Grafica interesanta despre Woody Allen

Aici.

Despre reformele propuse de noul presedinte chinez Xi Jinping

In același The Economist din 23 noimebrie, am citit despre reformele propuse de noul președinte chinez, Xi Jinping.
Cele care au atras cel mai mult atenţia publicului internaţional sunt :
-s-a adus o schimbare politicii copilului unic: dacã unul dintre pãrinţi a fost copil unic, atunci cuplul poate avea doi copii (înainte, un cuplu putea avea doi copii dacã ambii pãrinţi erau copii unici, sau dacã familia trãia la ţarã și primul copil era o fatã); nu se așteaptã un boom demografic ca urmare a acestei reforme întrucât multe cupluri din mediul urban preferã sã aibã un singur copil din cauza costurilor ridicate cu locuinţele, cu asigurãrile medicale și cu educaţia
-câmpurile de re-educare prin muncã (adicã un fel de muncã forţatã) vor fi desfiinţate; Naţiunile Unite estimau cã în 2009 190.000 de oameni erau ţinuţi în acest sistem de detenţie, fãrã proces, pentru perioade de pânã la 4 ani.

Totuși, documentul include și unele mãsuri care reflectã o atenţie crescutã acordatã cererilor unei societãţi tot mai complexe pentru care vechile structuri nu mai sunt eficiente. Dezvoltarea economicã pune inevitabil o presiune tot mai mare asupra sistemului politic pentru a iniţia schimbãri care sã susţinã acest trend economic crescãtor.
-se permite crearea de organizaţii sociale (adicã ONG-uri); politicienii chinezi și-au dat seama cã acestea ar putea prelua o parte din responsabilitãţile statului privind serviciile oferite bãtrânilor, bolnavilor și sãracilor
-sistemul judiciar sã fie modificat pentru ca instanţele locale sã nu mai fie controlate de autoritãţile locale (unii observatori sunt circumspecţi privind aceastã schimbare)
-preţurile resurselor fundamentale (apa, petrolul, gazul natural, electricitatea și transporturile) vor fi lãsate sã fluctueze sub influenţa pieţei economice
-ţãranii vor putea garanta împrumuturi bancare cu propriile loturi de pãmânt (constituţia Chinei stipuleazã cã tot pãmântul arabil este un bun colectiv și se interzice vinderea lui cãtre persoane care nu sunt locuitori ai satului pe zona cãruia este arondat lotul respectiv și nici nu este posibilã folosirea lui ca și garanţii bancare)
-se solicitã o revizuire cât mai grabnicã a sistemului de înregistrare a reședinţei (hukou) care în prezent nu permite accesul al sistemul social urban pentru persoanele care migreazã din zonele urbane; aceștia nu au de multe ori dreptul nici mãcar de a-și cumpãra o casã sau o mașinã.

Totuși sunt unele aspecte în privinţa cãrora actul de reforme propus de Xi Jinping nu aduce nici un fel de modificãri. Monopolul puterii este menţinut în mâinile partidului comunist.

Despre Obama și ce a însemnat pentru el sistemul obamacare

In: The Economist din 23-29 noiembrie 2013

 Eu nu prea înţeleg sistemul de asigurãri medicale american (cred cã nici ei nu prea și-l înţeleg foarte bine), dar știu sigur cã sunt fericitã cã nu mi se aplicã, in urma unor discuţii private cu diverși.

In fine, The Economist analizeazã niţel situaţia lui Obama (care a ajuns la un minim de încredere de 42%) și ce s-a întâmplat cu celebrul obamacare, un sistem de asigurãri medicale care, teoretic, ar trebui sã fie suficient de apetisant pentru a-i convinge pe 7 dintre cele 50 de milioane de ne-asiguraţi americani sã intre în sistem. Ideea e simplã: toatã lumea trebuie sã aibã asigurare medicalã sau plãtește un fel de amendã, în timp ce oamenii cu venituri mici primesc subvenţii semnificative.

De ce reforma sistemului medical propusã de Obama a fost un fiasco (nu un dezastru, dar nici bine nu a dat)? Pe scurt: Obama a fãcut unele declaraţii exagerat de optimiste, iar când americanul de rând a dat cu dinţii de bordura unui sistem care scârţâie s-a supãrat foarte rãu, mai ales cã lui i s-a promis marea cu sarea. Ceea ce i-a adus un procent de 57% de nemulţumiţi faţã de obamacare (cel mai mare de pânã acum).

Website-ul nu a fost testat într-un mod riguros și a mai și primit un semnal de alarmã din partea unei firme de consultanţã cã este o problemã cu faptul cã nimeni nu pare sã fie responsabil de modul în care funcţioneazã. Companiile de asigurãri și-au calculat tarifele pe premisa cã mulţi dintre cei care nu au asigurãri acum, dar sunt tineri și sãnãtoși, vor fi obligaţi sã-și facã asigurare medicalã. Dar cum sistemul este foarte greoi și dã erori, acești potenţiali asiguraţi vor fi primii care vor renunţa la asigurare, în timp ce persoanele bolnave vor insista sã aibã una.

Criza obamacare are douã pãrţi:
1) noua lege interzice companiilor de asigurãri sã refuze sã încheie poliţe de asigurare pentru persoane deja bolnave și nici nu pot crește tarifele pentru acestea. Asta înseamnã, însã, cã, dacã un numãr semnificativ de noi asiguraţi care suferã deja de diverse afecţiuni cronice vor veni în sistem în 2014, companiile de asigurãri vor fi nevoite sã creascã preţurile în anul urmãtor, ceea ce ar descuraja și mai mult persoanele sãnãtoase sã își ia asigurare medicalã.
2) întrucât noua lege eliminã unele discriminãri din încheierea poliţelor de asigurare, 12 milioane de poliţe vechi au fost anulate din oficiu deoarece intrau sub incidenţa legii. Astfel, deși Obama a dat asigurãri cã vechile poliţe vor continua sã fie valide atât timp cât asiguraţii sunt mulţumiţi de condiţiile stipulate, în realitate, toţi americanii cu astfel de poliţe încheiate pe criterii individuale s-au trezit cu scrisorele de la compania de asigurãri cum cã acestea le-au fost anulate. Ele trebuiau sã fie refãcute prin intermediul noului soft, care, oricum, nu mergea mai deloc. Evident, oamenii au fost foarte supãraţi. Pentru agenţii de asigurãri, refacerea acestor asigurãri implicã muncã suplimentarã, jonglarea cu programele informatice folosite, folosirea vechii scheme de tarifare ca o excepţie de la noile scheme tarifare etc. Așa cã multe companii de asigurãri au refuzat refacerea poliţelor anulate dupã noua lege.

Se pare cã principala problemã a lui Obama este faptul cã se pricepe foarte bine la discursuri, dar nu știe sã-și facã relaţii. Nici pe plan intern, nici pe plan extern. Pe plan intern, nu se trage de șireturi nici cu cei din propriul partid, nici cu opoziţia. Pe plan extern, Israelul și Arabia Sauditã nu prea îl bagã în seamã, europenii s-au supãrat dupã scandalul de spionaj, cei din America Latinã se simt ignoraţi, iar asiaticii sunt neîncrezãtori în sprijinul american în caz de crizã.

Concluzie: Obama, care deja a venit la președenţie în timpul celei mai negre recesiuni economice americane din ultimii 80 de ani, nu și-a fãcut deloc situaţia mai ușoarã. Dupã legenda care circulã în mediul politic, se pare cã Bill Clinton a zis despre Obama cã a rezolvat multe lucruri dificile, dar a dat-o în barã la lucrurile foarte simple, care au și cel mai mare impact asupra imaginii lui.
Dar nu este totul pierdut. The Economist propune câteva soluţii prin care Obama și-ar putea salva cel de-al doilea mandat: sã facã sã meargã sistemul ãsta medical pe care tocmai l-a schimbat, sã propunã o reformã a situaţiei imigranţilor și, mai ales, sã repare finanţele americane convingându-i pe republicani sã accepte niște taxe suplimentare și pe democraţi sã renunţe la unele din drepturile lor. Pe plan extern, China ar avea nevoie de Obama sã menţinã stabilitatea în regiune, ar fi beneficã o înţelegere cu Iranul privind programul sãu nuclear, în timp ce Israelul și Arabia Sauditã sunt ademenite cu unele oferte atrãgãtoare.

Un articol despre situatia din Romania si fondurile europene

Lucrurile sunt explicate foarte clar, iar punctul pe i, bine accentuat. Articolul poate fi citit aici.

Principiul cresterii valorii actiunilor pus sub semnul intrebarii

Un articol despre problema punerii pe primul loc a creșterii valorii acţiunilor de cãtre corporaţii, în detrimentul angajaţilor și a calitãţii bunurilor/serviciilor: aici.

Dacã la început companiile urmãreau aceleași interese ca și comunitatea din care fãceau parte, acum situaţia angajaţilor s-a înrãutãţit, cu ameninţarea tot mai prezentã a șomajului în condiţiile în care salariile deja stagneazã, în timp ce companiile continuã sã înregistreze profituri record.

In 1970, economistul Milton Friedman, care a luat și Nobelul, a afirmat cã „responsabilitatea socialã a unei firme este sã își mãreascã profitul”.
A devenit tot mai popularã ideea cã scopul principal al unei companii este sã creascã profitul acţionarilor. Combinat cu o competiţie externã tot mai strânsã, aceastã dorinţã de a satisface cererile de profit pe termen scurt venite de pe Wall Street face ca multinaţionalele sã fie tot mai deconectate de nevoile ţãrilor din care fac parte, recurgând la concedieri masive, pãstrând salariile la un nivel scãzut și ameninţând sã își mute filialele în strãinãtate pentru a evita taxele și impozitele.  
Ideea cã acţionarii sunt cei care trebuie serviţi a venit ca un rãspuns acceptat de multã lume la întrebãrile privind scopul corporaţiilor și a dat naștere regulei ca directorii sã fie remuneraţi în funcţie de evoluţia valorii acţiunilor.
Aceastã presiune pusã asupra companiilor de cãtre acţionari nu este legalizatã în nici un fel.

Pornind de la exemplul IBM-ului, specialiștii au început sã se întrebe dacã nu cumva s-a ajuns prea departe cu externalizarea de servicii, dupã cum spune Margaret Blair, profesor la Vanderbilt Law School: „noi nu construim firme pentru cei din Wall Street, ci creãm corporaţii care sã ofere bunuri și servicii societãţii și sã aducã locuri de muncã pentru cetãţeni.”

O coreografie exceptionala

Mie mi-a placut foarte mult: aici pe Youtube

Dazed 93: Oliviero Toscani

Tot interviul aici.

"I'm the worst advertising photographer in the world. Other photographers are looking for consensus, but I don't care. I do what I think I should. It's fantastic, I've got a voice inside that tells me all the time. To be creative you have to be deeply insecure. Of what are we secure of? To die one day is the only thing, everything else is optional (laughs). So I work in the option! I am not a creative person, but I'm a situationist."

"I don't get angry. I understand that there are people who do not want to move from their point of view. When you start to discuss a problem society doesn't want to deal with. I do my photography. They are not obliged to look at it."

"I'm not interested in the aesthetic and beautiful. I think photography is the memory of humankind."

"Everything is my personal work. Even the most commercial is personal work. Where there is fashion, there are politics, problems, ironies -there is everything that is going on. Every photo is socially political. I mean, a miniskirt is a sociopolical statement."