Short-uri faine

Room 8.

Animatie bolnava

Igor Kovalyov

Despre un album de fotografii de calatorie

O tantica a hoinarit prin acele tari cu -stan din Asia si a acumulat un album delicios cu poze. Articolul poate fi gasit aici.

Interviu cu Huang Qi

 Interviul poate fi citit în întregime aici.

Huang Qi este un blogger militant chinez care a creat un site unde denunţã abuzurile fãcute de autoritãţile chineze care îi sunt aduse la cunoștinţã de victimele sistemului.

The first thing is we have to get the information out. You have to understand that the public security and government agencies are monitoring our site. They read it. News services too. After we publish, it’ll get the attention of the relevant authorities. So we have to send it out and then people can learn about it. That’s how we do it.

…in the early 2000s, you started having people who own property that was being expropriated by the government. The big change now is that middle-class people have entered human rights work. It’s no longer just a few intellectuals or dispossessed poor people. This has pushed our work forward incredibly.

Interviu cu Dan C. Mihăilescu

   Interviul poate fi citit în întregime aici.

Cartea, ca orice marfă care se respectă, este bine să circule, să fie cât mai degrabă în ograda cui are mai multă nevoie de ea. Eu unul, nu am avut niciodată mania tezaurizării. Sunt, dimpotrivă, un campion al risipirii.

LIBRIS.RO: Cum vedeţi autorii români în contextul literaturii universale?
DAN C. MIHĂILESCU: Timizi. Complexaţi. Plăpânzi. Cu respiraţie scurtă, fără tupeu, fără osatură, fără proiecte pentru construcţii de anvergură şi descurajaţi ireversibil de mocirla din ţară. Lipsiţi de omnipotenta instituţie care este agentul literar, dar şi de acel extrem de eficient soi de editor care este, în fapt, coautor în toată regula. Deci nu funcţionarul editurii, ca la noi, cel căruia îi duci discheta pentru corectură şi layout, ci expertul în piaţă şi creative writing, cel care taie şi reface manuscrisul, propune scene, scheme, personaje, soluţii, capitole, finaluri, başca reţeta de succes, ba mai are – musai – şi virtuţi de marketing, PR ş.cl.
Dar să ştiţi că nu am deloc de gând să devin un avocat al scriitorului român peste graniţe. Aici rămân ferm de partea Monicăi Lovinescu, care nu înţelegea la ce bun teribilele eforturi ale autorilor noştri de-a se vedea tipăriţi în Apus în câteva exemplare, din care unu la sută vândute, fie şi la edituri de prima mână, în loc să lupte pentru a câştiga piaţa naţională, un potenţial, deci, de câteva milioane de cititori.
Astel încât, deocamdată, i-aş gândi pe scriitorii noştri în context naţional. Asta, în ce priveşte beletristica. În schimb, unde aş lupta masiv la export este la eseistică şi istoria ideilor. Aici, unde suntem în chip flagrant competitivi, aş face totul (ca stat, ca ICR), să traduc în engleză, germană, spaniolă, franceză câteva cărţi semnate de Pleşu, Liiceanu, Patapievici, Culianu, Djuvara…

*sursã foto http://www.esquire.ro

Interviu cu Antoaneta Ralian

Interviul meritã sã fie citit în întregime pentru cã este excepţional : aici.

Fragmente:

Zgomotul strazii cum e?
Urat. Nici macar colocvial, cum ar trebui sa fie. Zgomotul strazii e ingrozitor. Traim navala mizeriei, integrarea mahalalei in centru. Si nu o spun fiindca, vezi Doamne, am stat eu toata viata in centru si mahalaua e nu stiu cum. Mahalaua ar putea foarte bine sa se cizeleze, sa se slefuiasca, dar nu o face, dimpotriva, trage in jos pe ceilalti. Si inainte era mult urat si mitocanie, dar parca le simteai mai putin.

De la Iris Murdoch am invatat ca maretia, si nu vorbesc de grandoare, e vecina cu simplitatea. Cu cat omul este mai mare, cu atat e mai simplu.Era o femeie de o simplitate colosala in viata reala, desi cartile ei sunt foarte sofisticate si pline de relatii erotice incalcite. Ea era o buna familista, isi adora sotul, era o femeie simpla. In scrisorile ei mi se parea ca isi exorcizeaza toata complexitatea, toata intelectualitatea din carti. Erau scrisori simple intre doua femei.

Se plateau bine traducerile?
Mai bine decat acum. In primul rand existau trei tipuri de traducatori. Traducerile foarte bune se plateau cu 900 de lei, cele de mijloc cam cu 700, iar cele mai usoare cu 500. Acum se platesc otova. Fie ca traduci o carte politista, de doi bani, foarte usoara, fie ca traduci “Ulysse” e acelasi tarif, oricum mizerabil. Suntem tara care platim cel mai prost traducatorii. Mai prost ca bulgarii, mai prost chiar si decat albanezii.

"Am lucrat la epurarea bibliotecilor. E o amintire odioasa din viata mea, o mare pata de rusine. Am scos din biblioteci mari autori. Am scos Kant, Kirkegaard, Leibniz. Am scos tot ce era filosofie idealista. I-am scos pe D.H. Lawrence si Henry Miller, pe care tot eu aveam sa ii traduc peste ani.  Ma durea sufletul. Aveam senzatia ca eu, un nimeni, intru cu bocancii in marea literatura a lumii. Astea toate nu le-as mai vrea pentru nimic in lume!"

Cum vedeti viitorul cartii in format electronic?
Nu pot sa fiu decat subiectiva. Nu as putea niciodata sa citesc o carte in format electronic. Nu pot sa imi scriu traducerile la calculator, fiindca am un fel de relatie senzuala cu hartia, cu creionul. Pe hartie ma regasesc pe mine, tai, scriu pe deasupra, sunt eu cu mine insami. Nu as suporta sa vad ca sta un ecran intre mine si mine. Am inca voluptatea sa tin in mana cartea, altadata aveam si voluptatea parfumului cernelii.

Am preferat intotdeauna sa fiu o traducatoare buna decat o scriitoare mediocra.

Nu credeti in viata de dupa moarte.
Nu, nu cred. Si imi pare rau ca nu cred si ca atunci cand se duce suflul, se duce tot, se alege praful. Dar nu pot sa cred ca miliarde si miliarde de suflete, de spirite, plutesc intr-o stratosfera pe undeva. E o naivitate. Ma gandesc insa uneori la chestii triviale, ca o sa ma intalnesc cu sotul meu in viata de dupa si o sa mergem impreuna la un cinema sau la o cofetarie si o sa ne povestim ce am mai facut de cand nu ne-am vazut.

De ce se vinde bine arta?

Al-Jazeera analizeazã aici la Inside Story de ce se vând atât de bine operele de artã, în special picturile.

Dacã în 1990 dealerii de artã și casele de licitaţie au vândut opere de artã în valoare de 27 de miliarde de dolari, în 2007 valoarea tranzacţiilor s-a dublat ajungând la 66 de miliarde de dolari, iar în 2012 piaţa de artã s-a pãstrat la 56 de miliarde, în ciuda crizei economice mondiale.
Printre artiștii cei mai vânduţi, un loc principal îl ocupã chinezii. 24 din creaţiile lui Jang Dah-Cheng au fost vândute in iunie 2013 pentru un preţ total de 42 de milioane de dolari.
De asemenea, profitul din tablourile lui Picasso în cei 10 ani dinainte de 2012 a fost mai mare decât în cazul acţiunilor a 500 de companii de top din Statele Unite.
Cel mai scump tablou vândut vreodatã este Jucãtorii de cãrţi al lui Cezanne.

Unul dintre specialiștii intervievaţi de Al Jazeera considerã cã 80-85% dintre dealerii de artã nu recunosc valoarea artisticã a acesteia. Ei trateazã operele de artã ca speculaţii financiare, ca obiecte care au o valoare pe piaţã și își bazeazã speculaţiile pe trendurile stabilite de critici.