Ucraina

 

Un minunat film despre Ucraina. Link youtube aici

Sursa foto: dhs.gov

Despre relatiile dintre Franta si Algeria

Un articol despre evolutia relatiilor dintre Franta si Algeria aici

Sursa foto: pixabay

Fotografii din Coreea de Nord.

Articolul: aici

O raza de speranta -protestantii de la Standing Rock au obtinut victoria

Conductele nu vor trece peste teritoriile indienilor din America -despre victoria protestului lor aici

Sursa foto: pixabay

Venezuela in criza

Despre criza din Venezuela aici

Sursa foto: pixabay

Tragedia din Siria -sa ne uitam la Alep

Despre cat de inadmisibil de diplomatic reactioneaza puterile vestice la situatia din siria aici

Sursa foto: pixabay

Venezuela se afunda tot mai mult in criza

Criza din Venezuela devine tot mai grava. Un articol aici

Sursa foto: pixabay

Columbia a semnat acordul cu Farc

Pana la urma Columbia a semnat totusi acordul de pace cu Farc. Articolul aici

Sursa foto: pixabay

Columbienii au refuzat pacea cu prea multe compromisuri

Columbienii au votat impotriva unei paci bazate pe prea multe compromisuri cu formatiunile de guerila. Uneori violenta merge prea departe pentru ca oamenii sa mai ierte de dragul vietii. Trist. Despre eveniment: aici

Sura foto: pixabay

Chinezii si bumbacul american

Intregul articol aici

Sursa foto

Despre economia japoniei

Articolul aici (la fel si sursa foto).

Cum a devenit America o super-putere financiara

Găsiţi aici un articol interesant despre cărţile lui Adam Tooze,"The Deluge" şi "The Wages of Destruction", care aduc o perspectivă nouă asupra situaţiei economiei globale din cele două războaie mondiale.

După ce Germania a ratat momentul de la sfârşitul secolului al XIX-lea (noua Germanie unificată în 1870 avea aceeaşi populaţie ca SUA, dar, în ciuda diferenţei de suprafaţă şi resurse, producţia americană era doar cu o treime mai mare decât cea germană) de a stopa evoluţia SUA către statutul de super-putere, paranoia lui Hitler din cel de-al doilea război mondial nu a fost deloc susţinută de o Germanie rămasă în urmă la capitolul modernism, cu un sfert din populaţie care lucra în agricultură şi cu un venit pe cap de locuitor comparabil cu al Iranului sau al Tunisiei din zilele noastre.
Primul război mondial se termină cu o datorie totală a ţărilor europene faţă de creditorul America de o valoare echivalentă azi cu 560 de miliarde de dolari. Preşedintele Wilson a fost primul politician care a observat schimbarea de statut a SUA, acestea transformându-se într-un super-stat, cu putere de veto în problemele financiare şi de securitate ale tuturor marilor ţări de pe Glob.
Dar, America nu era încă pregătită pentru această poziţie şi nu a ştiut cum să se alăture eforturilor franceze, britanice, japoneze şi germane pentru a stabiliza situaţia financiară şi politică mondială.
Criza financiară din 1920-1921 a avut un caracter special întrucât economiştii americani au decis ca preţurile (crescute din timpul războiului) nu doar să fie menţinute la acelaşi nivel, ci să scadă la nivelul de dinainte de război (în 1922 cu un dolar se putea cumpăra aceeaşi cantitate de aur ca în 1913).
Această deflaţie a cauzat o dilemă pentru ţările europene: dacă se revenea la preţul aurului din 1913, atunci trebuia să susţii şi la tine în economie o deflaţie cel puţin asemănătoare cu cea americană cu acceptarea nivelului înalt de şomaj legat de aceasta, iar dacă se făcea raportarea monezii naţionale la aur la o rată mai mică, atunci trebuia suportată deprecierea monezii locale, ceea ce făcea ca investiţiile interne să fie răscumpărate la un nivel mai scăzut decât datoriile în dolari către SUA. UK a fost singura ţară care a ales deflaţia.
In plus, SUA au crescut taxele pe importuri astfel încât bunurile ieftine din Europa nu mai puteau fi exportate în America, ceea ce a le-a forţat pe ţările europene să găsească alte surse de venit prin care să-şi plătească datoriile de război.
Partea cea mai interesantă a cărţii lui Tooze (ne-dezbătută în articol) se referă la pierderea poziţiei de hegemonie mondială a SUA în faţa unui competitor economic aflat în plină dezvoltare, China, ceea ce va duce la o schimbare a echilibrului de forţe financiare şi decizionale pe plan internaţional, estimată să se întâmple la sfârşitul anilor 2020.

Sursa foto aici

Acordul cu Iranul privind dezvoltarea nucleara

După mai multe încercări eşuate de a ajunge la o înţelegere cu Iranul privind programul său de dezvoltare nucleară, săptămâna trecută s-a ajuns la un acord-cadru care dovedeşte atât flexibilitatea iranienilor, cât şi înţelepciunea politică a Occidentului de a renunţa la unilateralitate şi a încheia un acord flexibil care să mulţumească ambele părţi.

Un articol pe care îl puteţi citi aici listează părerile mai multor experţi în domeniu privind recent încheiatul acord-cadru.

Acordul aduce două lucruri importante:
1. limitează semnificativ posibilităţile Iranului de a crea bomba nucleară
2. stabileşte organizarea de inspecţii riguroase pentru a depista orice încercare a Iranului de a încălca prevederile acordului.
Iranul a acceptat să renunţe la două treimi din centrifugile pe care le deţine şi să-şi reducă stocul de uraniu gaz de la 10.000 kg la 300 kg, ceea ce face aproape imposibilă producerea a suficient de mult uraniu şi plutoniu pentru a construi bomba nucleară. Multe dintre prevederile acordului vor fi păstrate pentru următorii 25 de ani, iar unele (organizarea de inspecţii şi interdicţia de a construi arme nucleare) nu au nici un termen limită.

Din cauza mizei politice implicite oricărui acord între organizaţiile internaţionale şi Iran, sunt mulţi (îndeosebi conservatorii de la Washington şi din Teheran şi prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu) cei care se opun din principiu acestei înţelegeri nucleare, însă, în domeniul nuclear, specialiştii ar trebui să fie cei care au ultimul cuvânt de spus. Acest acord-cadru este un prim pas foarte important pentru încheierea unui acord deplin, în perspectiva obţinerii unei stabilităţi generale în regiune.

Sursa foto aici

Lee Kuan Yew, fondatorul statului Singapore, a murit la vârsta de 91 de ani

Lee Kuan Yew, conducătorul politic care a pus bazele statului Singapore, a murit la vârsta de 91 de ani.
Cei care îl admiră îi laudă refuzul de a adopta valorile liberal-democraţiei occidentale ca soluţie pentru societatea asiatică, ceea ce a făcut din Singapore una dintre cele mai sigure ţări asiatice, cu un nivel de dezvoltare economică extrem de ridicat. De cealaltă parte, criticii scot în evidenţă faptul că sistemul drastic de cenzură impus de acesta şi stilul de micromanagement social au inhibat orice urmă de creativitate şi iniţiativă la nivelul populaţiei, creând o societate claustrofobă nesănătos de docilă.
Totuşi, cu toţii sunt de acord că prosperitatea statului Singapore se datorează măsurilor politice, economice şi sociale pe care Lee le-a implementat în mod obsesiv întreaga lui viaţă.

Lee a fost cel dintâi prim-ministru al statului Singapore, votat în această funcţie după ce coloniştii britanici au acordat insulei dreptul la auto-guvernare în 1959. Deşi intenţia lui iniţială de a se uni cu Malaezia a eşuat, Lee nu a renunţat şi a venit cu propria strategie, contestabilă, dar eficientă, de a transforma o insulă tropicală mică, săracă, devastată de malarie, lipsită de orice resursă naturală într-una dintre cele mai moderne şi prospere ţări din lume. A convins multinaţionalele să-şi mute sediul central în Singapore promiţându-le un mediu lipsit de conflicte, scutiri de taxe şi o mare stabilitate legislativă. Toate acestea în detrimentul libertăţii individuale pe care a catalogat-o adesea ca fiind o fiţă occidentală. Stim cu toţii faptul anecdotic că guma de mestecat a fost interzisă o lungă perioadă de timp în Singapore. Dar sunt şi alte pedepse drastice pentru fapte considerate minore în Vest: traficanţii de marijuana riscă pedeapsa capitală prin spânzurare, desenatorii de graffiti în locuri publice sunt biciuiţi în public, cei care nu trag apa la WC sunt amendabili, aluziile la droguri sau la homosexualitate în emisiuni TV, filme, reviste etc. sunt cenzurate, discuţiile publice pe teme de rasă sau religie sunt supuse la un control foarte riguros, considerat necesar pentru a evita conflictul dintre populaţia chineză majoritară (budişti, taoişti şi creştini) şi minorităţile malgaşe (musulmani) şi indiene (hinduşi).

In ciuda criticilor primite, chiar şi la nivel internaţional, Lee nu a încetat niciodată să creadă în eficienţa acestor măsuri. Si, dacă ne uităm la situaţia economică, politică şi socială a statului Singapore în comparaţie cu restul ţărilor din regiune, e greu, din nefericire, să găseşti argumente concrete pentru a-l contrazice.

Intregul articol aici
Sursa foto

Kim Jong Il pentru coreeni

Un articol simpatic despre biografia lui Kim Jong Il aşa cum este ea prezentată nord-coreenilor.

Intrucât tatăl lui Kim Jong Il, Kim Il Sung, era o personalitate bine definită care îşi câştigase popularitatea după ce s-a opus japonezilor, s-a împrietenit cu Stalin şi Mao, a dat vina pe americani pentru orice şi a construit o republică populară în toată regula (cu lagărele de concentrare de rigoare etc.), o dată cu moartea lui în 1994, fiul nu prea avea nici o justificare în realitate pentru a se contura ca o personalitate bine definită (în afară de faptul că a apărut mereu în poze cu taică-su), acesta şi-a alcătuit o biografie măreaţă, deşi fantasmagorică, pe care i-a băgat-o pe gât propriului popor.

Biografia lui arată cam aşa:
>naşterea – s-a născut într-o bază militară secretă din muntele sfânt Paektu (nu în siguranţă, aşa cum susţin imperialiştii, într-un oraş din Siberia) în 1942;
>copilăria –la 10 ani a scris primul cântec „Imbrăţişarea patriei-mamă”, cel mai frumos cântec scris vreodată, la 12 ani a pus bazele Ministerului de Turism, la 15 ani repara motoare cu o dexteritate mai bună decât a oricui altcineva înaintea lui;
>tinereţea –la 16 ani, după ce a organizat o ligă a tineretului care să se ocupe cu antrenarea revoluţionarilor, a rezolvat problema locuinţelor din Coreea de Nord, construind 20.000 de case pentru clasa muncitoare; când a intrat la facultate, a recitat în faţa mulţimilor poezia „Coreea, pe tine te preamăresc”, cel mai frumos poem scris vreodată; la facultate, s-a ocupat de instruirea colegilor săi în învăţăturile lui Kim Il Sung, dar le-a dat lecţii şi profesorilor în economie, filosofie şi tehnică militară şi a regândit curriculum-ul; după terminarea facultaţii a intrat în Comitetul Central în 1964 unde a purificat partidul de elemente negative fie obligându-le la auto-critică, fie trimiţându-le (împreună cu familiile) în lagărele de reabilitare prin muncă;
>a sprijinit dezvoltarea ştiinţifică a Coreei de Nord care a ajuns să obţină succese atât de mari încât imperialiştii au fost atât de necăjiţi că nu au mai trimis oameni pe Lună;
>a implementat ideile lui Kim Il Sung în agricultură imediat înainte de anii `90, ceea ce a salvat multe vieţi când a început foametea din 1994;
>iar în 2011 a murit.

Intregul articol aici

Tumultoasa si intortocheata relatie istorica intre Ucraina si Rusia

In umbra ultimelor evenimente de la est graniţelor noastre, este binevenit articolul scris de William R. Polk despre istoria pe scurt a relaţiilor ucraino-ruseşti.

Aşa aflăm următoarele:
-principatul medieval al Kievului stă la originea statului rus (iar înainte de crearea acestuia zona respectivă era mai mult un loc de tranzit: vikingii coborau ca să captureze sclavi –de la ei vine, de altfel, şi termenul de "rus"-, din Bizanţ urcau neguţători şi misionari, iar popoarele migratoare din Asia bântuiau după bunul lor plac);
-diviziunea comunităţilor s-a făcut în principal pe bază religioasă: marile întinderi de stepă de la Marea Azov erau locuite de convertiţi la iudaism, în prajma Kievului populaţia devenise creştin-ortodoxă, iar cea mai mare parte din nomazi era reprezentată de islamişti;
-deşi nu exista nici o autoritate ucraineană unică (nici religios, nici politic şi nici social), marii proprietari de pământ s-au organizat într-o formă primitivă de parlament pentru a putea negocia diverse înţelegeri economice unii cu alţii;
-pentru o scurtă perioadă de timp în secolul al XII-lea Kievul a dominat tot teritoriul actual al Rusiei (dar nu tot teritoriul actual al Ucrainei);
-în 1223 s-au instalat acolo mongolii (în 1238 au cucerit Moscova, iar în 1240, Kievul);
-principalul eveniment în această perioadă a fost faptul că Moscova a devenit oraşul central al Bisericii Ortodoxe; în plus, râul Moskva a adus dezvoltarea economică prin intensificarea comerţului; dar Moscova tot a fost prădată de mongoli atunci când moscoviţii au încercat să-şi impună puterea;
-unii istorici susţin că experienţa mongolă a dat naştere la impulsurile totaliste ale statului rus; tot dominaţia mongolă se pare că este cauza izolării Rusiei de elanul de dezvoltare a Europei de Vest după perioada medievală;
-primul mare duce al Moscovei independent de puterea mongolă a fost Ivan al III-lea în secolul al XV-lea, care a cucerit teritoriile între Finlanda şi Munţii Ural şi a adus specialişti occidentali care să-l ajute să construiască o Moscovă contemporană -la mijlocul secolului al XVI-lea, cu Ivan cel Groaznic au fost create două realităţi care caracterizează spiritul rus până în zilele noastre: instituţionalizarea despotismului şi expansiunea moscovită în tot imperiul rusesc;
-în 1571, Moscova a fost prădată şi parţial incendiată de tătari; pentru a elimina pericolul tătar, Ivan cel Groaznic a întreprins o campanie de ocupare a Asiei Centrale şi a nord-estului Ucrainei; s-a oprit la Crimeea care făcea parte din Imperiul Otoman;
-vreme îndelungată după moartea lui Ivan cel Groaznic, expansiunea, ocuparea de alte teritorii, a fost văzută ca cea mai bună metodă de apărare în faţa invaziilor străine;
-pătura socială care trăia în cele mai dure condiţii erau ţăranii; pe măsură ce imperiul se extindea, ei îşi abandonau stăpânii pentru a fugi în noile ţinuturi în speranţa unei vieţi mai bune; pentru a stopa acest fenomen, în 1597 este dat un decret care îi transformă pe ţărani în servi şi îi leagă de pământul moşierului;
-ţăranii fugari au acum doar opţiunea de a se pierde în nemărginitele stepe din sud unde devin cazaci, adică formează grupări semi-militare care trăiau din tâlhării şi din oferirea unor servicii de mercenariat; sprijinul lor de mercenari va juca un rol important în războiul civil de după Revoluţia din 1917;
-Moscova cunoaşte o dezvoltare tot mai accentuată, dar Rusia, de la începuturile ei până în zilele noastre, este o colectivitate, mai mult decât o unitate; cea mai mare parte a regiunilor din nord care alcătuiesc centrul Rusiei actuale era locuită de populaţii finice, germanico-baltice, letoni, poloni şi diverse comunităţi migratoare;
-în secolul al XVIII-lea, ţăranii erau cei care vorbeau rusa, în timp ce păturile nobile foloseau germana sau franceza;
-în sud, pe ţărmul Mării Negre, populaţia era şi mai diversificată: evrei, triburi turceşti, tătarii din Crimeea descendenţi ai mongolilor etc.; aceste comunităţi nu şi-au găsit niciodată locul şi nu au fost reprezentate în poziţiile de conducere până la instaurarea sistemului bolşevic după 1917 (Stalin fiind el însuşi de origine georgiană, nu rusească);
-sentimentul naţional a luat naştere treptat, în ritm încet, cu succesorii lui Ivan cel Groaznic (Petru cel Mare, Ecaterina cea Mare etc.), dar a definit mai mult regiunile din nordul ţării decât comunităţile de la Marea Neagră sau din Ucraina;
-cel mai puternic imbold în formarea naţiunii ruseşti pare să-l fi dat războaiele napoleoniene când Moscova a fost cucerită (în 1812) de armata franceză;
-aspectul cel mai delicat al faptului că Peninsula Crimeea era dominată de comunităţile tătare consta în faptul că aici este singurul loc de comunicare a Rusiei cu Marea Mediterană; în 1652, Ucraina a fost obligată să recunoască suveranitatea rusească, iar în 1783 Crimeea a fost luată de sub puterea Imperiului Otoman;
-aceste schimbări le-au îngrijorat pe puterile europene care, mai ales la îndemnul Angliei, au încercat să împiedice pătrunderea ruşilor în Marea Neagră şi, îndeosebi, în Marea Mediterană (războiul din Crimeea în 1854);
-în primul război mondial, forţele germane au susţinut consiliul guvernamental din Ucraina în lupta împotriva bolşevicilor, iar în martie 1918 nemţii au declarat independenţa Ucrainei; doar că atât Germania Imperială, cât şi regimul bolşevic au dispărut la sfârşitul războiului; iar sentimentul paranoic al ruşilor că sunt încolţit nu a făcut decât să se accentueze;
-deşi Ucraina părea să fie într-o poziţie favorabilă pentru a se auto-guverna, bolşevicii au refuzat să renunţe la ce mai rămăsese din ea după ce Polonia încorporase o bună bucată din teritoriu; Ucraina îi era necesară Rusiei pentru producţia sa de zahăr şi cereale şi pentru minele de cărbune din Donbas;
-din 1934 pânăla începutul celui de-al doilea război mondial, Stalin a dus o campanie crâncenă de epurare politică, cu 3 milione şi jumătate de oameni care au dispărut în gulag, lăsând la o parte condamnările la moarte;
-această slăbire a Rusiei a venit la fix pentru invazia nemţească cu operaţiunea Barbarossa din 1941; Wehrmacht-ul a ocupat Kievul în septembrie 1941;
-mulţi istorici susţin că dacă nemţii ar fi colaborat cu ucrainenii în loc să-i umilească şi să-i înfometeze, aceştia ar fi reprezentat un aliat-cheie care le-ar fi asigurat victoria asupra ruşilor; dar dacă Moscova era principala ţintă politică a atacului german, Ucraina era cea mai importantă ţintă economică;
-împreună, Rusia şi Ucraina au pierdut 9 milioane de soldaţi şi 20 de milioane de civili, iar cel de-al doilea război mondial nu a făcut decât să întărească teama faţă de intruziunile străine şi de lipsa de unitate din interior;
-iar în perioada de după război, acest climat de suspiciune şi neîncredere a fost menţinut în Războiul Rece, cu unele perioade foarte critice de risc de atac nuclear iminent atât din partea Rusiei, cât şi din partea puterilor occidentale.

Intrebarea principală a articolului este dacă Rusia şi puterile occidentale au dobândit suficientă maturitate de pe urma tuturor acestor experienţe pentru a dovedi înţelepciune, înţelegere şi bunăvoinţă în abordarea problemelor geopolitice recente.

Articolul original: aici.

Sursa foto

Scadearea conspirativa a pretului petrolului

Cu toţii ne bucurăm de scăderea preţului la carburant. Mai puţin exportatorii de petrol, bineînţeles. Articolul de mai jos analizează posibilitatea conspirativă a intervenţiei SUA pe lângă Arabia Saudită, cel mai mare producător de petrol din lume, pentru a scădea preţul petrolului, lovind astfel puternic în Rusia, Iran şi Siria.

Nu este prima dată când Arabia Saudită se foloseşte de puterea ei de a influenţa preţul petrolului. De exemplu, în 1973, preşedintele egiptean Anwar Sadat l-a convins pe regele saudit să diminueze cantitatea de petrol produsă, ceea ce a dus la creşterea de 4 ori a preţului combustibilului, pentru a le pedepsi pe SUA pentru sprijinul acordat Israelului împotriva statelor arabe.

In ceea ce priveşte slăbirea Rusiei prin această strategie, comentatorii rămând sceptici, întrucât Rusia a încheiat în noiembrie un nou contract cu o companie de stat chinezească pentru a le furniza 30 de miliarde de metru cub de gaz pe an, ceea ce face ca exportul de gaz din Rusia către China să ajungă la o valoare de 400 de miliarde de dolari pe an. Suficient pentru ca Rusia să îşi permită să păstreze nivelul de actual de export de petrol şi în 2015, preferând să ruineze piaţa de carburant decât să renunţe la locul ei pe piaţa petrolului.

Intregul articol aici
Sursa foto

Rusia şi Turcia –mai apropiate, în ciuda diferendelor geopolitice

In ciuda diferenţelor de politică internaţională între Rusia şi Turcia (Rusia îl susţine pe preşedintele sirian Bashir al-Assad, în timp ce Turcia sprijină forţele de opoziţie), preşedinţii celor două ţări au semnat o serie de înţelegeri comerciale şi energetice la sfârşitul lui noiembrie. Rusia va reduce preţul gazului furnizat Turciei cu 6% începând cu 2015 şi va creşte cantitatea livrată cu 3 miliarde de metri cubi. De asemenea, Putin a anunţat întreruperea proiectului South Stream care presupunea realizarea unei conducte de gaz care să evite Ucraina (motivul invocat de Putin este opoziţia Uniunii Europene, întrucât Bulgaria nu şi-a dat acordul pentru construirea acestei conducte pe teritoriul ei). Rusia şi Turcia s-au angajat să crească volumul comerţului între cele două ţări de la 33 la 100 de miliarde de dolari până în 2020.

Detalii aici.
Sursa foto

Regresia democratiei in Israel

Deşi situaţia din Israel a fost destul de agitată în ultimul timp, se pare că guvernul lui Benjamin Netanyahu nu face decât să înrăutăţească lucrurile.
Constituţia Israelului din 1948 prevede crearea ţării pentru evrei, dar în condiţii de egalitate a drepturilor pentru toţi locuitorii, indiferent de rasă, religie sau sex. Or, cabinetul israelian tocmai a aprobat o lege controversată care prevede ca drepturile să fie garantate numai pentru evrei. Legea trebuie să treacă de parlament, unde ar fi bine să primească o respingere clară.
Această renunţare la principiile democratice are potenţial nu numai să accentueze tensiunea dintre evrei şi arabi, dar vine şi împotriva cursului firesc de dezvoltare a democraţiilor care tind spre o viziune tot mai cuprinzătoare asupra a ceea ce înseamnă o naţiune, un stat.

Intreg articolul: aici.

Labele jos de pe neutralitatea internetului

Politicienii americanii au un nou interes: să împiedice definirea legală a statutului neutru al internetului –informaţia, indiferent de unde vine, trebuie să fie tratată în mod egal. In sensul că furnizorul de internet nu îţi poate limita accesul la anumite site-uri şi nici nu poate cere bani site-urilor pentru a nu fi interzise abonaţilor.
Ceea ce în State, bineînţeles, se mai întâmplă: anul trecut Comcast a cerut celor de la Netflix câteva milioane de dolari pentru a nu încetini viteza de conectare a abonaţilor care încercau să vadă on-line un film pe Netflix.
Totul ţine de faimosul lobby american: câte o companie ce furnizează internet cotizează la campaniile electorale ale unor senatori şi se aşteaptă ca, în schimb, aceştia să mai bage câte o gogoriţă dintr-asta care să le permită extorcarea de fonduri de la diverse site-uri pentru a nu le scădea viteza la abonaţi.

Un articol foarte drăguţ şi grafic (cu desene adică): aici.