Cei de la Lonely Planet propun o listă interesantă cu 40 de lucruri gratuite pe care le puteţi face într-o excursie la Roma.
Intreaga listă aici
Preferatele mele sunt:
1. Vizitaţi (intrarea e gratuită) Panteonul, Basilica San Pietro (deşi de obicei e o coadă foarte lungă), Chiesa di Santa Prassede, Chiesa di Santa Maria della Vittoria (unde puteţi vedea Extazul Sfintei Tereza de Bernini), Chiesa di San Pietro in Vincoli (unde se află Moise al lui Michelangelo), Chiesa di San Luigi dei Francesi (unde sunt picturi de Caravaggio)
2. Neapărat să vă uitaţi pe gaura cheii de la Cavalerii de la Malta
3. Să o cauţi la măsele pe Boca della Verita (doar că fiţi atenţi că vă înghite mâna dacă spuneţi o minciună)
4. New Rome Free Tour –organizează plimbări pietonale zilnice prin centrul istoric
5. Mergeţi în Quartiere Coppede pentru o frumoasă arhitectură în stil Art Nouveau
6. In Area Sacra de la Largo di Torre Argentina puteţi vedea locul unde se presupune că a fost ucis Iulius Cezar
In plus intrarea este liberă la unele locuri în felul următor:
Colosseum, Palatino, Forul Roman, Palazzo di Montecitorio, toate muzeele de stat –prima duminică din lună
Muzeul Vaticanului –ultima duminică din lună
Sursa foto
marți, 10 martie 2015
sâmbătă, 7 martie 2015
Ce a insemnat "pulp fiction"-ul pentru literatura moderna
"The New Yorker" a publicat un articol interesant despre cum evoluţia formatului cărţilor a democratizat lectura prin analiza fenomenului de "pulp fiction". Asemănător cu încercările editurilor de la noi: de la cartea care vine cu ziarul "Adevărul" până la colecţia 10+ de la Polirom.
Intregul articol aici
Cel care a revoluţionat nu atât formatul (care era deja propus de Penguin Books), cât mai ales modul de distribuţie a cărţilor a fost Robert de Graff. In 1939 el a înfiinţat Pocket Books (cărţile de buzunar).
Cărţile publicate nu aveau coperţi cartonate şi erau tipărite într-un format mic astfel încât să fie accesibile oricui nu avea obiceiul de a intra în librării (insuficiente, iar într-unele oraşe de-a dreptul inexistente). Astfel, distribuţia de carte a fost lansată nu de cunoscători în literatură, ci de specialişti în marketing şi vânzări. Cărţile au început să fie comercializate alături de bunurile de larg consum în farmacii, chioşcuri de ziare, gări, cantine etc.
Un element important al noului produs oferit era preţul: o carte nu costa mai mult ca un pachet de ţigări –oricine şi-o putea permite.Al doilea element distinctiv îl reprezintă coperţile foarte colorate şi de multe ori deocheate (chiar dacă fără legătură directă cu conţinutul). De Graff a descoperit în acest fel o nouă piaţă de desfacere întrucât plăcerea poveştilor este comună tuturor oamenilor şi era o nevoie neacoperită în perioada de dinaintea apariţiei televizorului. După cum a spus şi De Graff (care renunţase la şcoală), pentru oameni cititul ar trebui să fie la fel de natural ca mâncatul de îngheţată.
O altă strategie isteaţă de marketing a constat în distribuirea cărţilor prin Ministerul Apărării către soldaţii din cel de-al doilea război mondial (cărţile au fost tipărite într-un format care să încapă în buzunarul de la uniformă). Astfel, s-a creat un obicei, acela de a citi de plăcere, care s-a păstrat după încheierea războiului.
Acest gen de cărţi nu-şi propunea să concureze cu literatura "serioasă". Vânzările erau principalul lor scop şi nu se făcea nici o diferenţă între literatura consacrată şi cea kitch. Se publicau clasici, romane poliţiste, romane siropoase, orice prindea la public.
Deşi conţinutul cărţilor nu era unul revoluţionar, totuşi, ele au adus o schimbare pe piaţa editorială deoarece au promovat şi poveşti de dragoste (mai ales) la limita decenţei din acea perioadă. Ceea ce a deschis drumul publicării pe scară largă a unor scriitori ca D. H. Lawrence sau James Joyce consideraţi vulgari până atunci, deşi nimeni nu-i citise. Cărţile "pulp" i-au familiarizat pe cititori cu ideea că este în regulă ca unele scrieri să conţină subiecte sau referinţe sexuale (sau de altă natură) care să le stârnească interesul unora şi să-i facă să roşească pe alţii.
Declinul publicaţiilor în acest format a fost cauzat, pe de o parte, de scandalurile privind aluziile sexuale asociate cu respectivele cărţi (deşi de multe ori aceastea erau limitate la realizarea coperţii –cu toţii ştim că sexul vinde, şi mai puţin cu vulgaritatea conţinutului –motiv pentru care nici nu au putut fi interzise), iar, pe de altă parte, de modelul financiar (profitul era foarte mic la preţuri atât de joase, ceea ce însemna că un tiraj trebuia să iasă în câteva sute de mii de exemplare, ajungându-se astfel la o supra-saturare a pieţii).
Alte referinţe bibliografice dacă vă interesează subiectul:
Paula Rabinowitz -"American Pulp: How Paperbacks Brought Modernism to Main Street"
David Earle "Re-Covering Modernism"
Sursa foto
Intregul articol aici
Cel care a revoluţionat nu atât formatul (care era deja propus de Penguin Books), cât mai ales modul de distribuţie a cărţilor a fost Robert de Graff. In 1939 el a înfiinţat Pocket Books (cărţile de buzunar).
Cărţile publicate nu aveau coperţi cartonate şi erau tipărite într-un format mic astfel încât să fie accesibile oricui nu avea obiceiul de a intra în librării (insuficiente, iar într-unele oraşe de-a dreptul inexistente). Astfel, distribuţia de carte a fost lansată nu de cunoscători în literatură, ci de specialişti în marketing şi vânzări. Cărţile au început să fie comercializate alături de bunurile de larg consum în farmacii, chioşcuri de ziare, gări, cantine etc.
Un element important al noului produs oferit era preţul: o carte nu costa mai mult ca un pachet de ţigări –oricine şi-o putea permite.Al doilea element distinctiv îl reprezintă coperţile foarte colorate şi de multe ori deocheate (chiar dacă fără legătură directă cu conţinutul). De Graff a descoperit în acest fel o nouă piaţă de desfacere întrucât plăcerea poveştilor este comună tuturor oamenilor şi era o nevoie neacoperită în perioada de dinaintea apariţiei televizorului. După cum a spus şi De Graff (care renunţase la şcoală), pentru oameni cititul ar trebui să fie la fel de natural ca mâncatul de îngheţată.
O altă strategie isteaţă de marketing a constat în distribuirea cărţilor prin Ministerul Apărării către soldaţii din cel de-al doilea război mondial (cărţile au fost tipărite într-un format care să încapă în buzunarul de la uniformă). Astfel, s-a creat un obicei, acela de a citi de plăcere, care s-a păstrat după încheierea războiului.
Acest gen de cărţi nu-şi propunea să concureze cu literatura "serioasă". Vânzările erau principalul lor scop şi nu se făcea nici o diferenţă între literatura consacrată şi cea kitch. Se publicau clasici, romane poliţiste, romane siropoase, orice prindea la public.
Deşi conţinutul cărţilor nu era unul revoluţionar, totuşi, ele au adus o schimbare pe piaţa editorială deoarece au promovat şi poveşti de dragoste (mai ales) la limita decenţei din acea perioadă. Ceea ce a deschis drumul publicării pe scară largă a unor scriitori ca D. H. Lawrence sau James Joyce consideraţi vulgari până atunci, deşi nimeni nu-i citise. Cărţile "pulp" i-au familiarizat pe cititori cu ideea că este în regulă ca unele scrieri să conţină subiecte sau referinţe sexuale (sau de altă natură) care să le stârnească interesul unora şi să-i facă să roşească pe alţii.
Declinul publicaţiilor în acest format a fost cauzat, pe de o parte, de scandalurile privind aluziile sexuale asociate cu respectivele cărţi (deşi de multe ori aceastea erau limitate la realizarea coperţii –cu toţii ştim că sexul vinde, şi mai puţin cu vulgaritatea conţinutului –motiv pentru care nici nu au putut fi interzise), iar, pe de altă parte, de modelul financiar (profitul era foarte mic la preţuri atât de joase, ceea ce însemna că un tiraj trebuia să iasă în câteva sute de mii de exemplare, ajungându-se astfel la o supra-saturare a pieţii).
Alte referinţe bibliografice dacă vă interesează subiectul:
Paula Rabinowitz -"American Pulp: How Paperbacks Brought Modernism to Main Street"
David Earle "Re-Covering Modernism"
Sursa foto
vineri, 27 februarie 2015
Kim Jong Il pentru coreeni
Un articol simpatic despre biografia lui Kim Jong Il aşa cum este ea prezentată nord-coreenilor.
Intrucât tatăl lui Kim Jong Il, Kim Il Sung, era o personalitate bine definită care îşi câştigase popularitatea după ce s-a opus japonezilor, s-a împrietenit cu Stalin şi Mao, a dat vina pe americani pentru orice şi a construit o republică populară în toată regula (cu lagărele de concentrare de rigoare etc.), o dată cu moartea lui în 1994, fiul nu prea avea nici o justificare în realitate pentru a se contura ca o personalitate bine definită (în afară de faptul că a apărut mereu în poze cu taică-su), acesta şi-a alcătuit o biografie măreaţă, deşi fantasmagorică, pe care i-a băgat-o pe gât propriului popor.
Biografia lui arată cam aşa:
>naşterea – s-a născut într-o bază militară secretă din muntele sfânt Paektu (nu în siguranţă, aşa cum susţin imperialiştii, într-un oraş din Siberia) în 1942;
>copilăria –la 10 ani a scris primul cântec „Imbrăţişarea patriei-mamă”, cel mai frumos cântec scris vreodată, la 12 ani a pus bazele Ministerului de Turism, la 15 ani repara motoare cu o dexteritate mai bună decât a oricui altcineva înaintea lui;
>tinereţea –la 16 ani, după ce a organizat o ligă a tineretului care să se ocupe cu antrenarea revoluţionarilor, a rezolvat problema locuinţelor din Coreea de Nord, construind 20.000 de case pentru clasa muncitoare; când a intrat la facultate, a recitat în faţa mulţimilor poezia „Coreea, pe tine te preamăresc”, cel mai frumos poem scris vreodată; la facultate, s-a ocupat de instruirea colegilor săi în învăţăturile lui Kim Il Sung, dar le-a dat lecţii şi profesorilor în economie, filosofie şi tehnică militară şi a regândit curriculum-ul; după terminarea facultaţii a intrat în Comitetul Central în 1964 unde a purificat partidul de elemente negative fie obligându-le la auto-critică, fie trimiţându-le (împreună cu familiile) în lagărele de reabilitare prin muncă;
>a sprijinit dezvoltarea ştiinţifică a Coreei de Nord care a ajuns să obţină succese atât de mari încât imperialiştii au fost atât de necăjiţi că nu au mai trimis oameni pe Lună;
>a implementat ideile lui Kim Il Sung în agricultură imediat înainte de anii `90, ceea ce a salvat multe vieţi când a început foametea din 1994;
>iar în 2011 a murit.
Intregul articol aici
Intrucât tatăl lui Kim Jong Il, Kim Il Sung, era o personalitate bine definită care îşi câştigase popularitatea după ce s-a opus japonezilor, s-a împrietenit cu Stalin şi Mao, a dat vina pe americani pentru orice şi a construit o republică populară în toată regula (cu lagărele de concentrare de rigoare etc.), o dată cu moartea lui în 1994, fiul nu prea avea nici o justificare în realitate pentru a se contura ca o personalitate bine definită (în afară de faptul că a apărut mereu în poze cu taică-su), acesta şi-a alcătuit o biografie măreaţă, deşi fantasmagorică, pe care i-a băgat-o pe gât propriului popor.
Biografia lui arată cam aşa:
>naşterea – s-a născut într-o bază militară secretă din muntele sfânt Paektu (nu în siguranţă, aşa cum susţin imperialiştii, într-un oraş din Siberia) în 1942;
>copilăria –la 10 ani a scris primul cântec „Imbrăţişarea patriei-mamă”, cel mai frumos cântec scris vreodată, la 12 ani a pus bazele Ministerului de Turism, la 15 ani repara motoare cu o dexteritate mai bună decât a oricui altcineva înaintea lui;
>tinereţea –la 16 ani, după ce a organizat o ligă a tineretului care să se ocupe cu antrenarea revoluţionarilor, a rezolvat problema locuinţelor din Coreea de Nord, construind 20.000 de case pentru clasa muncitoare; când a intrat la facultate, a recitat în faţa mulţimilor poezia „Coreea, pe tine te preamăresc”, cel mai frumos poem scris vreodată; la facultate, s-a ocupat de instruirea colegilor săi în învăţăturile lui Kim Il Sung, dar le-a dat lecţii şi profesorilor în economie, filosofie şi tehnică militară şi a regândit curriculum-ul; după terminarea facultaţii a intrat în Comitetul Central în 1964 unde a purificat partidul de elemente negative fie obligându-le la auto-critică, fie trimiţându-le (împreună cu familiile) în lagărele de reabilitare prin muncă;
>a sprijinit dezvoltarea ştiinţifică a Coreei de Nord care a ajuns să obţină succese atât de mari încât imperialiştii au fost atât de necăjiţi că nu au mai trimis oameni pe Lună;
>a implementat ideile lui Kim Il Sung în agricultură imediat înainte de anii `90, ceea ce a salvat multe vieţi când a început foametea din 1994;
>iar în 2011 a murit.
Intregul articol aici
luni, 23 februarie 2015
Site-uri foarte utile
O listă foarte bună (şi lungă) de site-uri utile (şi mai ales gratuite). Eu am folosit intens punctul G. de la Business şi Marketing (free image editors).
Toată lista: aici
Sursa foto
Toată lista: aici
Sursa foto
vineri, 20 februarie 2015
Idei pentru a salva Pământul
Un articol care face o listă interesantă cu 10 invenţii care să încetinească ritmul în care folosim resursele Pământului:
10. Apă Warka –în Etiopia, ţara cu cea mai puţină apă potabilă din Africa, 2 ingineri italieni au construit un sistem ingenios, numit Warka Water, făcut din bambus şi un polietilen special, care produce apă prin fenomenul de condensare a vaporilor din aer. Fiecare drăcovenie dintr-asta cântăreşte 60 kg şi e nevoie de 4 oameni pentru a o construi. Poate produce 100l de apă pe zi.
9. Un turn de energie –bazat pe principiul răcirii aerului de sus, ceea ce-l face să coboare, iar acest curent de aer pune în mişcare turbinele de la baza turnului, producând curent electric. Ar trebui să fie destul de înalt însă, dar eficace în zonele aride aflate în apropierea unei surse de apă (aerul este răcit printr-un fel de ploaie artificială).
8. Bio-frigiderul –Electrolux vine cu un model futuristic de frigider care este făcut dintr-un gel biopolimer care absoarbe căldura din alimente şi o elimină sub formă de lumină. Acest frigider nu are nevoie de nici un motor, iar 90% din el este folosit ca spaţiu pentru alimente. Deocamdată acest proiect este la stadiul de concept, dar cu siguranţă lucrurile vor evolua şi vom ajunge să ne ţinem oala de ciorbă în gel.
7. Mine Kafon –un afgan (nu e greu să înţelegem de ce) a venit cu o idee simplă şi ingenioasă pentru a detona minele de pământ: un fel de minge uriaşă cu ventuză de 70 kg şi cu un cost de producţie de doar 40 de dolari.
6. Aerogelul –este un material solid făcut din gel de silica printr-un procedeu care elimină tot lichidul, dar lasă neschimbată structura moleculară. Astfel, aerogelul este 99,98% aer, deci foarte uşor (deşi foarte casant, de asemenea). Poate susţine de 4000 de ori propria greutate, dar se rupe uşor dacă îl îndoi. Oamenii de ştiinţă caută o soluţie pentru a-l face mai rezistent astfel încât să poată fi folosit în construcţii având în vedere faptul că aerul este cel mai bun termoizolant.
5. Soylent-ul –un amestec care conţine toate mineralele şi substanţele hrănitoare de care avem nevoie (şi o porţie costă doar 3 dolari). Poftă bună!
4. Biolumină –oamenii de ştiinţă au creat copaci care luminează în întuneric, ca licuricii, o invenţie care ar putea înlocui iluminatul stradal.
3. Reactorul cu undă călătoare (sună mai bine Traveling Wave Reactor) –un nou tip de reactor care funcţionează cu deşeurile de uraniu, U238, de la centralele nucleare.
2. Plite solare –plitele solare sunt construite pe un principiu simplu: concentrarea razelor solare într-un singur punct cu ajutorul materialelor reflectorizante pentru a găti (mâncarea are astfel nevoie de 10-15% mai mult timp să fie gata decât pe plitele tradiţionale, dar nu e nevoie de nici un combustibil).
1. Platforme plutitoare –construirea de turbine de curent pe platforme plutitoare în largul oceanelor pentru a rezolva problema estetică şi de spaţiu a turbinelor de vânt terestre. Astfel de platforme ar genera energie electrică din mişcările produse de maree şi valuri.
Tot articolul: aici
Sursa foto
10. Apă Warka –în Etiopia, ţara cu cea mai puţină apă potabilă din Africa, 2 ingineri italieni au construit un sistem ingenios, numit Warka Water, făcut din bambus şi un polietilen special, care produce apă prin fenomenul de condensare a vaporilor din aer. Fiecare drăcovenie dintr-asta cântăreşte 60 kg şi e nevoie de 4 oameni pentru a o construi. Poate produce 100l de apă pe zi.
9. Un turn de energie –bazat pe principiul răcirii aerului de sus, ceea ce-l face să coboare, iar acest curent de aer pune în mişcare turbinele de la baza turnului, producând curent electric. Ar trebui să fie destul de înalt însă, dar eficace în zonele aride aflate în apropierea unei surse de apă (aerul este răcit printr-un fel de ploaie artificială).
8. Bio-frigiderul –Electrolux vine cu un model futuristic de frigider care este făcut dintr-un gel biopolimer care absoarbe căldura din alimente şi o elimină sub formă de lumină. Acest frigider nu are nevoie de nici un motor, iar 90% din el este folosit ca spaţiu pentru alimente. Deocamdată acest proiect este la stadiul de concept, dar cu siguranţă lucrurile vor evolua şi vom ajunge să ne ţinem oala de ciorbă în gel.
7. Mine Kafon –un afgan (nu e greu să înţelegem de ce) a venit cu o idee simplă şi ingenioasă pentru a detona minele de pământ: un fel de minge uriaşă cu ventuză de 70 kg şi cu un cost de producţie de doar 40 de dolari.
6. Aerogelul –este un material solid făcut din gel de silica printr-un procedeu care elimină tot lichidul, dar lasă neschimbată structura moleculară. Astfel, aerogelul este 99,98% aer, deci foarte uşor (deşi foarte casant, de asemenea). Poate susţine de 4000 de ori propria greutate, dar se rupe uşor dacă îl îndoi. Oamenii de ştiinţă caută o soluţie pentru a-l face mai rezistent astfel încât să poată fi folosit în construcţii având în vedere faptul că aerul este cel mai bun termoizolant.
5. Soylent-ul –un amestec care conţine toate mineralele şi substanţele hrănitoare de care avem nevoie (şi o porţie costă doar 3 dolari). Poftă bună!
4. Biolumină –oamenii de ştiinţă au creat copaci care luminează în întuneric, ca licuricii, o invenţie care ar putea înlocui iluminatul stradal.
3. Reactorul cu undă călătoare (sună mai bine Traveling Wave Reactor) –un nou tip de reactor care funcţionează cu deşeurile de uraniu, U238, de la centralele nucleare.
2. Plite solare –plitele solare sunt construite pe un principiu simplu: concentrarea razelor solare într-un singur punct cu ajutorul materialelor reflectorizante pentru a găti (mâncarea are astfel nevoie de 10-15% mai mult timp să fie gata decât pe plitele tradiţionale, dar nu e nevoie de nici un combustibil).
1. Platforme plutitoare –construirea de turbine de curent pe platforme plutitoare în largul oceanelor pentru a rezolva problema estetică şi de spaţiu a turbinelor de vânt terestre. Astfel de platforme ar genera energie electrică din mişcările produse de maree şi valuri.
Tot articolul: aici
Sursa foto
sâmbătă, 14 februarie 2015
Tumultoasa si intortocheata relatie istorica intre Ucraina si Rusia
In umbra ultimelor evenimente de la est graniţelor noastre, este binevenit articolul scris de William R. Polk despre istoria pe scurt a relaţiilor ucraino-ruseşti.
Aşa aflăm următoarele:
-principatul medieval al Kievului stă la originea statului rus (iar înainte de crearea acestuia zona respectivă era mai mult un loc de tranzit: vikingii coborau ca să captureze sclavi –de la ei vine, de altfel, şi termenul de "rus"-, din Bizanţ urcau neguţători şi misionari, iar popoarele migratoare din Asia bântuiau după bunul lor plac);
-diviziunea comunităţilor s-a făcut în principal pe bază religioasă: marile întinderi de stepă de la Marea Azov erau locuite de convertiţi la iudaism, în prajma Kievului populaţia devenise creştin-ortodoxă, iar cea mai mare parte din nomazi era reprezentată de islamişti;
-deşi nu exista nici o autoritate ucraineană unică (nici religios, nici politic şi nici social), marii proprietari de pământ s-au organizat într-o formă primitivă de parlament pentru a putea negocia diverse înţelegeri economice unii cu alţii;
-pentru o scurtă perioadă de timp în secolul al XII-lea Kievul a dominat tot teritoriul actual al Rusiei (dar nu tot teritoriul actual al Ucrainei);
-în 1223 s-au instalat acolo mongolii (în 1238 au cucerit Moscova, iar în 1240, Kievul);
-principalul eveniment în această perioadă a fost faptul că Moscova a devenit oraşul central al Bisericii Ortodoxe; în plus, râul Moskva a adus dezvoltarea economică prin intensificarea comerţului; dar Moscova tot a fost prădată de mongoli atunci când moscoviţii au încercat să-şi impună puterea;
-unii istorici susţin că experienţa mongolă a dat naştere la impulsurile totaliste ale statului rus; tot dominaţia mongolă se pare că este cauza izolării Rusiei de elanul de dezvoltare a Europei de Vest după perioada medievală;
-primul mare duce al Moscovei independent de puterea mongolă a fost Ivan al III-lea în secolul al XV-lea, care a cucerit teritoriile între Finlanda şi Munţii Ural şi a adus specialişti occidentali care să-l ajute să construiască o Moscovă contemporană -la mijlocul secolului al XVI-lea, cu Ivan cel Groaznic au fost create două realităţi care caracterizează spiritul rus până în zilele noastre: instituţionalizarea despotismului şi expansiunea moscovită în tot imperiul rusesc;
-în 1571, Moscova a fost prădată şi parţial incendiată de tătari; pentru a elimina pericolul tătar, Ivan cel Groaznic a întreprins o campanie de ocupare a Asiei Centrale şi a nord-estului Ucrainei; s-a oprit la Crimeea care făcea parte din Imperiul Otoman;
-vreme îndelungată după moartea lui Ivan cel Groaznic, expansiunea, ocuparea de alte teritorii, a fost văzută ca cea mai bună metodă de apărare în faţa invaziilor străine;
-pătura socială care trăia în cele mai dure condiţii erau ţăranii; pe măsură ce imperiul se extindea, ei îşi abandonau stăpânii pentru a fugi în noile ţinuturi în speranţa unei vieţi mai bune; pentru a stopa acest fenomen, în 1597 este dat un decret care îi transformă pe ţărani în servi şi îi leagă de pământul moşierului;
-ţăranii fugari au acum doar opţiunea de a se pierde în nemărginitele stepe din sud unde devin cazaci, adică formează grupări semi-militare care trăiau din tâlhării şi din oferirea unor servicii de mercenariat; sprijinul lor de mercenari va juca un rol important în războiul civil de după Revoluţia din 1917;
-Moscova cunoaşte o dezvoltare tot mai accentuată, dar Rusia, de la începuturile ei până în zilele noastre, este o colectivitate, mai mult decât o unitate; cea mai mare parte a regiunilor din nord care alcătuiesc centrul Rusiei actuale era locuită de populaţii finice, germanico-baltice, letoni, poloni şi diverse comunităţi migratoare;
-în secolul al XVIII-lea, ţăranii erau cei care vorbeau rusa, în timp ce păturile nobile foloseau germana sau franceza;
-în sud, pe ţărmul Mării Negre, populaţia era şi mai diversificată: evrei, triburi turceşti, tătarii din Crimeea descendenţi ai mongolilor etc.; aceste comunităţi nu şi-au găsit niciodată locul şi nu au fost reprezentate în poziţiile de conducere până la instaurarea sistemului bolşevic după 1917 (Stalin fiind el însuşi de origine georgiană, nu rusească);
-sentimentul naţional a luat naştere treptat, în ritm încet, cu succesorii lui Ivan cel Groaznic (Petru cel Mare, Ecaterina cea Mare etc.), dar a definit mai mult regiunile din nordul ţării decât comunităţile de la Marea Neagră sau din Ucraina;
-cel mai puternic imbold în formarea naţiunii ruseşti pare să-l fi dat războaiele napoleoniene când Moscova a fost cucerită (în 1812) de armata franceză;
-aspectul cel mai delicat al faptului că Peninsula Crimeea era dominată de comunităţile tătare consta în faptul că aici este singurul loc de comunicare a Rusiei cu Marea Mediterană; în 1652, Ucraina a fost obligată să recunoască suveranitatea rusească, iar în 1783 Crimeea a fost luată de sub puterea Imperiului Otoman;
-aceste schimbări le-au îngrijorat pe puterile europene care, mai ales la îndemnul Angliei, au încercat să împiedice pătrunderea ruşilor în Marea Neagră şi, îndeosebi, în Marea Mediterană (războiul din Crimeea în 1854);
-în primul război mondial, forţele germane au susţinut consiliul guvernamental din Ucraina în lupta împotriva bolşevicilor, iar în martie 1918 nemţii au declarat independenţa Ucrainei; doar că atât Germania Imperială, cât şi regimul bolşevic au dispărut la sfârşitul războiului; iar sentimentul paranoic al ruşilor că sunt încolţit nu a făcut decât să se accentueze;
-deşi Ucraina părea să fie într-o poziţie favorabilă pentru a se auto-guverna, bolşevicii au refuzat să renunţe la ce mai rămăsese din ea după ce Polonia încorporase o bună bucată din teritoriu; Ucraina îi era necesară Rusiei pentru producţia sa de zahăr şi cereale şi pentru minele de cărbune din Donbas;
-din 1934 pânăla începutul celui de-al doilea război mondial, Stalin a dus o campanie crâncenă de epurare politică, cu 3 milione şi jumătate de oameni care au dispărut în gulag, lăsând la o parte condamnările la moarte;
-această slăbire a Rusiei a venit la fix pentru invazia nemţească cu operaţiunea Barbarossa din 1941; Wehrmacht-ul a ocupat Kievul în septembrie 1941;
-mulţi istorici susţin că dacă nemţii ar fi colaborat cu ucrainenii în loc să-i umilească şi să-i înfometeze, aceştia ar fi reprezentat un aliat-cheie care le-ar fi asigurat victoria asupra ruşilor; dar dacă Moscova era principala ţintă politică a atacului german, Ucraina era cea mai importantă ţintă economică;
-împreună, Rusia şi Ucraina au pierdut 9 milioane de soldaţi şi 20 de milioane de civili, iar cel de-al doilea război mondial nu a făcut decât să întărească teama faţă de intruziunile străine şi de lipsa de unitate din interior;
-iar în perioada de după război, acest climat de suspiciune şi neîncredere a fost menţinut în Războiul Rece, cu unele perioade foarte critice de risc de atac nuclear iminent atât din partea Rusiei, cât şi din partea puterilor occidentale.
Intrebarea principală a articolului este dacă Rusia şi puterile occidentale au dobândit suficientă maturitate de pe urma tuturor acestor experienţe pentru a dovedi înţelepciune, înţelegere şi bunăvoinţă în abordarea problemelor geopolitice recente.
Articolul original: aici.
Sursa foto
Aşa aflăm următoarele:
-principatul medieval al Kievului stă la originea statului rus (iar înainte de crearea acestuia zona respectivă era mai mult un loc de tranzit: vikingii coborau ca să captureze sclavi –de la ei vine, de altfel, şi termenul de "rus"-, din Bizanţ urcau neguţători şi misionari, iar popoarele migratoare din Asia bântuiau după bunul lor plac);
-diviziunea comunităţilor s-a făcut în principal pe bază religioasă: marile întinderi de stepă de la Marea Azov erau locuite de convertiţi la iudaism, în prajma Kievului populaţia devenise creştin-ortodoxă, iar cea mai mare parte din nomazi era reprezentată de islamişti;
-deşi nu exista nici o autoritate ucraineană unică (nici religios, nici politic şi nici social), marii proprietari de pământ s-au organizat într-o formă primitivă de parlament pentru a putea negocia diverse înţelegeri economice unii cu alţii;
-pentru o scurtă perioadă de timp în secolul al XII-lea Kievul a dominat tot teritoriul actual al Rusiei (dar nu tot teritoriul actual al Ucrainei);
-în 1223 s-au instalat acolo mongolii (în 1238 au cucerit Moscova, iar în 1240, Kievul);
-principalul eveniment în această perioadă a fost faptul că Moscova a devenit oraşul central al Bisericii Ortodoxe; în plus, râul Moskva a adus dezvoltarea economică prin intensificarea comerţului; dar Moscova tot a fost prădată de mongoli atunci când moscoviţii au încercat să-şi impună puterea;
-unii istorici susţin că experienţa mongolă a dat naştere la impulsurile totaliste ale statului rus; tot dominaţia mongolă se pare că este cauza izolării Rusiei de elanul de dezvoltare a Europei de Vest după perioada medievală;
-primul mare duce al Moscovei independent de puterea mongolă a fost Ivan al III-lea în secolul al XV-lea, care a cucerit teritoriile între Finlanda şi Munţii Ural şi a adus specialişti occidentali care să-l ajute să construiască o Moscovă contemporană -la mijlocul secolului al XVI-lea, cu Ivan cel Groaznic au fost create două realităţi care caracterizează spiritul rus până în zilele noastre: instituţionalizarea despotismului şi expansiunea moscovită în tot imperiul rusesc;
-în 1571, Moscova a fost prădată şi parţial incendiată de tătari; pentru a elimina pericolul tătar, Ivan cel Groaznic a întreprins o campanie de ocupare a Asiei Centrale şi a nord-estului Ucrainei; s-a oprit la Crimeea care făcea parte din Imperiul Otoman;
-vreme îndelungată după moartea lui Ivan cel Groaznic, expansiunea, ocuparea de alte teritorii, a fost văzută ca cea mai bună metodă de apărare în faţa invaziilor străine;
-pătura socială care trăia în cele mai dure condiţii erau ţăranii; pe măsură ce imperiul se extindea, ei îşi abandonau stăpânii pentru a fugi în noile ţinuturi în speranţa unei vieţi mai bune; pentru a stopa acest fenomen, în 1597 este dat un decret care îi transformă pe ţărani în servi şi îi leagă de pământul moşierului;
-ţăranii fugari au acum doar opţiunea de a se pierde în nemărginitele stepe din sud unde devin cazaci, adică formează grupări semi-militare care trăiau din tâlhării şi din oferirea unor servicii de mercenariat; sprijinul lor de mercenari va juca un rol important în războiul civil de după Revoluţia din 1917;
-Moscova cunoaşte o dezvoltare tot mai accentuată, dar Rusia, de la începuturile ei până în zilele noastre, este o colectivitate, mai mult decât o unitate; cea mai mare parte a regiunilor din nord care alcătuiesc centrul Rusiei actuale era locuită de populaţii finice, germanico-baltice, letoni, poloni şi diverse comunităţi migratoare;
-în secolul al XVIII-lea, ţăranii erau cei care vorbeau rusa, în timp ce păturile nobile foloseau germana sau franceza;
-în sud, pe ţărmul Mării Negre, populaţia era şi mai diversificată: evrei, triburi turceşti, tătarii din Crimeea descendenţi ai mongolilor etc.; aceste comunităţi nu şi-au găsit niciodată locul şi nu au fost reprezentate în poziţiile de conducere până la instaurarea sistemului bolşevic după 1917 (Stalin fiind el însuşi de origine georgiană, nu rusească);
-sentimentul naţional a luat naştere treptat, în ritm încet, cu succesorii lui Ivan cel Groaznic (Petru cel Mare, Ecaterina cea Mare etc.), dar a definit mai mult regiunile din nordul ţării decât comunităţile de la Marea Neagră sau din Ucraina;
-cel mai puternic imbold în formarea naţiunii ruseşti pare să-l fi dat războaiele napoleoniene când Moscova a fost cucerită (în 1812) de armata franceză;
-aspectul cel mai delicat al faptului că Peninsula Crimeea era dominată de comunităţile tătare consta în faptul că aici este singurul loc de comunicare a Rusiei cu Marea Mediterană; în 1652, Ucraina a fost obligată să recunoască suveranitatea rusească, iar în 1783 Crimeea a fost luată de sub puterea Imperiului Otoman;
-aceste schimbări le-au îngrijorat pe puterile europene care, mai ales la îndemnul Angliei, au încercat să împiedice pătrunderea ruşilor în Marea Neagră şi, îndeosebi, în Marea Mediterană (războiul din Crimeea în 1854);
-în primul război mondial, forţele germane au susţinut consiliul guvernamental din Ucraina în lupta împotriva bolşevicilor, iar în martie 1918 nemţii au declarat independenţa Ucrainei; doar că atât Germania Imperială, cât şi regimul bolşevic au dispărut la sfârşitul războiului; iar sentimentul paranoic al ruşilor că sunt încolţit nu a făcut decât să se accentueze;
-deşi Ucraina părea să fie într-o poziţie favorabilă pentru a se auto-guverna, bolşevicii au refuzat să renunţe la ce mai rămăsese din ea după ce Polonia încorporase o bună bucată din teritoriu; Ucraina îi era necesară Rusiei pentru producţia sa de zahăr şi cereale şi pentru minele de cărbune din Donbas;
-din 1934 pânăla începutul celui de-al doilea război mondial, Stalin a dus o campanie crâncenă de epurare politică, cu 3 milione şi jumătate de oameni care au dispărut în gulag, lăsând la o parte condamnările la moarte;
-această slăbire a Rusiei a venit la fix pentru invazia nemţească cu operaţiunea Barbarossa din 1941; Wehrmacht-ul a ocupat Kievul în septembrie 1941;
-mulţi istorici susţin că dacă nemţii ar fi colaborat cu ucrainenii în loc să-i umilească şi să-i înfometeze, aceştia ar fi reprezentat un aliat-cheie care le-ar fi asigurat victoria asupra ruşilor; dar dacă Moscova era principala ţintă politică a atacului german, Ucraina era cea mai importantă ţintă economică;
-împreună, Rusia şi Ucraina au pierdut 9 milioane de soldaţi şi 20 de milioane de civili, iar cel de-al doilea război mondial nu a făcut decât să întărească teama faţă de intruziunile străine şi de lipsa de unitate din interior;
-iar în perioada de după război, acest climat de suspiciune şi neîncredere a fost menţinut în Războiul Rece, cu unele perioade foarte critice de risc de atac nuclear iminent atât din partea Rusiei, cât şi din partea puterilor occidentale.
Intrebarea principală a articolului este dacă Rusia şi puterile occidentale au dobândit suficientă maturitate de pe urma tuturor acestor experienţe pentru a dovedi înţelepciune, înţelegere şi bunăvoinţă în abordarea problemelor geopolitice recente.
Articolul original: aici.
Sursa foto
vineri, 13 februarie 2015
Jon Stewart pleaca de la The Daily Show
Jon Stewart a anunţat că nu-şi prelungeşte contractul în septembrie pentru emisiunea The Daily Show. :( Imi va lipsi teribil, dar sunt şi foarte curioasă ce va face în continuare.
Intre timp, să ne consolăm cu un top al celor mai bune momente din emisiunea lui: aici
Sursa foto
Intre timp, să ne consolăm cu un top al celor mai bune momente din emisiunea lui: aici
Sursa foto
Abonați-vă la:
Postări (Atom)



.jpg)
.jpg)
.jpg)
