Cine sunt "Sapeurii"?

Un articol interesant despre stilul dandy în Congo aici.

Fenomenul acesta de modã în Congo se numește subcultura Sapeur. Intr-o ţarã devastatã de rãzboaie civile, bãrbaţii din suburbiile sãrace se îmbracã în costume la patru ace, își asorteazã eșarfele de mãtase, fumeazã pipe și se plimbã pe uliţele murdare în pantofi imaculaţi. Este, de fapt, mai mult decât un curent în modã, este un stil de viaţã. Sapeurii sunt persoane non-violente, care îi respectã pe ceilalţi și care nu consumã droguri.
Istoria fenomenului: o datã cu colonizarea Africii în secolul XVIII, stãpânii de sclavi le-au dat acestora haine elegante pentru ca aceștia sã nu facã notã discordantã cu mediul de lux în care erau plasaţi. Dupã abolirea sclaviei, bãrbaţii de culoare au învãţat sã își creeze propriul stil dandy, obţinând chiar ţinute cu un gust mai rafinat decât europenii. Denumirea de Sapeurs vine de la SAPE (Société des Ambianceurs et des Personnes Élégantes). Prima figurã asociatã cu ideea de Sapeur este cea a lui André Matsoua, un lider religios congolez care, la întoarcerea sa din Paris în 1922, și-a pãstrat stilul parizian de a se îmbrãca.

Stilul sapeur propriu-zis a luat oficial naștere în anii 60 când a fost adoptat ca un semn de revoltã de un star pop, Papa Wemba, într-o perioadã când orice element de influenţã occidentalã nu era vãzut cu ochi buni.
Codul Sapologiei conţine urmãtoarele reguli: șosetele trebuie sã fie de o anumitã înãlţime, maxim trei culori pot fi combinate într-o ţinutã și se acordã o atenţie deosebitã detaliilor (de ex. ultimul nasture de la manșetã sã fie lãsat descheiat la un sacou –butonierele false sunt un indiciu cã acel costum nu este croit la comandã). Stilul îl definește pe un bãrbat ca fiind un gentleman.

Existã și o altã faţã a sapeurilor. Mulţi dintre ei își investesc câștigurile în a-și cumpãra haine de firmã foarte scumpe (ajungând sã plãteascã chiar și 10.000 de dolari pe un costum), neglijându-și familliile (într-o ţarã unde venitul mediu este de 100 de dolari pe lunã). Mulţi dintre ei încearcã sã emigreze ilegal la Paris, paradisul modei, unde, dacã reușeșc sã ajungã în viaţã, locuiesc în ghettouri, fãcând munci grele sau devenind victime ale reţelelor de prostituţie masculinã. Poate cã atunci când în Congo se va restabili pacea și o situaţie economicã, socialã și politicã stabilã și pozitivã, și valorile sapeurilor vor fi apreciate întrucât nu vor mai fi asociate cu aceastã parte negativã, de ilegalitate.

Iar pozele sunt absolut minunate.

De ce nu ar trebui sa ne ingrijoreze diminuarea numarului absolventilor de litere?

Un articol despre lipsa motivelor de îngrijorare privind scãderea numãrului de absolvenţi americani de facultate pentru profilurile umaniste, mai ales specialiști în studiul literar: aici.

Ideile din articol nu m-au câștigat 100%. Studiul literaturii presupune mai mult decât simpla reacţie de agreabil sau regãsire în cele citite, este un interes aparte, complex, o plãcere diferitã de pura lecturã. Ideea principalã a articolului este cã nu ar trebui sã ne îngrijorãm de diminuarea absolvenţilor de profile umaniste, mai ales cu orientare literarã, pentru cã oricum literatura rãspunde cumva la o nevoie umanã aproape fiziologicã, așa cum se întâmplã și cu dragostea. Renunţarea la studiul literaturii în facultate este ca o liberalizare a acesteia, o revigorare a cãrţilor dupã ce ele au fost epuizate de sens prin supra-analizã. Articolul protesteazã împotriva trecerii acestei pãrţi umane intraductibile în cuvinte din sfera simţirii umane în cea a teoretizãrii și a competiţiei pentru note care nu face decât sã distrugã tot farmecul lecturii. Personal, nu sunt de acord cu partea aceasta. Eu nu m-am simţit într-o competiţie pentru note în facultatea de litere, ba chiar nu am simţiti cursurile ca pe o corvoadã, ca pe o datorie, ci ca pe un mod de a-mi disciplina cititul pentru a-mi însuși paradigma necesarã comunicãrii propriilor opinii despre cãrţile citite într-un mod convingãtor, organizat și atrãgãtor pentru ceilalţi.

O idee interesantã e cea cã studiul universitar al literaturii este o consecinţã a rãzboiului. Dupã cel de-al doilea rãzboi mondial, soldaţii aveau nevoie sã înţeleagã ororile prin care au trecut, sã dea un sens propriilor experienţe traumatizante. Astfel, studiul literaturii ca mod de a analiza enigmele existenţei noastre a rezonat foarte bine cu o coardã sensibilã din sufletul colectiv de la acel moment. Apoi tot entuziasmul a început sã se diminueze o datã cu rãzboiul din Vietnam când orice autoritate, inclusiv cea universitarã, a fost contestatã vehement.

Intrucât în zilele noastre de erã digitalã predominant vizualã schimbãrile se petrec cu o vitezã nãucitoare, iar interesele oamenilor sunt mai mult economice decât existenţiale, este normalã aceastã modificare a orientãrii studenţilor cãtre domenii mai curând știinţifice sau medicale, acestea fiind mai relevante pentru lumea în care trãiesc și în care își gãsesc identitatea. In acest context, cãrţile se elibereazã de dimensiunea evaluativã și teoreticã în care au fost ţinute prizoniere pânã acum pentru a evada în spaţiul uman unic și inefabil cãruia ar fi trebui sã-i aparţinã întotdeauna. Sau cel puţin așa concluzioneazã articolul.

50 de reviste pe care sa le cititi

O lista interesanta: aici.

Grafica interesanta despre Woody Allen

Aici.

Despre reformele propuse de noul presedinte chinez Xi Jinping

In același The Economist din 23 noimebrie, am citit despre reformele propuse de noul președinte chinez, Xi Jinping.
Cele care au atras cel mai mult atenţia publicului internaţional sunt :
-s-a adus o schimbare politicii copilului unic: dacã unul dintre pãrinţi a fost copil unic, atunci cuplul poate avea doi copii (înainte, un cuplu putea avea doi copii dacã ambii pãrinţi erau copii unici, sau dacã familia trãia la ţarã și primul copil era o fatã); nu se așteaptã un boom demografic ca urmare a acestei reforme întrucât multe cupluri din mediul urban preferã sã aibã un singur copil din cauza costurilor ridicate cu locuinţele, cu asigurãrile medicale și cu educaţia
-câmpurile de re-educare prin muncã (adicã un fel de muncã forţatã) vor fi desfiinţate; Naţiunile Unite estimau cã în 2009 190.000 de oameni erau ţinuţi în acest sistem de detenţie, fãrã proces, pentru perioade de pânã la 4 ani.

Totuși, documentul include și unele mãsuri care reflectã o atenţie crescutã acordatã cererilor unei societãţi tot mai complexe pentru care vechile structuri nu mai sunt eficiente. Dezvoltarea economicã pune inevitabil o presiune tot mai mare asupra sistemului politic pentru a iniţia schimbãri care sã susţinã acest trend economic crescãtor.
-se permite crearea de organizaţii sociale (adicã ONG-uri); politicienii chinezi și-au dat seama cã acestea ar putea prelua o parte din responsabilitãţile statului privind serviciile oferite bãtrânilor, bolnavilor și sãracilor
-sistemul judiciar sã fie modificat pentru ca instanţele locale sã nu mai fie controlate de autoritãţile locale (unii observatori sunt circumspecţi privind aceastã schimbare)
-preţurile resurselor fundamentale (apa, petrolul, gazul natural, electricitatea și transporturile) vor fi lãsate sã fluctueze sub influenţa pieţei economice
-ţãranii vor putea garanta împrumuturi bancare cu propriile loturi de pãmânt (constituţia Chinei stipuleazã cã tot pãmântul arabil este un bun colectiv și se interzice vinderea lui cãtre persoane care nu sunt locuitori ai satului pe zona cãruia este arondat lotul respectiv și nici nu este posibilã folosirea lui ca și garanţii bancare)
-se solicitã o revizuire cât mai grabnicã a sistemului de înregistrare a reședinţei (hukou) care în prezent nu permite accesul al sistemul social urban pentru persoanele care migreazã din zonele urbane; aceștia nu au de multe ori dreptul nici mãcar de a-și cumpãra o casã sau o mașinã.

Totuși sunt unele aspecte în privinţa cãrora actul de reforme propus de Xi Jinping nu aduce nici un fel de modificãri. Monopolul puterii este menţinut în mâinile partidului comunist.

Despre Obama și ce a însemnat pentru el sistemul obamacare

In: The Economist din 23-29 noiembrie 2013

 Eu nu prea înţeleg sistemul de asigurãri medicale american (cred cã nici ei nu prea și-l înţeleg foarte bine), dar știu sigur cã sunt fericitã cã nu mi se aplicã, in urma unor discuţii private cu diverși.

In fine, The Economist analizeazã niţel situaţia lui Obama (care a ajuns la un minim de încredere de 42%) și ce s-a întâmplat cu celebrul obamacare, un sistem de asigurãri medicale care, teoretic, ar trebui sã fie suficient de apetisant pentru a-i convinge pe 7 dintre cele 50 de milioane de ne-asiguraţi americani sã intre în sistem. Ideea e simplã: toatã lumea trebuie sã aibã asigurare medicalã sau plãtește un fel de amendã, în timp ce oamenii cu venituri mici primesc subvenţii semnificative.

De ce reforma sistemului medical propusã de Obama a fost un fiasco (nu un dezastru, dar nici bine nu a dat)? Pe scurt: Obama a fãcut unele declaraţii exagerat de optimiste, iar când americanul de rând a dat cu dinţii de bordura unui sistem care scârţâie s-a supãrat foarte rãu, mai ales cã lui i s-a promis marea cu sarea. Ceea ce i-a adus un procent de 57% de nemulţumiţi faţã de obamacare (cel mai mare de pânã acum).

Website-ul nu a fost testat într-un mod riguros și a mai și primit un semnal de alarmã din partea unei firme de consultanţã cã este o problemã cu faptul cã nimeni nu pare sã fie responsabil de modul în care funcţioneazã. Companiile de asigurãri și-au calculat tarifele pe premisa cã mulţi dintre cei care nu au asigurãri acum, dar sunt tineri și sãnãtoși, vor fi obligaţi sã-și facã asigurare medicalã. Dar cum sistemul este foarte greoi și dã erori, acești potenţiali asiguraţi vor fi primii care vor renunţa la asigurare, în timp ce persoanele bolnave vor insista sã aibã una.

Criza obamacare are douã pãrţi:
1) noua lege interzice companiilor de asigurãri sã refuze sã încheie poliţe de asigurare pentru persoane deja bolnave și nici nu pot crește tarifele pentru acestea. Asta înseamnã, însã, cã, dacã un numãr semnificativ de noi asiguraţi care suferã deja de diverse afecţiuni cronice vor veni în sistem în 2014, companiile de asigurãri vor fi nevoite sã creascã preţurile în anul urmãtor, ceea ce ar descuraja și mai mult persoanele sãnãtoase sã își ia asigurare medicalã.
2) întrucât noua lege eliminã unele discriminãri din încheierea poliţelor de asigurare, 12 milioane de poliţe vechi au fost anulate din oficiu deoarece intrau sub incidenţa legii. Astfel, deși Obama a dat asigurãri cã vechile poliţe vor continua sã fie valide atât timp cât asiguraţii sunt mulţumiţi de condiţiile stipulate, în realitate, toţi americanii cu astfel de poliţe încheiate pe criterii individuale s-au trezit cu scrisorele de la compania de asigurãri cum cã acestea le-au fost anulate. Ele trebuiau sã fie refãcute prin intermediul noului soft, care, oricum, nu mergea mai deloc. Evident, oamenii au fost foarte supãraţi. Pentru agenţii de asigurãri, refacerea acestor asigurãri implicã muncã suplimentarã, jonglarea cu programele informatice folosite, folosirea vechii scheme de tarifare ca o excepţie de la noile scheme tarifare etc. Așa cã multe companii de asigurãri au refuzat refacerea poliţelor anulate dupã noua lege.

Se pare cã principala problemã a lui Obama este faptul cã se pricepe foarte bine la discursuri, dar nu știe sã-și facã relaţii. Nici pe plan intern, nici pe plan extern. Pe plan intern, nu se trage de șireturi nici cu cei din propriul partid, nici cu opoziţia. Pe plan extern, Israelul și Arabia Sauditã nu prea îl bagã în seamã, europenii s-au supãrat dupã scandalul de spionaj, cei din America Latinã se simt ignoraţi, iar asiaticii sunt neîncrezãtori în sprijinul american în caz de crizã.

Concluzie: Obama, care deja a venit la președenţie în timpul celei mai negre recesiuni economice americane din ultimii 80 de ani, nu și-a fãcut deloc situaţia mai ușoarã. Dupã legenda care circulã în mediul politic, se pare cã Bill Clinton a zis despre Obama cã a rezolvat multe lucruri dificile, dar a dat-o în barã la lucrurile foarte simple, care au și cel mai mare impact asupra imaginii lui.
Dar nu este totul pierdut. The Economist propune câteva soluţii prin care Obama și-ar putea salva cel de-al doilea mandat: sã facã sã meargã sistemul ãsta medical pe care tocmai l-a schimbat, sã propunã o reformã a situaţiei imigranţilor și, mai ales, sã repare finanţele americane convingându-i pe republicani sã accepte niște taxe suplimentare și pe democraţi sã renunţe la unele din drepturile lor. Pe plan extern, China ar avea nevoie de Obama sã menţinã stabilitatea în regiune, ar fi beneficã o înţelegere cu Iranul privind programul sãu nuclear, în timp ce Israelul și Arabia Sauditã sunt ademenite cu unele oferte atrãgãtoare.

Un articol despre situatia din Romania si fondurile europene

Lucrurile sunt explicate foarte clar, iar punctul pe i, bine accentuat. Articolul poate fi citit aici.