor faţă de alte rase. Dacă ştiţi bine engleză, recomand să vă faceţi şi acel test IAT (Implicit Association Test). Rezultatele au fost surprinzătoare pentru mine (ca şi pentru autorul articolului, de altfel).
Concluzia: chiar şi persoanele care consideră că noţiunea de rasă este nefondată nu se pot împotrivi asimilării inconştiente a stereotipurilor privind diferenţele rasiale promovate de societatea în care trăiesc.

Un studiu foarte interesant citat în articol este simularea pe calculator a deciziei de a împuşca pe cineva sau nu. Deşi poliţiştii au obţinut scoruri mai bune decât civilii în a decide dacă împuşcă pe cineva (pe lângă persoane înarmate apăreau şi oameni cu un portofel sau alt obiect inofensiv în mână), au avut aceeaşi diferenţă ca şi civilii atunci când alegeau dacă să împuşte o persoană de culoare sau nu (apăsau mai târziu pe „don’t shoot” decât atunci când persoana era de culoare albă).

Intregul articol aici.
Sursa foto

Să nu renunţăm, totuşi, la scrisul de mână

Deşi pentru unii este un fapt care nu are nevoie de explicaţii, nu strică niciodată să ai şi nişte justificări la îndemână.
Scrisul pe laptop, deşi (şi tocmai de aceea) mai rapid, face din luarea notiţelor o activitate relativ automată, de transcriere simplă a ideilor auzite. Notarea pe hârtie a ideilor de la un curs, de exemplu, ajută mai mult învăţatul pentru că, desfăşurându-se mai încet, acoperă primul stadiu din procesul de învăţare: reformularea ideilor şi sumarizarea conţinutului prin evidenţierea ideilor principale, a informaţiilor valoroase.
Scrisul de mână implică deci un proces de gândire analitică, mult mai util învăţării decât capturarea automată fidelă a conţinutului auzit prin transcrierea lor la laptop.

Detalii aici.

Ce îi motivează pe angajaţi

Procentul de motivare a angajaţilor la locul de muncă este destul de scăzut: 13% dintre angajaţi manifestă interes pentru propria muncă.
Un rezumat al mai multor studii din domeniu evidenţiază 10 factori care contribuie la motivarea angajaţilor:
1. angajaţii trebuie să simtă că sunt apreciaţi pentru munca depusă
2. relaţiile bune cu colegii
3. un echilibru între viaţa profesională şi cea personală
4. relaţiile bune cu şefii
5. stabilitatea financiară a firmei
6. posibilităţile de a învăţa şi a se dezvolta în carieră
7. siguranţa locului de muncă
8. un salariu atractiv (da, e abia pe locul 8, de reţinut!)
9. conţinutul interesant al muncii depuse
10. valorile promovate de companie.
Intrucât ocaziile de a-ţi deschide propria afacere, de a lucra ca freelancer, de a iniţia diverse activităţi care să-ţi aducă bani fără a fi angajat, accentul se mută de la partea financiară, la partea atractivităţii locului de muncă.

Detalii aici.
Sursa foto

Dacă Parisul o poate face, cu siguranţă şi Bucureştiul i-ar putea urma exemplul

Anne Hidalgo, primarul Parisului, a venit cu un plan de a înmulţi zonele pietonale din capitala franceză şi de a dubla distanţa pistelor de biciclete, alături de interzicerea maşinilor pe motorină până în 2020. 60% din parizieni oricum nu deţin o maşină (un procent mai mare decât în 2001 -40%). Eforturile de a reduce poluarea sunt considerate ca prioritare de 84% dintre parizieni.

Detalii aici.

Cine sunt "Sapeurii"?

Un articol interesant despre stilul dandy în Congo aici.

Fenomenul acesta de modã în Congo se numește subcultura Sapeur. Intr-o ţarã devastatã de rãzboaie civile, bãrbaţii din suburbiile sãrace se îmbracã în costume la patru ace, își asorteazã eșarfele de mãtase, fumeazã pipe și se plimbã pe uliţele murdare în pantofi imaculaţi. Este, de fapt, mai mult decât un curent în modã, este un stil de viaţã. Sapeurii sunt persoane non-violente, care îi respectã pe ceilalţi și care nu consumã droguri.
Istoria fenomenului: o datã cu colonizarea Africii în secolul XVIII, stãpânii de sclavi le-au dat acestora haine elegante pentru ca aceștia sã nu facã notã discordantã cu mediul de lux în care erau plasaţi. Dupã abolirea sclaviei, bãrbaţii de culoare au învãţat sã își creeze propriul stil dandy, obţinând chiar ţinute cu un gust mai rafinat decât europenii. Denumirea de Sapeurs vine de la SAPE (Société des Ambianceurs et des Personnes Élégantes). Prima figurã asociatã cu ideea de Sapeur este cea a lui André Matsoua, un lider religios congolez care, la întoarcerea sa din Paris în 1922, și-a pãstrat stilul parizian de a se îmbrãca.

Stilul sapeur propriu-zis a luat oficial naștere în anii 60 când a fost adoptat ca un semn de revoltã de un star pop, Papa Wemba, într-o perioadã când orice element de influenţã occidentalã nu era vãzut cu ochi buni.
Codul Sapologiei conţine urmãtoarele reguli: șosetele trebuie sã fie de o anumitã înãlţime, maxim trei culori pot fi combinate într-o ţinutã și se acordã o atenţie deosebitã detaliilor (de ex. ultimul nasture de la manșetã sã fie lãsat descheiat la un sacou –butonierele false sunt un indiciu cã acel costum nu este croit la comandã). Stilul îl definește pe un bãrbat ca fiind un gentleman.

Existã și o altã faţã a sapeurilor. Mulţi dintre ei își investesc câștigurile în a-și cumpãra haine de firmã foarte scumpe (ajungând sã plãteascã chiar și 10.000 de dolari pe un costum), neglijându-și familliile (într-o ţarã unde venitul mediu este de 100 de dolari pe lunã). Mulţi dintre ei încearcã sã emigreze ilegal la Paris, paradisul modei, unde, dacã reușeșc sã ajungã în viaţã, locuiesc în ghettouri, fãcând munci grele sau devenind victime ale reţelelor de prostituţie masculinã. Poate cã atunci când în Congo se va restabili pacea și o situaţie economicã, socialã și politicã stabilã și pozitivã, și valorile sapeurilor vor fi apreciate întrucât nu vor mai fi asociate cu aceastã parte negativã, de ilegalitate.

Iar pozele sunt absolut minunate.

Principiul cresterii valorii actiunilor pus sub semnul intrebarii

Un articol despre problema punerii pe primul loc a creșterii valorii acţiunilor de cãtre corporaţii, în detrimentul angajaţilor și a calitãţii bunurilor/serviciilor: aici.

Dacã la început companiile urmãreau aceleași interese ca și comunitatea din care fãceau parte, acum situaţia angajaţilor s-a înrãutãţit, cu ameninţarea tot mai prezentã a șomajului în condiţiile în care salariile deja stagneazã, în timp ce companiile continuã sã înregistreze profituri record.

In 1970, economistul Milton Friedman, care a luat și Nobelul, a afirmat cã „responsabilitatea socialã a unei firme este sã își mãreascã profitul”.
A devenit tot mai popularã ideea cã scopul principal al unei companii este sã creascã profitul acţionarilor. Combinat cu o competiţie externã tot mai strânsã, aceastã dorinţã de a satisface cererile de profit pe termen scurt venite de pe Wall Street face ca multinaţionalele sã fie tot mai deconectate de nevoile ţãrilor din care fac parte, recurgând la concedieri masive, pãstrând salariile la un nivel scãzut și ameninţând sã își mute filialele în strãinãtate pentru a evita taxele și impozitele.  
Ideea cã acţionarii sunt cei care trebuie serviţi a venit ca un rãspuns acceptat de multã lume la întrebãrile privind scopul corporaţiilor și a dat naștere regulei ca directorii sã fie remuneraţi în funcţie de evoluţia valorii acţiunilor.
Aceastã presiune pusã asupra companiilor de cãtre acţionari nu este legalizatã în nici un fel.

Pornind de la exemplul IBM-ului, specialiștii au început sã se întrebe dacã nu cumva s-a ajuns prea departe cu externalizarea de servicii, dupã cum spune Margaret Blair, profesor la Vanderbilt Law School: „noi nu construim firme pentru cei din Wall Street, ci creãm corporaţii care sã ofere bunuri și servicii societãţii și sã aducã locuri de muncã pentru cetãţeni.”

De ce se vinde bine arta?

Al-Jazeera analizeazã aici la Inside Story de ce se vând atât de bine operele de artã, în special picturile.

Dacã în 1990 dealerii de artã și casele de licitaţie au vândut opere de artã în valoare de 27 de miliarde de dolari, în 2007 valoarea tranzacţiilor s-a dublat ajungând la 66 de miliarde de dolari, iar în 2012 piaţa de artã s-a pãstrat la 56 de miliarde, în ciuda crizei economice mondiale.
Printre artiștii cei mai vânduţi, un loc principal îl ocupã chinezii. 24 din creaţiile lui Jang Dah-Cheng au fost vândute in iunie 2013 pentru un preţ total de 42 de milioane de dolari.
De asemenea, profitul din tablourile lui Picasso în cei 10 ani dinainte de 2012 a fost mai mare decât în cazul acţiunilor a 500 de companii de top din Statele Unite.
Cel mai scump tablou vândut vreodatã este Jucãtorii de cãrţi al lui Cezanne.

Unul dintre specialiștii intervievaţi de Al Jazeera considerã cã 80-85% dintre dealerii de artã nu recunosc valoarea artisticã a acesteia. Ei trateazã operele de artã ca speculaţii financiare, ca obiecte care au o valoare pe piaţã și își bazeazã speculaţiile pe trendurile stabilite de critici.

Geoffrey Miller : 2013 –ce ar trebui sã ne îngrijoreze?

Articolul original (în englezã): aici.

[Un articol paranoic despre o lume utopicã iniţiatã de chinezi în genul Brave New World al lui Huxley.]

Ambiţiile eugenetice ale chinezilor :

-experimentele în eugenie ale chinezilor sunt vãzute ca un sprijin în transformarea Chinei într-o super-putere mondialã (cu ameninţarea implicitã a lumii occidentale, bineînţeles).

-China are o tradiţie de milenii în manifestarea de tendinţe de purificare a “specie” : -medicina tradiţionalã chinezã abundã în leacuri pentru prevenirea defectelor din naștere, îmbunãtãţirea stãrii de sãnãtate la viitoarele mame, taijiao –educaţia fetalã în timpul sarcinii, yangjing –soluţii nutritive pentru îmbunãtãţirea calitãţii spermei etc.) -timp de mii de ani China a fost condusã de o meritocraţie selectatã prin examene imperiale severe. Cei mai rãsãriţi intelectuali ocupau funcţii de conducere, deveneau bogaţi, își luau o puzderie de neveste și fãceau cât mai mulţi copii. Tradiţie reluatã și de politicile de control al natalitãţii prin acordarea dreptului de a avea mai mult de un copil contra unei taxe sociale.

-revoluţia comunistã (Mao Zedong) nu s-a preocupat iniţial de eugenie, dar succesorul lui Mao, Deng Xiaoping, a inclus în politica lui și mãsuri de control a populaţiei, printre care legea copilului unic. Legea eugeniei (cu nume schimbat în Legea sãnãtãţii copilului și a mamei pentru a nu oripila partenerii occidentali) interzice persoanelor cu orice fel de handicap (fizic sau mental) sã se cãsãtoreascã și promoveazã folosirea testelor cu ultrasunete în timpul sarcinii pentru a detecta din timp potenţialele probleme de sãnãtate ale fãtului.

-Proiectul BGI de Genomicã Cognitivã (aflat în prezent în desfãșurare) își propune construirea imaginii unui genom prin analizarea geneticã a 1.000 dintre oamenii cu cel mai mare IQ din întreaga lume (inclusiv autorul articolului de faţã, dupã câte se pare –he he he). Rezultatele acestui proiect ar trebui sã ajute cuplurile chineze sã selecţioneze din ovulele fertilizate pe cele cu potenţialul intelectual cel mai mare. Conform principiului lui Mendeleev, nivelul IQ-ului la copiii unui cuplu poate avea o plajã de variaţie de 5-15 puncte, ceea ce înseamnã cã, dupã câteva generaţii de obţinere a unui IQ cât mai mare de la potenţialele progenituri, occidentalii nu vor mai avea nici o șansã în faţa competiţiei economice, intelectuale, politice etc. reprezentate de China.

[Dacã nici acest articol nu este suficient de apocaliptic, eu nu știu ce altceva ar putea fi.]